[21 septembrie 1879]

Partidul conservator și-a manifestat, prin organul d-lui Titu Maiorescu, vederile și hotărârile relative la cestiunea ovreilor.

D. Maiorescu nu a vorbit însă numai în numele partidului conservator. Discursul ce-a rostit a fost cea mai nobilă expresiune a vederilor și hotărârilor întregei țări, a fost cuvântul de apărare al unui popor ce se vede lovit în demnitatea sa, în interesele sale vitale.

Și oricum s-ar rezolva cestiunea, acel discurs rămâne o faptă istorică, un act de acuzare contra celor ce ar voi, ori poate chiar vor izbuti să o rezolve altfel decât așa cum voiește țara.

Nu putem admite în mijlocul nostru noi cetățeni decât cu buna primire a țării: iată cuvântul românesc și totodată umanitar, prin care d. T. Maiorescu a combătut orice idee de liste ori categorii.

Noi nu ne vom mai încerca să combatem ceea ce nici chiar d. Maiorescu nu a izbutit a combate cu succes. Înzestrat cu darul vorbei și pătruns de greutatea situațiunii, d. Maiorescu a desfășurat comorile minții sale ca să-i aducă pe stăpânii zilei la îndurare: n-a izbutit.

Cu atât mai puțin am putea să izbutim noi, cari nu avem și nici nu putem avea alte argumente, decât pe acele pe cari le găsim în discursul d-lui Maiorescu, înfățișate în cea mai sărbătorească haină.

Rămâne însă ca să punem în vederea țării primejdiile ce pot să urmeze din primirea propunerilor de rezolvare ale guvernului.

Trecem simplu peste acel amestec confuz de cuvinte și paragrafe pe care guvernul l-a prezentat Camerei drept proiect.

Ministrul de externe a declarat în ședință publică că nici acest proiect nu satisface așa-numitele exigențe europene: atât e destul.

Ne oprim însă la liste.

Înțelegem ca guvernul să prezenteze Camerei un șir de petițiuni de la evreii cumsecade, cari declară că vor să fie cetățeni români și cer ca să-i primim în mijlocul nostru.

Am putea să alegem atunci dintre petiționari pe aceia cari ne convin, pe cari suntem dispuși a-i vedea alăturea cu noi.

Guvernul însă vine cu o minciună, cu o listă de evrei asimilați, de oameni cari ni se impun, oameni cari pretind onoarea de a fi primiți în mijlocul nostru, în virtutea unei stipulațiuni făcute între străini și fără de a ne face onoarea să declare că cer de la noi această onoare.

Aproape toți deputații din Moldova cer ca împământenirea să se admiță numai individual: cum rămâne cu evreii din Moldova ce se află trecuți pe listă?

Chiar din momentul intrării lor în familia română acești „noi români“ sunt primiți cu aversiune, poate chiar cu ură, deoarece fiecare dintr-înșii e câte un „corpus delicti“ câte o vie dovadă despre triumful unei cauze, pe care întreaga Moldovă o combate direct prin petițiuni și indirect prin aproape unanimitatea deputaților ei.

Listele prezentate de guvern sunt niște liste de proscripțiune.

Evreul pus pe acele liste, până ieri era bine primit în societatea română; din momentul în care românii îl văd însă pe acele liste, el începe a fi obiectul unei aversiuni obligate.

Și totuși guvernul ne prezentează o listă de „străini asimilați“.

Asimilați acești oameni pe cari orice român se simte dator a-i respinge ca pe niște apostoli ai puterii străinilor pe pământul românesc?!

Ei vor trăi în mijlocul nostru și de câte ori îi vom vedea, ne vom aduce aminte o altă listă de proscripțiune: aceea a deputaților, cari au votat pentru liste și contra țării insultate.

Este o voință esprimata de mii și mii de cetățeni români, ca împământenirea să se facă numai și numai prin legi individuale; ura acestor cetățeni români rămâne îndreptată contra deputaților ce au votat pentru liste și se redeșteaptă la vederea fiecărui evreu intrat în cetățenia română fără ca el s-o fi cerut.

Nu ne pasă de evrei; nu ne pasă de deputați; ei sunt vrednici de sentimentele pe cari le știu deștepta în societatea noastră. Oameni ca Leibu Iancu, Mandel Miser, Alter Moritz, Pantazi Ghica, Pătârlăgeanu, Fundescu și alți asemeni nu prea țin la părerile ce au alții despre dânșii; și bine fac!

Ne gândim însă că e vorba de țara noastră, și ne cuprinde o adâncă întristare când vedem că se creează o permanentă cauză de perturbațiuni sociale într-însa.

Cine poate să ne spună unde are să ne ducă această dezbinare făcută acum între români? Cine, cu inima curată, poate să ia răspunderea pentru urmările unei sfidări aruncate țării?

Căci o sfidare e pentru țară și îndeosebi pentru Moldova proiectul guvernului cu listele alăturate la el. Alegătorii le spun aleșilor: „Astfel voim să rezolvați cestiunea voi, cari lucrați pentru noi în numele nostru și în interesul nostru“, — și altfel o rezolvă aleșii.

E ori nu e acesta un conflict constituțional, aceasta e indiferent.

Destul că e un motiv de neîncredere în sistemul nostru de organizație politică, destul că e o scânteie de învrăjbire aruncată în societatea română.

Nu credem și deocamdată nici nu ne temem că alegătorii insultați vor pune mâna pe par; rămâne însă în țară dezbinarea, învrăjbirea, capitalul de ură, care ne jignește dezvoltarea pacinică și care poate să fie esploatat în paguba țării; rămâne țara despărțită în două tabere.

Cestiunea evreilor nu se rezolvă; ea se pune în o formă cu mult mai acută și mai primejdioasă decât cum a fost până în ziua de astăzi.

De această înăsprire a cestiunii trebuie să scăpăm și n-am putea scăpa decât primind proiectul la care aderă majoritatea țării.

Guvernul ne spune că acest proiect e o sfidare pentru Europa. Nu-l credem! El poate să fie o sfidare pentru Alianța izraelită; popoarele europene sunt însă cu mult mai calme decât ca să stăruiască pentru crearea unei permanente cauze de perturbațiuni în țara noastră.

Chiar însă dacă unele cabinete ar fi dispuse să sprijinească până la urma urmelor exigențele nedrepte ale Alianței izraelite, ele niciodată nu vor reuși să determine o pornire unanimă a puterilor europene în sprijinul acelor exigențe. Știm că, deși unanime în dorința de a face să admită în dreptul public european principiele tractatului, puterile au deja deosebite vederi în privința aplicării la noi a principiului din art. 44. Altfel vede în această privință Austria, Rusia, Turcia și chiar Germania și altfel Franța, Englitera și Italia.

Dacă guvernul și amicii săi nu vor să înțeleagă aceasta, atunci nu ne rămâne decât să presupunem din două lucruri unul; ori că sunt slugi supuse și plecate ale evreilor; ori că ei chiar dinadins caută să agiteze țara, gândindu-se la turburări, la schimbări, la prefaceri și în genere la răsturnări.

Altfel nu se poate explica zelul cu care guvernul umblă să mai cumpere cele câteva voturi cari-i lipsesc până la completarea celor două treimi.