[19 aprilie 1879]

[Articol cu paternitate incertă]

Țăranul român, sărmanul țăran român!

I-am dat moșie de veci pentru ca să o lase în părăginire; l-am făcut singur stăpân pe sine pentru ca nimeni să nu le mai stea în cale celor ce voiesc să-și facă parte din averea lui; i-am dat drepturi pentru ca noi înșine să tragem foloase din ele; l-am făcut liber ca cerbul în pădurea cutrierată de vânători și neatârnat ca frunza purtată de vânturi; l-am înăbușit cu binefacerile libertății, încât astăzi îi vine să strige: „Dă-mi, Doamne, o stăpânire aspră și dreaptă, ca să mă scape de cei ce mă iubesc în gura mare!“

Atunci când coconașii, unii flămânzi și alții îmbuibați, au venit cu „libertatea“ și cu „fasoanele“ de prin țările străine și au început să îmbete lumea cu vorbe frumoase, erau atunci oameni cu greutate și cu pricepere, care cunoșteau țara, obiceiurile și nevoile ei și care ne ziceau să nu prea grăbim cu „libertățile“ și cu primirea așezămintelor străine, pentru ca nu cumva să ne pară rău mai târziu.

Liberalii strigau în gura mare că acești oameni cumpătați sunt vânduți străinilor, că urăsc poporul și că vor să-l asuprească.

Ia să vedem acum unde ne-au dus liberalii cu iubirea lor cea mare.

În sat liberalii au așezat diregătorii pe tipic străin, în care oameni străini poartă trebile satului după străine legi și străine obiceiuri, încât bietul român nici nu mai știe când i se poruncește ori i se ia cu drept și când e năpăstuit. Românul are drept să aleagă pe sfetnicii satului; ca cetățean liber, el are vot; nu are însă voie să deie acest vot celui mai vrednic și mai cu pricepere din sat; nu are voie să-și pună în fruntea satului un om ca sine, ci trebuie să aleagă un cărturar. Iară dacă în sat nu sunt cărturari, dacă între cărturarii din sat nu e nici un om cumsecade, ori nici unul care voiește să primească „slujba“ de primar, românul poate să aleagă pe vreunul dintre oamenii fără de căpătâi ce cutrieră țara ca o haită hămisită, pe vreun neguțător scăpătat, un logofăt, un vătaf ori un fecior boieresc.

Astfel am ajuns că în cele mai multe sate din țară coada e căpătâi și netrebnicul om de frunte. Numai pe ici pe colo mai găsim câte un țăran ori alt om cumsecade în fruntea satului, și primarul cu notarul, în loc să-i apere pe săteni, dau mâna cu ovreii și cu arendașii, ca să-i asuprească; primarul și notarul sunt cele mai nesățioase lipitori ale satului.

Chiar mai rău decât în sat stau trebile în plasă.

Guvernul trimite de prin târguri câte un flămând în plasă și noul subprefect, în vederea câștigurilor legiuite și nelegiuite, își cumpără numaidecât cai și trăsură și, din om fără de căpătâi ce era, începe a-și da aerul de boier. El se simte stăpân pe plasa în care se află. Primarii și notarii nu pot face nici o treabă fără de voia lui și, prin urmare, ei trebuie să-i facă parte din câștig. Arendașii și proprietarii, fără de ajutorul lui, rămân cu pământurile nearate și cu recolta părăsită. El vinde prin urmare munca țăranului și arendașul ce voiește să aibă totdauna brațe și plugari și care îndeprisos, nu are decât să câștige cu un preț oarecare pe subprefect. E în sfârșit o înțelegere între toți cei ce vor să trăiască bine fără de a munci câtuși de puțin: ia fieștecare ceea ce-i cade îndemână și în cele din urmă toate se sparg în capul hoților de păgubași.

Dar guvernul, liberalii cei mari, miniștrii plini de iubire cătră popor, Camera, Senatul, fruntea țării ce face?

Face fiecare ce poate.

Cei mai mulți dintre „liberali“ acum trei ani erau plini de datorii și, după o muncă, de trei ani, s-au făcut, slavă Domnului, oameni cu stare.

Căci unii au câte două-trei lefi, alții posed moșii de ale statului cu arendă scăzută și iarăși alții cumpără ori vând: ei n-au vreme să umble după nimicuri și să mai caute ce fac primarii, notarii, pomojnicii și subprefecții.

Un lucru cere guvernul de la primari și de la subprefecți: ca la alegeri să-i ducă pe țărani la urnă și să-i facă să voteze pentru acela pe care îl dorește guvernul de deputat.

De aici înainte fiecare să ieie de unde poate.

Și dacă subprefectul vinde munca țăranilor din plasa în care se află, directorul Ministeriului de Interne, mână dreaptă a d-lui I.C. Brătianu, cel mai mare peste toți primarii și toți subprefecții, prefectul prefecților vinde munca tuturor țăranilor din țară.

În vreme ce românii își varsă peste Dunăre sângele pentru o cauză străină, se hrănesc pe apucate, mor de foame, umblă goi și degeră, liberalii se îmbogățesc din rechizițiuni și din antreprize, din moșiile statului și din samsarlâcuri; în vreme ce un român rabdă la foame și frig și își varsă sângele fără ca să știe pentru ce, câțiva oameni vând cu un preț de nimic carele, boii și viața altor români.

Ani și iarăși ani de zile vor trebui să treacă până ce se va umplea golul pe care l-a lăsat vânzarea cătră străini în gospodăria țăranului român; milioane și iar milioane s-au pierdut și se vor mai pierde pentru ca vreo doi-trei oameni să-și poată face stare.

De jos până sus și de sus până jos nu e decât jaf și vânzare; ceea ce primarul face în sat și subprefectul în plasă face prefectul în județ și biuroul ministrului de interne în țară.

Iată pentru ce strigă nesățioșii mereu „libertate!“.

„Libertate“ le trebuie lor, căci în „libertate“ sunt toate cu putință.

Directorul Ministerului de Interne face ce face, apoi se pune în înțelegere cu prefecții, subprefecții și primarii și le zice: „Voi știți prea bine că e vorba de pielea noastră; alegeți dar deputați liberali ca noi, căci ei ne vor ierta!“

Unul dintre liberali fură milioane; ceilalți liberali îl dau în judecată, îl trimit la pușcărie, dar peste câteva luni pun la cale grațiarea lui. „Formele“ sunt împlinite și de aici înainte toate sunt bine. Pe ceilalți „liberali“ îi va scăpa, tot după „formele“ constituționale și legiuite, votul celor jăfuiți, căci românului i s-a dat votul pentru ca să aleagă însuși pe impilătorii săi:

Aceasta e „libertatea“.

Sărmanul țăran român! Sărmana țară românească!

❦