[20 iunie 1879]

Camerele de revizuire, după aproape o lună de la întrunirea lor, s-au gândit în fine că erau convocate pentru cestiunea revizuirei art. 7. Mai bine târziu decât niciodată. La ce au întrebuințat aceste 25 zile Adunările radicale? Puține la verificarea titlurilor, puține la discuțiunea adresei, și restul s-au închinat unuia din sfinții roșii numit Pierde-vară. Nu pot acuza opozițiunea că-i împiedică sau îi trăgănește. Nici o interpelațiune nu s-a făcut până astăzi, cu toate scandalurile zilnice ale unei administrațiuni unice, credem, în Europa. La verificarea titlurilor, opozițiunea, prin micul ei număr, a fost condamnată la un rol neînsemnat. În discuțiunea adresei i s-a închis gura, după ce vreo doi-trei oratori din sânul ei au putut abia să se rostească în zgomotul și miorlăiturile Bueștilor et Comp.

Tot așa s-a petrecut și cu discuțiunea cestiunii atât de importante a numirii unei comisiuni în cestia izraelită. Opozițiunea, prin glasul d-lui Vernescu, stabili cu multă forță și cu mult bun-simț că, dacă este vreo cestiune în care inițiativa aparține guvernului, este această reformă atât de capitală, care este cea mai îngrijitoare pentru viitorul naționalității noastre din toate câte ne-au fost propuse sau impuse până astăzi. Totdeodată caracterul internațional pe care, grație art. 44 din Tratatul de Berlin, această cestiune l-a căpătat impunea guvernului datoria cea mai strictă de a se rosti cu lealitate și cu francheță față cu reprezentațiunea țării. Nu așa i s-a părut guvernului că trebuie să lucreze; a stăruit să se numească de Cameră o comisiune, în majoritate compusă de Stolojeni și Costinești, și dânsa, întrunită cu devotații guvernamentali din Senat, are să propuie țării soluțiunea acestei mari afaceri. Aci este un joc copilăresc. Niminea, nici în punctul de vedere fizic, nici în punctul de vedere moral, nu se ascunde dindărătul umbrei sale. Dificultatea pentru guverne este că nu poate obține cele două treimi pentru a satisface angajamentele ce, cu toate denegările sale nerușinate, le-a luat și față cu Alianța izraelită și față cu câteva guverne europene. Dar majoritatea o poseda în Cameră și în Senat, și nici că se putea altminterea după alegeri săvârșite prin asemenea mijloace. Oricine știe dar că nimenea n-a intrat în aceste comisiuni, fie din minoritate, decât prin voința sa. Ce purtare însă trebuia să ție minoritatea?

Din momentul ce opoziția s-a pus pe singurul teren constituțional și logic, adică de a cere guvernului să-și ridice masca și să spuie în fine țării cum crede că această mare și națională chestiune poate fi rezolvată fără a atinge interesele și drepturile ei, și totdodată împăcând în marginile putincioase cerințele Tratatului de la Berlin, atitudinea sa era din cele mai simple: să aștepte acest proiect de lege, fie ca guvernul să se hotărască a-l propune direct ca guvern, fie ca, printr-un tertip copilăresc, să-l propună sub vălul foarte subțire al unui proiect făcut de amicii săi din Cameră și Senat.

Prin urmare opozițiunea n-avea nici un rol în acel consiliu de familie roșu ce se numește comisiunea Camerei și a Senatului. Astfel totalitatea opozițiunii din Senat a înțeles rolul său. Așa nu numai n-a luat parte la vot, dar doi membri ai opozițiunei, dd. N. Boerescu și N. Cretzulescu, aleși în acea comisiune, s-au grăbit a-și da demisiunea.

Astfel a lucrat și opozițiunea din Adunare, cu o singură escepțiune. Onor. d. P. Carp, ales de majoritate în această comisiune fără concursul niciunuia din amicii săi politici, a crezut că trebuie să ia parte la aceste lucrări.

Fără a osândi în mod absolut această linie de purtare a onor. d. Carp, fără a contesta câtuși de puțin că dânsa a putut să-i fie inspirată prin considerațiuni destul de puternice, cum de exemplu necesitatea de a supraveghea mersul guvernului și al comisarilor săi în această afacere, orișicum nu mai puțin stăruim a crede că d. P. Carp este în această afacere cu totul izolat și în contradicțiune chiar cu amicii săi politici cei mai apropiați: d-sa nu reprezintă decât ideile sale personale, iar nu ale minorității Adunării. Această declarațiune era necesară. Cu bizantinismul lor cunoscut, prea adeseaori roșii s-au servit de opinia izolată a unui membru din partidul conservator pentru a-l confunda cu întregul partid la răspunderea acestor opiniuni cu totul personale; și cu toate astea orice membru al partidului conservator care a crezut că în cutare cestiune trebuie să se despartă de majoritatea grupului său a avut totdauna lealitatea să se rostească că lucrează în numele său personal. Dar aceasta nu a împiedicat pe onestul organ al partidului roșu să facă să atârne asupra întregului partid conservator răspunderea unor opinii izolate. Pentru că dar de astă dată această tactică vicleană să nu aibă nici chiar un pretext de a se ivi, am crezut că trebuie să facem această declarațiune netedă.

Oricari ar fi opiniunile partidului conservator din Senat și Cameră asupra soluțiunii definitive a gravei cestiuni a art. 7, într-un punct el a fost unanim, în punctul procedurei constituționale, adecă de a cere ca guvernul să se conforme și Constituțiunii și uzului parlamentar din toate țările, dându-și opinia sa motivată și aducând sub responsabilitatea sa un proiect de lege în cestiunea de față. A lua parte în comisiunea numită din îndemnul guvernului pentru a-l scuti (cel puțin așa crede el) de sarcina constituțională care-l privește numai pe dânsul este dară a reveni în mod indirect asupra acestei opinii. Pentru a nu se da loc deci la asemenea interpretațiuni, care ar aduce confuziune în spiritul public, suntem autorizați a declara că partidul conservator stăruiește în atitudinea care a luat-o de la început și că orice opinie sau demers al vreunuia din membrii săi contrarii acestei atitudini nu pot lega decât pe acel membru, iar nicidecum schimba sau angaja politica întreagă a partidului.

❦