PANDARUS, VORNICEL DE NUNTĂ

[30 decembrie 1878]

Sunt misiuni și misiuni. Pe lângă misiunile de înaltă gravitate, încredințate capacității cunoscute a d-lui C.A. Rosetti și celei și mai cunoscute a d-lui Dim. Brătianu, mai avem de înregistrat încă una d-o deosebită delicateță. România, sau persoanele Măriilor Lor, nu știm bine, va fi reprezentată la însurătoarea Maiestăței Sale Wilhelm III rege al Olandei cu tânăra și-ntr-adevăr grațioasa prințesă Ema de Waldeck-Pyrmont. E drept că împărăția pe pământ a descendenților contelui Widekind de Schwalenberg— mai târziu principi de Waldeck — nu este tocmai mare; principatul Waldeck are 19,2 mile pătrate, iar principatul Pyrmont chiar numai 1,2 milă pătrată. Dar întâi aceleași lucruri se petrec în Roma ca și într-un sat, căci micul stat și-a avut luptele sale dinastice, feudalism, constituție, ba chiar un coup d'état care au tulburat spiritele cetățenilor la a. 1814; și al doilea, nu e vorba de asta. Lăsăm istoriografiei viitorului rolul de a lumina începuturile acestui stat. Mai însemnat pe scara lumii acesteia e Maiestatea Sa Regele Țărilor de Jos, țări cari la rândul lor au fost putere mare în Europa și cam de greutatea de care e Englitera astăzi; ba se poate chiar ca de acuma-nainte o țară de averea și de puterea intelectuală a Olandei să aibă o influență hotărâtoare în o samă de afaceri europene, și chiar în vederea acestora, va să zică din pure rațiuni de stat, Maiestatea Sa se zice că s-ar fi hotărât a se căsători din nou.

Dar nu e vorba de asta.

Regele e născut la 10 fevruarie 1817, e așadar de 62 de ani; princesa Emma e născută la 2 august 1858, e așa dar numai de 20 de ani, încât între mire și mireasă e o deosebire de 42 de ani.

Dar nu e vorba nici de asta, ci de cine reprezintă România — sau pe suveranii ei — la ceremonia căsătoririi.

D. Ștefan Belu.

Toată lumea se va întreba: Cum ajunge Pandarus — pardon — d. Ștefan Belu să reprezinte o țară cinstită la o cununie cinstită.

I s-o fi părut d-lui Belu că deosebirea de vrâste e atât de mare încât să fie oarecum nevoie de prezența d-sale în Arolsen, capitala principatului Waldeck … până acum nu îl știam pe d. Ștefan Belu ambasador de nuntă, ci mai mult de contranuntă, și în această ramură a activității omenești d-sa nici măcar n-avea ambiția de a reprezenta capete încoronate, ci se mărginea a fi ambasadorul celor … cornorate.

Dacă Maiestatea Sa Regele Olandei ar afla ce onoare îi facem, Maiestatea Sa ar putea s-o ia anume de rău. Auzi, Pandarus ambasador?

Dar cititorii vor fi întrebând cine e Pandarus? Într-o dramă mai puțin cunoscută a lui Shakespeare intitulată Troilus și Cressida e un boier cam bătrâior care izbutește a liniști inimele celor două suspinătoare turturele din Troia primindu-i întru casa sa. Nu e vorba, și în Biblie se zice: „În vremea aceea mers-au Isus într-un sat, iar o femeie, numele ei Marfta, l-au primit pre el întru casa sa“. Dar primirea acelei femei, numele ei Marfta, era pentru cuvântul Domnului, nu pentru cuvintele lui Pandarus. Ospitalitatea femeii era o virtute antică, pe când la boierul Pandarus era un viciu antic.

Nu știm cui i-a venit nefericita idee de-a recomanda pe d. Ștefan Belu pentru îndeplinirea unei așa de delicate misiuni, dar presupunem că d-lui ministru de esterne Câmpineanu trebuie să-i fi venit. Am fi dorit din suflet să n-avem a-i imputa și aceasta, nu din cauza d-sale, ci din cauza țării.