[18 octombrie 1879]

După atâtea declarațiuni formale ar fi poate de prisos a mai răspunde „Românului“, care nici acum nu încetează de a confunda partidul conservator precum el este astăzi cu partidul boierilor bătrâni din timpul Unirii Principatelor. De prisos ar fi însă a răspunde și pentru considerația că, orice cuvânt am rosti, îl vedem pro primo rău înțeles, apoi răstălmăcit cu intenții și vederi cari nu sunt deloc cuprinse în cuvintele noastre.

„Românul“ face istoricul luptelor partidului roșu cu conservatorii de la 1848, cu cei de la 1858, cu cei din timpul domniei lui Cuza Vodă, și apoi își asumă meritele Unirii, a împroprietăririi țăranilor etc. asupra partidului pe care-l reprezintă.

Acestea sunt cu totul neexacte.

Întâi, în partidul conservator de astăzi e în număr mare reprezentat partidul unionist din timpul domniei lui Grigorie Ghica VVd. Actele Divanului Ad-hoc din Moldova sunt deopotrivă iscălite de d-nii Lascar Catargiu și Petru Movrogheni de ex., ca și de Anastasie Panu și de d. M. Cogălniceanu. E natural ca boierii din Țara Românească să se fi temut de roșii, de aceste elemente necunoscute cari încercau a pune mâna pe stat; în Moldova însă această luptă între liberali și conservatori n-a existat în privirea cestiunilor mari, încât în timpul Divanului Ad-hoc lupta era între unioniști și antiunioniști, abstracție făcând de la principiile lor de administrație internă.

Caracteristic este deci pentru partidul conservator că, din momentul Unirii, el s-a contopit în amândouă țările, formând un singur partid, pe când, din contra, liberalii din Moldova au păstrat caracterul lor deosebit de al roșiilor, căci în Moldova, din fericire pentru țară, nu există încă roșii.

Așadar, dacă roșii, cu titlul lor nou de partid naționale-liberale sau liberale-naționale, adoptat ca imitație a partidului judaico-oportunist din Germania, au avut vreo luptă de susținut, aceasta n-a fost îndreptată contra partidului conservator cu cultura lui modernă și cu vederile lui exacte, ci contra a o seamă de boieri din Țara Românească cari țineau grapă la tradițiile țării lor și nu voiau să sacrifice nimic sigur pe lucruri necunoscute. Boierii, din punctul lor de vedere, aveau dreptate. Țara Românească exista ca stat autonom de la 1260-70, va să zică bob numărat de șase secole, își avea deci viața ei așezată, tradițiile ei deosebite, și era natural că Unirea, deși se făcea cu o țară tot românească, având deplină asemănare în datine și obiceiuri, avea s-aducă mari schimbări, mai ales prin unificarea instituțiilor.

Altfel era cazul Moldovei. C-o sută de ani mai tânără decât Țara Românească, ea a avut totdauna o poziție mult mai espusă decât sora ei de peste Milcov. Doi vecini au avut aceasta, din cari cu unul s-a împăcat prin tractate, neutralizând pe celalalt, care nu era periculos prin împrejurarea că Ardealul era mai autonom față cu Ungaria decât Țara Românească față cu turcii chiar. Moldova însă avea Polonia la nord, dar mai cu seamă la răsărit avea pe neastâmpărații tătari, pe neînfrânații cazaci, și pe deasupra acestora avea în contra ei împărăția turcească și regatul Ungariei. Pe când însă un vecin al Țării Românești slăbea, adecă turcul, vecinul imediat al Moldovei, rusul, se împuternicea din zi în zi, căci se substituise turbulentei Polonii puternica Rusie pe de o parte, puternica Casă de Austria pe de alta. Rezultatul împuternicirii vecinilor a fost că Moldova a pierdut două provincii. Era evident deci că esperiențele dureroase trebuiau să facă instinctul de conservare națională mult mai susceptibil în Moldova decât în Țara Românească, care n-avusese a deplânge acele dureroase pierderi.

Iată dar de ce partidul conservator de astăzi nu mai poate fi identic cu acela pe care d-nii roșii l-au combătut la 1848. D-nii roșii au fost și au rămas liberalii unei provincii, conservatorii sunt un partid unul și același în întreaga Românie. Nu există roșii în Moldova, sunt însă conservatori cu aceleași vederi în ținutul Sucevei ca și-n Banatul Severinului.

Rolurile sunt așadar cu totul schimbate.

E asemenea inexactă aserțiunea „Românului“ că partidul conservator ar fi fost contra împroprietăririi. Contra modului propus da, contra ideei, nu. În sine vorbind, atât meritul cât și demeritul e al lui Vodă Cuza și a lovirii sale de stat. Cumcă modul de împroprietărire a fost vicios se vede însă din rezultate. Niciodată țăranul român n-a stat mai rău decât după împroprietărire, astfel cum ea a fost făcută.

D-nii roșii însă, cari combat lovirea de stat, au cu toate acestea pe autorul lovirii ca ministru de interne, au în cabinet pe omul pe care acum câteva luni îl numeau prin „Românul“ meșter în sustracțiune și trădător al țării în cestiunea izraelită.

Acum venim la legile conservatoare, votate de roșii în plină contrazicere cu principiile lor fundamentale.

Punctul nostru de vedere e cu totul clar: roșii, ca partid politic consecuent și onest, n-ar fi trebuit să le voteze.

Lupta noastră de căpetenie e o luptă pentru adevăr. Dacă sunteți liberali, fiți ceea ce vă numiți, conform proverbului „ori vorbește cum ți-i portul, ori te poartă cum ți-i vorba“. Ceea ce combatem dar în roșii e lipsa de caracter, pișicherlicul erijat în teorie de guvernare.

Azi d. Cogălniceanu e numit sustractor și trădător, mâni e ministru al roșilor.

Azi veniți cu presiunea străină, cu categoriile și cu listele, mâni adoptați proiectul opoziției.

Gravitatea lucrului consistă însă în împrejurarea că un partid fără caracter, pe lângă aceea că demoralizează poporul făcându-l a nu mai ști cu ce oameni are a calcula, mai e și compus din oameni fără caracter.

Astfel un individ de la Pitești în ajunul alegerilor promitea cetățenilor că nu numai nu va da nimic evreilor, dar va propune gonirea lor din țară. Acelaș individ, ales deputat, făcea parte din susțiitorii categoriilor. Există o suplică a alegătorilor din Pitești care denunță duplicitatea deputaților din acel județ.

Alături apoi cu neonestitatea pe teren teoretic, vine cea pe terenul practic, unde exemplele sunt înspăimântătoare.

De aceea nu lauda „Românului“ că roșii sunt adevărații conservatori, ci objecțiunea noastră principală are cuvânt.

În fundul inimei Voastre nici credeți în ceva, nici voiți ceva. Nu sunteți un partid politic, ci o societate de exploatare, nu cu principiile voastre avem a ne lupta, ci cu apetiturile voastre. Pentru a arunca praf în ochii lumei sunteți în stare, cu aceeaș lipsă de caracter, să votați azi o lege ultraliberală, mâni una ultraconservatoare, fără a pricepe nici pe una, nici pe alta.

Din cauza asta nu sunteți democrați, ci demagogi.

❦