[12 august 1879]

După termenul mesajului de prorogare, astăzi ar fi trebuit să se redeschiză Corpurile de revizuire. Termenul acesta însă s-a amânat prin forța împrejurărilor; miniștrii cari lipsesc în străinătate, unul nu și-a terminat băile, altul ocolul diplomatic. Pe cât se vorbește, d. I.C. Brătianu n-are să se întoarcă până la 20 sau 25 ale lunii; d. Boerescu asemenea. După întoarcere, tot le va mai trebui oarecare timp, câteva zile, pentru a se acorda între dânșii, în consiliu, asupra formulării proiectului de modificare al art. 7. Nu se poate spune cu siguranță care este anume rezultatul întreprinderii diplomatice a d-lui Boerescu; tot ce se știe însă este că d-sa pretutindeni s-a bucurat de bună primire și că sentimentele majorității cabinetelor europene nu sunt de natură a ne face să ne temem cumva de o soartă identică cu a chedivului din Egipt, nici de vreo intervenție colectivă cu puteri armate, nici de însângerarea țării. Spaimele acestea împrăștiate acum o lună de d. I.C. Brătianu și de partizanii fierbinți ai soluțiunii pe categorii s-au risipit astăzi cu totul. Organele patriotice cari făceau multă larmă, zugrăvindu-ne în fraze grozave acea neagră perspectivă, astăzi și-au domolit condeiul, rămâindu-le totuși pe atât de multă dorință pe cât de puține speranțe că soluțiunea pe categorii ar putea cumva izbuti.

Curentul ostil nouă ce, după cum se știe, se născuse în Europa și pe care se întemeiau amenințările patriotice ale d-lui Brătianu sau era factice și înjghebat numai în treacăt prin câteva inserțiuni în presa străină, plătită de Alianța izraelită, sau că era un adevărat curent al opiniei publice europene, indusă în eroare asupra stării de lucruri din România. Oricum ar fi fost însă, nu importă, destul că acest curent a dat până în fine naștere la o reacție, și astăzi vedem majoritatea organelor serioase și independente din străinătate pledându-ne cauza și dându-ne dreptate asupra măsurilor ce am luat și voim a lua pentru apărarea naționalității noastre.

Neavând alte temeiuri de drept întru apărarea cauzei sale, Alianța izraelită, prin organele sale, alesese ca temei umanitarismul. Noi, românii, cari vedem pe zi ce merge răpindu-ni-se tărâmul nostru economic, în propria noastră țară, de invazia mereu crescândă a evreilor străini și cari, din nefericire, vedem și pe evreii pretinși pământeni făcând cu aceștia cauză comună într-un corp constituit și organizat, noi știam bine ce însemnează umanitarismul, cuvântul de ordine al Alianței izraelite și al organelor sale, și aceea ce ne indigna cu drept cuvânt era că opinia publică europeana se lăsa a fi amăgită de un înțeles cu totul fals al acelui cuvânt. Din fericire, astăzi bărbații de stat și opinia publică din Europa au început să înțeleagă ca și noi ce va să zică umanitarismul.

În adevăr, să vedem ce zice un ziar important din Paris într-o corespondență a sa din Viena, cu ocazia ocolului diplomatic al ministrului de externe român:

Toate popoarele orientale, zice corespondentul vienez al ziarului „Le Soleil“, cele mai civilizate ca și celelalte, sunt expuse, prin calitățile cât și prin defectele lor, ajunge foarte lesne prada, dacă nu victima unei exploatări contra căreia trebuie a le protege pe cât e cu putință. Unele sunt încrezătoare și darnice: cheltuiesc ca marii seniori, fără și calcula cu destulă exactitate veniturile. Altele au pasiunea jocului. Țăranii se înfundă în datorii pentru a căpăta pământ. Cei cari trăiesc cu ziua și meșteșugarii, arși de o căldură toridă, primesc în orice mână niște băuturi pe cari le cred răcoritoare și cari prea adesea sunt ucigătoare. Am cunoscut personal pe un inginer francez stabilit în regiunile acele care-mi zicea cu o întristare adevărată: „Îmi e aproape cu neputință să țin mai mult timp pe aceiași lucrători. Îndată ce-i întrebuințez la lucrări cari constrâng să șază la câmp, sunt pierduți. Evreii vin, le scontează cu mult înainte salariul săptămânii și-i înveninează în toată puterea cuvântului cu băuturi de toate felurile. Sunt printre lucrători unii cărora din aceasta li se trage moartea; alții pierd repede gustul muncei“.

