[20 mai 1879]

Dacă tonul foii noastre e uneori de-o estraordinară asprime, cititorii desigur că nu vor fi uitând ce cumplită e starea de lucruri în care se află țara și că pana lui Tacit și limba Duhului Sfânt abia ar ajunge ca să zugrăvească estrema decădere socială a României și primejdiile care atârnă asupra țării, nedându-i răgaz de-a-și veni în fire.

În altă țară de am trăi, în care mai e credință, onestitate, respect ca bunuri obștești ale spiritului public, relele ni s-ar pare trecătoare și nicicând condeiul nostru nu ar fi înmuiat în fiere; dar aici, unde, dacă-i vizita ministeriile sau Văcăreștii, aceleași fizionomii și caractere întâlnești, aici unde un parvenit bulgar ca d. I.C. Brătianu și un grec parvenit ca d. C.A. Rosetti conduc destinele acestei nefericite țări, aici unde oameni ca aceștia, fără pic de patriotism, radicali cosmopoliți, stăteau ieri la învoială cu Warszawsky ca să-i vânză sufletele din opt ținuturi, stau azi la învoială cu Alianța izraelită ca să-i vânză țara toată și să desființeze printr-un trafic mârșav o nație și un stat pe cari zeci de popoare barbare nu le-au putut desființa, aici nici un cuvânt nu e destul de aspru, nici o lovitură nu e destul de tare, încât, am mai spus-o încă o dată, rolul scriitorului ar trebui să-nceteze și să-nceapă rolul călăului.

Într-un termin de patru zile, care nu e de ajuns nici pentru că „Monitorul“ să ajungă prin toate comunele, guvernul convoacă Adunările pentru ca să se folosească de întârzierea unora și altora și să le smulgă prin surprindere cine știe ce voturi de cari are trebuință.

Nu știm încă ce ne păstrează viitorul cel mai apropiat chiar. Prin promisiuni și amenințări, prin introducerea în listele colegiului I a sute de amploiați fără de avere, înscriși în mod fraudulos, prin cerșitoria sistematică de voturi, profesată săptămâni întregi de șeful cabinetului și de colegii săi, prin mituire și terorism roșii au ajuns să-și înjghebe majorități servile, cu cari vor face tot ce vor voi.

Aceste majorități vor fi în curând la un loc ca să se-nțeleagă cu ce preț se poate vinde țara aceasta, pe cât aur jidovesc trebuie vândut sângele eroilor căzuți înaintea Plevnei și Vidinului, pentru ca istoria să scrie că în suta a nouăsprezecea, sub guvernul d-lor Rosetti-Brătianu-Warszawski, regimentele munților și șesurilor României s-au luptat cu frigul, foamea și glonții ca să treacă țara lor din stăpânirea nominală a vitejilor osmani sub stăpânirea reală și ucigașă a idrei jidovești.

Din capul locului am întrebat pe „Românul“ ce are de gând guvernul să propuie în cestiunea izraelită, cari sunt opiniunile lui.

Până acum tăcere absolută.

D. Brătianu ne asigură că e cestiune foarte gravă, ca și când cu asta ne-ar fi descoperit ceva nou.

Întrebăm dar încă o dată:

Cui dintre evrei și cum voiește guvernul a se da drepturi politice. Cestiune secundară.

Cui dintre evrei și cum voiește ale da plenitudinea drepturilor civile. Cestiune principală.

Până la acest răspuns însă arătăm din nou, prin scrisoarea ce ne-o trimite d. N.T. Moldoveanu, în ce mâni a încăput țara întreagă, deci și cestiunea izraelită. Din scrisoarea de mai la vale se va vedea că între dd. Brătianu și Simeon Mihălescu nu e o mai mare deosebire decât între Anna și Caiafa.

❦