[20 aprilie 1879]

Pe zi ce merge acuzația aruncată în publicitate de scrisoarea d-lui Moldoveanu devine tot mai verisimilă dacă se uită cineva la apucăturile prevenitului și ale amicilor, poate a complicilor lui, precum și la subterfugiile presei radicale.

Din scrisoarea d-lui Moldoveanu — publicată de noi — rezultă următoarele:

1. Generalul intendant Russisky declară de-a dreptul că nici mijlocirile sale, nici acelea ale principelui Obelensky, nici în fine stăruințele comandantului suprem, marele duce Nicolae, n-au fost în stare a scoate cară de rechiziție de la guvernul român.

2. Generalul intendant declară că n-a intervenit nicicând pe lângă guvern pentru ca Warszawsky să capete cară, căci ar fi fost sălbatec din partea sa de-a le mai cere, când lui, reprezentantului oficial al guvernului imperial, i se refuzase.

3. Că nevoind nici a mai cere cară, nici a se mai ocupa cu guvernul român, a cedat contractul transpoartelor d-lui Warszawsky, care prin personalele sale mijloace promitea a face tot.

Amintim în treacăt că generalul Russisky e un om pe deplin onest, încât cuvintele sale nu sunt supuse nici unei îndoieli; iar după noi aceste declarațiuni ale generalului sunt indiciile cele mai grave care arată că personalele mijloace ale d-lui Warszawky și numai acestea au fost cauza directă a prestării de cară de rechiziție și indirectă a epizootiei care a bântuit și bântuie încă toată țara, a sărăcirii țăranului nostru, a mizeriei generale.

Dar atât prevenitul Simeon Mihălescu cât și foile radicale înconjură cu desăvârșire scrisoarea generalului Russisky și se ocupă numai de scrisoarea bancherului Warszawsky. Trei persoane, deosebite cu totul, afirmă unul și același lucru, iar d-nia lor nu au a face decât cu declarația unuia singur.

Acele trei persoane sunt:

Un general, care se bucură de încrederea nelimitată a guvernului său.

Un milionar rus, pe care radicalii îl numesc samsar; și în fine:

Un antreprenor român al transpoartelor.

E dar un cumul de dovezi din părți deosebite, argumentele se adună concentric într-un singur focar.

Ce ar fi făcut acuma în locul d-lui Simeon Mihălescu un simplu om năpăstuit față cu aceste zdrobitoare declarații ale generalului pe de-o parte, ale bancherului pe de alta?

S-ar fi retras de-a doua zi din post, pentru ca organele justiției să poată face cercetări asupra cărora să nu planeze nici umbră de bănuială și, sigur de nevinovăția sa, ar fi așteptat cu răbdare ca să se facă lumină. Cu aceasta presa ar fi fost liniștită, opinia publică împăcată în mod provizoriu; lumea ar fi așteptat în liniște la ce capăt o să iasă lucrul.

Dar, în locul acestei purtări corecte de om onest, d-nia lui ne dă în două zile trei grave indicii de suspiciune.

Întâi, rămâne ostentativ în post și anume la ministeriul acela unde trebuie să fie toate dovezile în contra sa, dacă ele există, dând loc la bănuiala că, în cazul unei eventuale cercetări, are de gând a induce justiția în eroare prin asistența și manoperele sale.

Al doilea, d-nia lui dictează ministrului de justiție și celui de esterne măsurile ce trebuiesc luate în privirea d-sale însuși. Această cutezare e un indiciu și mai grav.

Al treilea: în adresa către Ministerul de Esterne îi dictează lui Warszawsky din cuvânt în cuvânt ceea ce are să răspunză în privirea aceasta, să spuie adecă că face aluzii și se plânge pentru pierderile a mai mulți bani care a avut alte promisiuni de la Intendența rusă și căruia guvernul român nu a cedat a da cară pentru înlesnirea transpoartelor … decât în momentele critice când armata era amenințată de lipsă etc.

Acest al treilea indiciu, cel mai grav din toate, arată că d. Simeon Mihălescu și-a pierdut cumpătul și nu mai știe ce spune. Acelea alte promisiuni sunt escluse prin declarația intendentului armatei, care arată că n-a promis nimic lui Warszawsky și nu l-a sprijinit deloc în afacerile sale.

Apoi scrisoarea lui Warszawsky nu face defel aluzie la pierderile ca comerciante amăgit prin promisiunile intendenței, de vreme ce urcarea prețurilor de cărăușie priveau pe guvernul imperial și aveau a-i fi restituite, ci de-o mulțime de bani pierduți pe socoteala sa pentru a împăca conștiința liberală a d-lui S. Mihălescu, bani pe care nu-i putea trece în conturile guvernului rusesc, de vreme ce acesta n-are paragraf în buget pentru mite. Va să zică pagube prin diferență de prețuri sunt escluse cu totul și nu poate fi vorba de ele.

Ceea ce pretindem noi după cele premise e ca d. Simeon Mihălescu să fie imediat suspendat din funcție și arestat preventiv. E vorba de afaceri scabroase de milioane, de exploatarea și maltratarea neomenoasă a unei populații întregi, de o acuzare ce nu are seamăn, iar purtarea acestui domn agravează acuzarea pe zi ce merge.

Rămâind d-sa în funcție, ba prezidând oarecum cercetările făcute în chiar cauza sa, aceste cercetări cad sub legitima suspiciune de a fi fost influențate și falsificate. Toate apucăturile necorecte de pân-acuma, toate instrucțiile date procurorului de cum să se poarte și de ce are să facă afirmă și mai mult părerea că roșii, înțeleși între sine fie prin spirit de gașcă fie prin complicitate, vor să facă lucrul mușama.

Presa radicală aduce întâmpinări pentru care n-avem nume.

„Românul“ susține că d. Moldoveanu s-ar fi încercat să vânză aceste scrisori d-lor radicali. Noi știm din contra că d-lor s-au făcut luntre și punte ca să le cumpere și n-au putut. În fine „Cobza lui Faraon“ zice că Warszawsky s-ar fi plângând de cheltuielile ce le-a făcut cu baluri și soarete date spre distrarea preocupațiunilor d-lui Sim. Mihălescu. N-am mai cita acest argument dacă n-ar fi atât de hazliu. Iată dar un milionar plângându-se de câteva sute de ruble cheltuite pe vinuri și pe lumânări. Tare-i nostimă și cu duh și strașnice vorbe dau din „Cobză“.

Repetăm încă o dată, că suspendarea imediată din funcțiune a d-lui Sim. Mihălescu e unicul mijloc pentru a abate bănuiala publică de pe clina pe care a apucat, căci ea merge cu mult mai departe decum le place a presupune d-lor radicali, ea se întinde asupra cabinetului îndeobște, asupra d-lui Brătianu îndeosebi. Dacă d. Brătianu nu voiește ca publicul să crează că a fost părtaș, dacă ceilalți miniștri nu vor să fie a priori suspectați de complicitate în această afacere, trebuie neapărat să înlăture din calea justiției și a cercetării piedeca vie, creată prin rămânerea la post a unui om asupra căruia atârnă o acuzare atât de gravă.

❦