[6 februarie 1877]

Între Serbia și Montenegro și Turcia pare a se stabili înțelegere. Cel puțin tratările preliminare între Zukici și Vogoridi la Viena par a fi fost atât de bune încât au încurajat pe sârbi de a trimite la Constantinopoli, pentru încheierea păcii, pe D. Kristici și Matici. Un decret princiar a convocat Scupcina cea mare pentru ziua de 26 fevruarie; iar pentru 20 a lunei curente s-a stabilit alegerile.

Principele Montenegrului dorește a trata pentru pace numai la Viena.

În urma circulării principelui Gorciacof domnește în lumea diplomatică o agitație tăcută însoțită de cutremur nervos. Într-adevăr, ce vor răspunde puterile la circulara Rusiei? Și ce sperează aceasta de la ele? După cât știm, cel puțin neutralitatea. Sigur este numai că Francia a început a se înțelege cu Anglia asupra unei procedări comune, în care însă tot această din urmă să aibă pasul întâi.

În Berlin credința în pace nu-i tare. La o soirée dată de ambasadorul Franciei și foarte bine vizitată s-a văzut că speranțele pentru mănținerea păcii sunt minime, deși toți cred că Rusia nu va grăbi nimic, ci va înainta gradat și foarte încet pe această cale.

Share on Twitter Share on Facebook