Desigur teoriile umanitare sunt un ce frumos și nu mă mir că spiritele generoase sunt subjugate de ele. Dar mai trebuie să știm cui se aplică aceste teorii și să nu dăruim numele de om și de cetățean unor ființe fără principie, fără naționalitate și — aș putea zice — fără religiune. De mult timp cei cari cunosc fondul lucrurilor au stabilit două categorii bine deosebite:

1. Izraeliții (Israelites), cari sunt oameni inteligenți, instruiți cari se așază într-o țară, se instalează acolo, întemeiază o casă de comerț ori se ocupă de profesiuni liberale și devin cetățeni ai țării în care locuiesc, patrioți cu același titlu ca și ceilalți.

2. Jidanii propriu-ziși (Juifs), cari cutreieră câmpiile Poloniei, pe ale Ungariei și pe ale României, rasă în adevăr puțin interesantă și care merită cu mult mai mult blestemele al căror obiect este decât protecția atât de manifestă a diplomaților europeni.

Mulțumindu-ne deocamdată cu lămurirea dată de ziarul francez în privința exploatării populației rurale de cătră evrei și în privința teoriilor umanitare, ținem a afirma aci chiar că deosebirea ce o face între israeliți și jidanii propriu-ziși esistă oarecum și la noi și o recunoaștem. Însă nu trebuie să se uite un lucru. Izraeliții — cum zice ziarul francez — inteligenți, instruiți, cari să se fi așezat în țara noastră de mult ocupându-se statornic și onest de o meserie oarecare, sunt la noi puțini, iar despre patriotism, în interesul chiar al celor ce s-ar bucura de calitățile arătate mai sus, nici să nu se mai pomenească, afară numai dacă a aștepta cineva ocrotire de la străini în contra propriei sale țări, precum îi văzurăm făcând acum în urmă pe izraeliți fără nici o excepție, se poate numi patriotism, iar nu cu totul altceva.

Acelora ce se bucură de calitățile de cari nu se bucură jidanii propriu-ziși, cum îi numește „Le Soleil“, națiunea română, fără să le mai ceară testimonie de patriotism, ceea ce cunoscându-i d-aproape ar fi absurd să mai facă, le va acorda, pentru satisfacerea principiului umanitar înscris în art. 44 al Tractatului, cetățenia pe calea pe care se acordă aceasta la toți străinii în genere.

Aceasta este soluțiunea majorității Camerii de revizuire, a cărei tenacitate desigur nu se va fi încordat numai spre a ocaziona curat și simplu o schimbare la față a băncii ministeriale. Mai cu seamă astăzi, când s-au risipit norii din cari se spunea că au să cază asupră-ne toate trăsnetele dacă nu vom admite soluțiunea pe categorii, astăzi, când ne-am lămurit că diplomația europeană nu e atât de nesăbuită pe cât spunea d. Brătianu, proiectul de soluțiune al guvernului nu va putea fi în fond altul decât proiectul majorității. Aminteri, cu toată remanierea cabinetului, cu toată prorogarea Adunărilor și amânarea rezolvării cestiiunii art. 7, la redeschiderea Camerelor, ne vom reafla cu o lună și jumătate înapoi, adică întocmai aceeași situație ca și în ajunul demisionării ministerului trecut, silit fiind tot d. Brătianu poate a aviza iarăși la o nouă coaliție sau fuziune, oricum ne va plăcea s-o numim.

❦