O tragedie țigănească
[16 iulie 1876]
Între mai mulți prășitori țigani care lucrau cu nevestele împreună pe o moșie din ținutul Cahulului se aflau doi în împrejurări foarte deosebite. Unul avea nevastă frumoasă, altul urâtă.
Cel cu nevastă urâtă putea să cânte:
Câtu-i țara și lumea
Nu-i nevastă ca și-a mea,
Cu cânepa cea de vară
Se joacă cânii pe-afară;
Cea de iarnă-o bagă-n tău
Și mă pune s-o scot eu.
Untura-i pe podișor,
Capul ei cât un cuptor;
Untura-i pe căminiță,
Capul ei cât o căpiță;
Acum c-un an încheiat
De când nu s-a periat
Și la umbra capului
Șede turma satului.
Ce haz am să merg acasă
Când n-am nevastă frumoasă?
Strâng în brațe-o mohândeață
Și sărut un sloi de gheață.
De-aceea și-a fi gândit și el:
Să rămân vițel mânzat
Lângă cei ce s-o-nsurat,
Că bărbații au femei,
Doar nu m-or lăsa să piei.
Noaptea, după ce se culcară toți, danciul îndrăgit foc de nevasta cea frumoasă gândi:
Pentru ochi ca murele
Ocolii pădurile,
ocoli încet ceata celor ce dormeau și se duse lângă nevasta străină. Aceasta, gândind că este bărbatul său, nu zise nimic. Dar, îndată ce băgă de samă că nu este bărbatul său, s-a simțit atinsă de acest abuz și l-a denunțat pe nopturnul cicisbeo. Acesta a fi gândit el în sine:
Cine dracu-a cunoscut
Grădină fără cărări,
Dragoste fără mustrări,
Grădină fără pârlaz,
Dragoste făr-de năcaz …
și aștepta cu oarecare liniște esplicația cu bărbatul legitim.
Bărbatul începu să-l mustre și să-i zică că i-a siluit nevasta. Danciu răspunse că a fost cu a ei voință. Atuncea bărbatul ridică sapa și-i crepă capul cu ea și astfel se plini tragedia asupra căreia Curtea cu jurați va avea a se pronunța. De se întâmpla istoria asta între franțujii noștri, atunci am fi avut a înregistra: 1) o despărțenie, 2) un duel în care bărbatul legitim cădea mort, 3) căsătoria între cicisbeo și cucoana văduvită. Dar atuncea unde ar fi deosebirea între o tragedie țigănească și una … franțuzească?
