III

Dumineca trecută s-a reprezentat din nou o dramă de spectacol, „Ucigașul“, tot de soiul Cerșitoarei, dar scrisă cu mult mai mult talent, c-un plus în cazuri criminale, dar c-un binefăcător minus în cazuri providențiale, încât mașinistul a fost scutit de-a juca după culise rolul „bunului Dumnezeu“. Ba chiar un caracter am observat în această dramă, pe Mardoș. Mardoș e un sanguinic escelent, o adevărată fiară din pustii, cu toată sălbateca sete de luptă și de sânge. El e înfrânt prin sine însuși, prin vehemența și adâncimea simțirilor lui. Natură puternică, el urăște cu putere, dar și iubește cu putere, nimic pe jumătate. A doua încercare de caracter este servitoriul fatalist, un „lasă-mă să te las“ credincios ca un animal domestic. Scene cari jignesc simțul estetic sunt și aici destule. Astfel scena din urmă a actului întâi, deși se ține de intrigă, e de-a dreptul nesuferită — și nu putea fi altfel, căci s-arată paragrafele procedurei penale în fața unei moarte. Jocul peste tot a fost bun. D. Galino (eroul serei) a jucat pe Mardoș, d-șoara Dănescu a vorbit și jucat natural chiar în scenele cele mai viforoase, d. Bălănescu au interpretat cu o plăcută naivitate pe servitorul fatalist, celelalte roluri au fost jucate asemenea cât se poate de bine. Piesa mai poate merge de câteva ori. Limba traducătorului e din norocire ferită de galicismi.