Muntenegru

[8 octombrie 1876]

„Corespondența politică“ vestește din Cetinie sub data de 7 oct.: Calcul cuminte este fără îndoială o însemnată trăsătură de caracter a prințului Nicolaie. Cu toate acestea nu se poate tăgădui că multe întâmplări din lunele din urmă au răsplătit cu rău ținuta altfel atât de precaută a prințului. El au făcut mai cu samă esperiența că pe diplomația turcească nu se poate întemeia nimenea. Atât Derviș Pașa când era guvernor-general al vilaietului Bosniei, cât și Ali Pașa mai târziu au făcut prințului avansuri care n-au fost primite întotdeauna cu neîncredere. Dar aceste speranțe s-au risipit ca fumul tocmai atunci când se credea că se vor realiza. Cele din urmă tractări diplomatice s-au întrerupt în momentul în care erau să ajungă la o încheiere mulțămitoare.

La 26 sept. au sosit aicea știrile neplăcute despre pronunciamentul din Deligrad. În 29 sept. au venit comunicări din Constantinopole (prin mijlocirea consulului general englez din Raguza, d-lui Monson *) care puneau în perspectivă un armistițiu mai lung și închierea unei păci favorabile. În 2 octomvrie cele din urmă greutăți au fost înlăturate prin mijlociri engleze și italienești. Urmarea a fost că prințul a permis proviantarea armatei lui Muktar Pașa și a câtorva forturi turcești. Deodată veni un contraordin din Constantinopole care c-o lovitură schimbă fața lucrurilor. Atât armata turcească din Albania cât și cea din Herțegovina atacară prin surprindere pe montenegrini și acuma suntem iarăși în mijlocul războiului. Sigur e că diplomația turcească nu s-a purtat sincer cu Montenegro. Cum stau lucrurile astăzi, se poate spune apodictic cumcă drumul pentr-o pace separată este astăzi închis. Prințul Nicolaie a mers la montenegrinii săi, la Bielopavlițe. Cei din urmă montenegrini cari mai îngrijeau de gospodărie au fost chemați sub arme. Puterile militare se urcă la 21800 oameni. De la începutul războiului parte au căzut, parte s-au rănit 2200 oameni. Spre a împlea acest gol s-au chemat sub arme toți tinerii de la 15 — 16 ani.