[17 septembrie 1876]

Din sorginți autorizate se vestește în sfârșit că toate puterile garante s-au învoit asupra propunerilor de pace pe cari le vor face Porții. Baza acestor propuneri este un program format de cabinetul englez și până acuma s-au și făcut pașii necesari pentru ca Poarta să declare adeziunea sa la acele propuneri.

Pe de altă parte sultanul, silit de ținuta poporului englez și convins că numai în acest mod se poate prelungi existența statului turcesc în Europa, s-a hotărât a face toate concesiunile posibile, lăsând ca rivalitățile dintre puteri să le modereze și să li deie acea corectură care să convie mai mult ori mai puțin tuturor. Și într-adevăr acum, când scriem aceste șiruri, nici nu mai este vorba de opinia Turciei, ci numai de cererile Austriei, pe de o parte, de ale Rusiei pe de alta. Austria ar dori ca provincilor răsculate (Bosnia, Bulgaria, Herzegovina) să li se deie cât se poate de puțină autonomie, Rusia cere cât de multă. Între aceste opinii divergente se vede că lucrează cu liniște diplomația cancelariei germanice. Astfel textarea acelei cancelarii formulează în definiție clară îndreptățirile provinciilor răsculate ca o autonomie administrativă, adică ca un sistem de instituții prin care populațiunile să fie puse în starea de-a controla actele organelor esecutive locale și a se garanta în contra mânuirei arbitrare a autorității statului. Cu această textare dispar prevențiunile Austriei, care se temea de formarea unor nouă state semisuverane, căci redactarea de față nu cuprinde decât o administrație locală ameliorată.

Cât despre condițiile de pace față cu Serbia și Muntenegru, baza lor e statu-quo, cu toate că Muntenegrul va căpăta un mic teritoriu. Suspensiunea ostilităților s-a prelungit până la 21 septemvrie st. vechi.