De pe câmpul de rezbel

[18 iulie 1876]

Sub data de 12/24 iulie se vestește biruința lui Muktar Pașa asupra trupelor muntenegrene, comandate de însuși principele Nikita. Lupta a avut loc între Blagai și Neveșsinie și a durat trei oare, Oasta montenegrină în retragere au ajuns între armia care o urmărea și între mica garnizoană turcească din Mostar care, observând retragerea inamicului, au ieșit din întăriturile ei și l-au atacat pe la spate. Știrile privitoare la Serbia asemenea nu prea sunt favorabile pentru creștini. Sub data de 9/21 iulie se vestesc într-adevăr dese ciocniri între sârbi și turci; astfel la micul Zvornik, unde 2000 nizami turcești cu artilerie au fost respinși, la Bielina, unde atăcând pe gen. Alimpici au pierdut 1000 oameni (pe când sârbii numai 200), la Rachitința (lângă Timok), unde turcii au fost luați pe fugă, în fine la Veliki-Izvor, unde tot ei să fi pierdut 2000 — 3000 de oameni, pe când sârbii să fi avut pierderi neconsiderabile. În fine armata generalului Zach să fi avut asemenea mai multe ciocniri victorioase. Temerea exprimată prin mai multe ziare românești că aceste harțe, oricât de victorioase fie, slăbesc din ce în ce puterea sârbilor, făr' a li aduce vreun rău considerabil turcilor, pare a se adeveri din zi în zi. Turcilor le lipsesc numai mijloace de a pune o armată mare în linie de război, dar sunt totdeauna în stare de a împlea golurile șirurilor lor prin puteri nouă aduse din Asia; sârbilor li lipsește însă materialul de oameni. Ei pierd în acest război floarea tinerimei, floarea bărbaților lor, 'ncât la victoriile lor se poate aplica cuvântul, spus de cronicarul nostru pentru lupta de Războieni, „și-acolo au pierit sămânța vitejilor“. Stingerea continuă a puterilor sârbești puse în luptă și neputința de a le înlocui prin altele nouă, a început a avea urmări grele. Cernaieff au părăsit de bunăvoie Babina Glava, întemeiat cum zice pe vederi strategice de un ordin mai înalt. Armia sa e intactă, însă în plină retragere. El însuși inspectează corpurile celelalte, căci face drumul la Supovaț, la Isvor, la Zaițar. — O depeșă din 12/24 iulie anunță că generalisimul turcesc Abdul-Kerim au ajuns în sfârșit la Niș și că această venire a sa însemnează o bătălie hotărâtoare, care va avea loc cât de curând. Totodată armata turcească de pe Timok sub Osman Pașa (în număr de 50.000 oameni) să se fi aflând pe teritoriu sârbesc, pe culmile cari stăpânesc orașul Zaițar. — În legătură cu știrile aduse mai sus vor fi stând tractările puterilor mari de a face să înceteze ostilitățile în Orient. Zilele acestea corespund cu vioiciune pe cale telegrafică diplomații din Londra cu cei din Petersburg; agentul Angliei din Belgrad să-i fi propus chiar principelui Milan ca, în cazul unor succese îndoielnice, să intervie pentru împăcăciunea lui cu Poarta.

Share on Twitter Share on Facebook