[12 octombrie 1878]

Era lesne de prevăzut că acel compromis din Senat, ce formează astăzi punctul de purcedere al multor articole politice în ziarul „Presa“ să fie o ocazie binevenită pentru organele radicale de-a se bucura de închipuita dezbinare în partidul conservator și de-a ironiza slăbirea acestuia.

Noi din parte-ne credem că o furtună de hârtie nu e în stare nicicând să risipească convingeri bine formate și unitatea aceea care se naște din comunitate de interese și de vederi. De aceea, oricât de mare ar fi bucuria „Românului“, știm că ea nu e deloc justificată și cel puțin nu ne atinge pe noi, cară de la-nceput și până acuma am rămas consecuenți, descoperind pas cu pas minciuna și duplicitatea politicei radicale și neamăgindu-ne prin nici una din apucăturile partidului radical.

Limpede și în mod neîndoios a dovedit d. Maiorescu în Cameră că ministrul nostru de externe știa despre pretențiile Rusiei asupra Basarabiei și cu toate astea n-a spus Camerei nimic, și cu toate astea a dus armata peste Dunăre, ca să se lupte în interesul celora cari aveau să ne sfâșie țara.

Și când țineam seamă de știrile ce ne veneau din ziare străine, din Rusia chiar, în privința aceasta, eram numiți calomniatori; și când ne rugam lui Dumnezeu să facă a trece păharul acesta de dinaintea noastră și a nu ne împlini ceea ce vedeam apropiindu-se ca fatalitatea, în ale cărei unde pluteau cu mulțumire roșii, atunci eram acuzați că vorbim rău de partidul fanarioților și de nobilul său aliat.

De aceea era evident că oricât de identice ar fi îndealtmintrelea principiile fundamentale ale partidului conservator, numească-se el dreapta, numească-se centru, nu ne-am putut asocia la darea unui bil de indemnitate pentru actele acestui ministeriu care-a făcut atât de bine trebile Rusiei și atât de rău pe-ale României.

Ceea ce e mai hazliu însă e desigur știrea ce-o comunică „Românul“ cititorilor săi cumcă „Timpul“, zi „Timpul“, a devenit socialist. Pentru că arătăm cum țăranul nostru, fie proprietar mare, fie mic, e singurul producător real în această țară și cum din spinarea acestui țăran se nutresc toți paraziții liberali, impuindu-i statului netrebnicia lor intelectuală și morală, de aceea noi am devenit socialiști, ba, mai mult, comuniști și nihiliști.

Dacă arătăm că prin calamități economice țăranul, care e proprietar și producător, dă îndărăt și se stinge prin greutatea birurilor, că fiecare număr din „Monitor“ cuprinde liste lungi de dări comunale, județene etc. cari-n ultima linie se plătesc din punga țăranului pentru a întreține o administrație hoțească, atunci noi … suntem socialiști, se-nțelege. Și dacă vom spune că populațiile noastre orășenești au pierdut — prin importarea mărfurilor străine de tot soiul — pânea zilnică și sunt reduse parte la proletariat, parte la precupețirea băuturilor spirtoase și a obiectelor de consumație zilnică, adecă trăiesc din scumpirea artificială a acestor obiecte, atunci „Românul“ va zice că suntem socialiști.

Tot atât de nepotrivită e citarea în această privire a unui alt articol din „Timpul“.

Despre articolul întitulat Mișcările din Rusia n-avem decât a repeta că este o corespondență din „Journal des debats“, ziar care în orice caz numai socialist nu e. E de sine înțeles că, oricât de criminale ar fi mișcările din Rusia, noi nici le combatem, nici le aprobăm. Împărăția vecină s-a izolat atât de mult de restul lumii încât mișcările dinlăuntrul ei nu înrâuresc întru nimic spiritul public al Europei și sunt afaceri curat rusești. Pentru străinătate ele au valoare numai întru cât împiedecă sau înaintează scopurile guvernului rusesc și poate că acest din urmă, ocupat îndestul înlăuntrul țării sale, va exercita un amestec mai puțin simțitor în afacerile altora în afară. Interesul ce-l au ziarele străine — putem zice toată presa europeană — pentru acele mișcări e cu totul identic cu al nostru și nu privește decât influența pe care ele ar putea-o avea asupra politicei esterne a Rusiei. Asta-i destul de lămurit pentru a arăta deplina noastră neinteresare, fie în afirmativ, fie în negativ, pentru mișcările dintr-o țară care am dori să ne inspire pe de-a pururea tot atât interes pre cât ne inspiră Afganistanul de ex., chiar dac-am trebui să renunțăm la onoarea de-a vedea pe d. Slăniceanu ministru plenipotențiar la Curtea din Cabul.

Nu știm pentru a câtea oară cată să repetăm că reflecțiunile noastre nu le mai facem „Românului“ îndeosebi.

Acest ziar a mințit de atâtea ori pe socoteala noastră, când cu bandele de săcui, când cu dezmințirile în privința banilor de hârtie și în cestiunea Basarabiei, cari toate s-au dovedit din parte-i ca nevrednice apucături, încât noi față cu ziarul fanariot nu mai suntem în poziție de apărare. Sântem prea sus pentru ca să ne poată atinge. Am spus totdeuna adevărul și nu ne-am înjosit a întrebuința apucăturile coțcărești ale foilor fanariote. Deplângem că generația de astăzi ne dă ocazie de a spune atâtea adevăruri dureroase și că mai ales partidul așa-numit liberal ne impune, prin netrebnicia sa intelectuală și morală, datoria sfântă de a-l contesta zi cu zi. Dar dacă poziția noastră prin apărarea fără înconjur a adevărului devine grea din cauza alianței naturale a celor mărginiți și a celor răi contra noastră, de pe altă parte calomnia și minciuna nu ne pot atinge. Săgețile neputincioase ale progeniturei importate a Fanarului se frâng fără putere de pavăza noastră. Statornici și consecuenți de la început, nimeni nu ne poate arăta o singură deviere din calea ce ne-am prescris-o.