[19 iunie 1879]

Vechea imputare pe care pururea ne-o făcea presa radicală e că nu credem în nație, pe când dd. radicali s-au identificat atât de mult cu ea încât partidul Mihălescu-Warszawsky reprezintă, ca o cristalizațiune geometricește exactă, toate aspirațiunile și voințele nației.

Convingerea noastră intimă a fost însă cu totul contrarie. Am știut și știm că numai partidul conservator reprezintă și poate reprezenta o țară agricolă ca a noastră în privirea adevăratelor ei interese și că dd. radicali n-au alt rol decât de-a amăgi orașele cu fraze ieftene și a esploata țara în socoteala lor. Mofturile cele subțiri, șurupurile advocățesti, apocaliptica învățăturilor liberale-cosmopolite nația nu le pricepea, și fiindcă tot ce nu e priceput exercită farmecul necunoscutului, de aceea capetele cu semicultură s-au luat cu droaia după ele, căci ce era mai lesne și ce convenea mai mult deșertăciunii individuale a fiecăruia decât de-a se crede învățat citind coloanele „Românului“, și de-a crede că recitând fraze de jurnal ai ajuns a întrece prin civilizație pe statele cele mai vechi ale continentului european, pe Franța, pe Anglia, pe Germania.

Dar iată că a venit în rândul acesta o cestiune pe care nația o pricepe îndestul și ca prin minune nația nu mai este cu dd. radicali, și așa e de departe de-a mai fi cu ei încât fondatorii și glorificatorii gardei orășenești, adică dd. radicali, au trebuit să proceadă la dezarmarea nației, să-i ia îndărăt puștile și cartușele ce i le încredințase și să-i zică: „Nație dragă, de astă dată tu nu pricepi nimic, deci te oprim de a te amesteca cumva în mod simțitor în daraverile noastre.“

Și cu toate acestea niciodată nația n-a avut mai multă dreptate și radicalii mai puțină, niciodată pericolul unei dominațiuni străine sub forma ei cea mai scârboasă n-a fost mai mare decât tocmai astăzi.

Dacă toți evreii — străini și pământeni — vor căpăta deplinătatea drepturilor civile, Moldova nu mai are de trăit decât zece ani, Țara Românească treizeci poate. Se va începe atunci acea luptă de exploatare fără de milă — atât de favorizată de legislațiunea liberală — care s-a operat înainte de câteva decenii în California între rasa spaniolă și cea anglosaxonă și care s-a sfârșit prin esterminarea pe calea economică a rasei spaniole. Domnia fanarioților a fost o epocă de aur în comparație cu domnia de tină a evreilor și să nu uite nimeni că, evreii fiind clasă de mijloc și legislațiunea liberală fiind esclusiv în favorul acestei clase, ei vor deveni aci stăpânii privilegiați și românul slugă la jidan.

Iar guvernul acestei țări merge atât de departe cu frica și cu nedestoinicia, dacă nu cu trădarea, încât pe români îi amenință cu soarta chedivului din Egipet, detronat de puterile europene, deși cazul se potrivește cu noi ca nuca în perete. Chedivul era dator cu bani, era dator a avea miniștrii străini și a supune finanțele țării sale controlului străinătăței. România nu e datoare nimic evreilor decât doar cu o bună recoltă de cânipă și cu câțiva țăruși, ciopliți anume pentru membrii pământeni ai Alianței izraelite.

Iar Europa însăși nici ne amenință, nici pretinde ceva în favorul evreilor. Ea a făcut din cestiunea izraelită o cestiune de recunoaștere a independenței noastre. Dar, de va recunoaște-o sau nu, pericolele internaționale ale existenței noastre naționale și de stat rămân aceleași.

Nimic n-a ajutat neutralitatea garantată, nimic nu va ajuta independența recunoscută dacă pericole într-adevăr există. Sau e organul guvernului atât de naiv să crează că, prin admiterea la drepturi civile a o jumătate milion de vagabonzi, teritoriul României devine sacrosanct și, dacă nu s-ar putea mănține un stat apărat de badea Toader, se va putea mănține unul trădat din capul locului de Ițic și de Leiba?

Așadar — cu sau fără evrei — pericolele internaționale există și soluțiunea largă a cestiunii izraelite, propusă de Alianță și de redactorii „Românului“ le-ar adăuga numai prin anemizarea și slăbirea elementului român, singurul în drept de a exista pe pământul nostru și singurul apărător al lui.

Noi credem că dându-le evreilor putința de-a deveni români am fi făcut tot ce se poate face. E o concesie mare aceasta, căci pretutindene în Europa evreii emancipați, amestecându-se în cultura țării, au falsificat-o și corupt-o, dar cultura în România e deja o semicultură atât de coruptă și de radicală prin toate tendințele încât o picătură de otravă mai mult nu va schimba-o. Adevărata cultură națională merge ș-așa alături cu cultura generală și ea își va găsi temeliile numai atunci când fiecare țăran va ști a citi și a scrie. Orașele cari în locul sănătosului Anton Pan citesc dramele nesănătoase ale Parisului ș-așa și-au pierdut tot rostul unei culturi adevărate și vor redeveni într-adevăr românești când vor începe a-și reînvăța limba și obiceiurile de la badea Toader.

În sfârșit să mai lămurim încă o chestiune. Se face vorbă multă de evrei pământeni, a căror existență o susțin mulți, între care și d. dr. Bluntschli.

În realitate însă o seamă de evrei se pot declara pământeni, deși nu există, căci nu există evrei cari în familia lor să vorbească românește.

Legile prusiene pentru emanciparea evreilor au urmat aceeași cale. În principiu toți evreii erau considerați ca străini, deși așezați de sute de ani în statele regelui Prusiei, și li s-a recunoscut dreptul de cetățenie numai acelora cari știau scrie și citi limba germană și își purta condicele de comerț, își făceau contractele și corespondența în această limbă. Iar restul era considerat de străini, n-avea permisiunea de-a se așeza nici la țară nici în orașe, n-avea permisiunea de-a intra ca slugi, ucenici sau calfe, c-un cuvânt marea mulțime era amenințată cu alungarea peste graniță și silită să emigreze.

Și-n Prusia au existat asemenea legi, fie generale, fie provinciale, până la 1869.

Nici Prusia așadar nu le-a dat evreilor decât posibilitatea de-a deveni germani și cetățeni, nimic mai mult.

Dar chiar această posibilitate dată a fost și este combătută de mințile mai luminate.

Învățatul profesor de drept și economie politică Robert de Mohl contestă că evreii ar fi devenit într-adevăr germani și propune escluderea celor pământeni chiar de la drepturile politice.

Dar se-nțelege că Prusia nu are nici pe d. C.A. Rosetti, nici pe d. Brătianu și de aceea acolo ideea statului e puternică și esclude orice elemente putrede și venetice din mersul dezvoltării ei.

❦