[22 iunie 1879]

Publicăm următoarea epistolă ce primim de la amicul nostru d. P. Carp:

Domnule redactor,

În numărul de miercuri al ziarului „Timpul“ îmi faceți onoarea de-a vă ocupa de persoana mea spre a condamna participarea mea la comisiunea mixtă, menită a da o dezlegare chestiunii evreiești, și vă grăbiți totodată de-a constata, nu fără amărăciune, deplina mea izolare în mijlocul partidului conservator.

Mergeți chiar mai departe.

Dând comisiunii numele de consiliu de familie roșu, aveți aerul de-a insinua că aș fi intrat și eu în sânul acestei patriotice familii.

Îmi veți permite o mică întâmpinare.

Am afirmat în diferite rânduri, și toți membrii partidului conservator au afirmat-o ca și mine, că chestiunea evreiască nu este o chestiune de partid.

Dacă aceste declarațiuni erau fățarnice, nu am nimic de zis, dacă însă, precum o afirm, ele erau sincere, hotărârile fiecărui sunt libere de orice legătură de partid.

Sub punctul de vedere deci al principiilor nu poate fi vorba de izolare, căci vă desfid să-mi arătați un program comun, afară numai dacă propunerea făcută de câțiva juni conservatori dimpreună cu câțiva juni liberali de-a nu revizui art. 7 constituie programul opozițiunii. Până acum însă nu avem nici o probă despre aceasta.

Rămâne deci chestiunea de procedură constituțională, cum o numiți nu prea știm pentru ce.

Dacă nu mă înșel, țara ne-a trimes să dezlegăm chestiunea evreiască, și a căuta în o chestiune de procedură un motiv de abstențiune este după mine a se gândi prea mult la guvern și prea puțin la datoria ce avem cu toții în această tristă împrejurare.

Am acuzat pe d. Brătianu că, prin lipsa lui de idei și de vroință, a compromis cu desăvârșire soluțiunea acestei chestiuni. Să fie oare aceasta un temei ca să arătăm la rândul nostru o lipsă de vroință și de idei nu mai puțin culpabilă?

Am crezut că nu, și nu e vina mea dacă această credință a rămas izolată. Tot ce se poate zice este că pozițiunea unui membru al minorității este mai grea, căci, neavând informațiunile guvernului, voința lui poate să meargă pe căi rătăcite. Aș înțelege deci să criticați ideile mele, pentru aceasta veți binevoi însă a aștepta ca părerea mea emisă în comisiune să iasă la lumină. Chiar rătăcite însă de ar fi, răspunderea nu este a mea, ci a celor cari, având a zice ceva, nu au zis nimic și care, putând să lumineze țara, nu au vroit să o facă.

Atât aveam de zis și vă rog să-mi permiteți o ultimă observațiune.

Credeam că trecutul meu politic mă pune la adăpostul unor insinuațiuni ca acele de care am vorbit mai sus. Se vede că m-am înșelat. Fiind însă că ați iertat pe conservatorii de la Mazar Pașa, sper că va veni o vreme în care veți ierta și pe conservatorul din consiliul de familie roșu.

Primiți, vă rog, încredințarea distinsei mele considerațiuni.

P.P. Carp

D. P. Carp s-a crezut atins prin reflecțiunile ce foaia noastră a publicat în privința atitudinii sale în cestiunea izraelită. Cugetul nostru n-a fost de a osândi sau critica această atitudine. Știm foarte bine că orice opinii ar profesa un om ca d. P. Carp, ele nu proced decât din niște sentimente onorabile și din convincțiuni adânci. Însă aceste reflecțiuni ne-au fost impuse printr-un caz de legitimă apărare. D. Carp este nu numai un membru însemnat din partidul conservator, dar încă o persoană care în toate cestiunile se pune cu curaj înainte și nu suferă a rămânea vrodată în umbră; astfel dar partidul conservator, dacă ar tăcea, i s-ar putea cu drept cuvânt imputa de adversarii săi că opiniile sale în cestiunea izraelită au fost reprezentate de unul din principalii săi membri, d. Carp. Asta nu este, și era și dreptul și datoria noastră, ca organ al partiduluii conservator, a o constata.

Nici unul din cei optsprezece senatori care reprezintă partidul conservator în Senat sau din cei douăzeci și doi deputați care îl reprezintă în Cameră nu a fost de părere ca să luăm deocamdată parte la comisiunea fără nume, neprevăzută nici de Constituțiune, nici de regulament, care s-a substituit inițiativei guvernamentale și care în spiritul ministerului trebuia să-i serve totdeodată de eco și de perdea adică să-i traducă în mod fidel adevărată voință și totdeodată să-i acopere responsabilitatea.

Acesta cel puțin a fost calculul guvernului, deși până astăzi știm că nu a izbutit. Dorul unui membru al opozițiunii, mai cu seamă al unui parlamentar corect ca d. P. Carp, care se rostise cu atâta talent în contra acestei machiavelice combinațiuni, nu era dar de a o absolvi prin prezența sa. Onor. d. Carp ne mai face o întrebare în epistola sa, întrebare care ni se pare cam neînțeleasă. Ne întreabă dacă din cestiunea izraelită facem chestiune de partid. Dacă înțelege prin aceste cuvinte a face „chestiune de partid“ a esploata o cestiune în interesul pur și simplu al unor ambițiuni personale sau a unor interese de putere, nu numai din cestiunea izraelită dară din nici o cestiune nu facem cestiune de partid. Din partea d-sale, care cunoaște partidul conservator din care face parte de atâta timp, întrebarea era zadarnică; trebuia s-o lase coloanelor foilor roșii, unde era mai la locul său.

Dacă înțelege însă, ceea ce ne place a crede, prin această întrebare că partidul conservator are alte opiniuni decât partidul roșu în rezolvarea cestiunei izraelite, aci-i răspundem curat că da; este o deosebire între noi și partidul roșu. Dar între noi și toți membrii partidului roșu? O știe d-l Carp că nu. Știe că chiar în partidul radical mulți se vor separa de restul partidului lor, acei cel puțin ce vor privi această cestiune dintr-un punct de vedere mai înalt și mai larg decât interesul de gașcă.

D. P. Carp ne mai face o întrebare. Care sunt opiniunile partidului conservator în această cestiune?

Ne pare rău că până acum onor. nostru amic n-a putut să-și formeze o convicțiune în această privință. Opiniunile acestea au fost rostite în mod destul de clar până astăzi în presă prin diferitele organe. Însă, dacă este vorba de opiniile reprezentanților din Cameră și din Senat ai partidului conservator, numărul lor nu este așa de însemnat încât să poată ajunge la un rezultat practic rostind o opiniune cu totul specială a grupului conservator.

Cu toate acestea, d-sa este în poziție a ști că în comisiunile parlamentare se propune o soluție care nu-i convine guvernului și care cu toate acestea este un program stabilit de conservatorii din Moldova în unire cu liberalii-moderați, program la care a aderat, după cât ni se afirmă, și fracțiunea, ba chiar mulți membri din partidul roșu. Dacă față cu tăcerea guvernului, adecă față cu exigențe necunoscute, nu se poate stabili un program absolut — ceea ce pare a fi în ochii d-sale o condiție indispensabilă pentru ca un partid să poată pretinde că are idei și inițiativă — atunci desigur că vina acestei situațiuni nu este a partidului conservator, carele tocmai prin procedura constituțională propusă aștepta să i se dea elementele necesare pentru ca acel program să se poată formula cu toată exactitatea cuvenită.

Într-un lucru deci au fost unanimi membrii partidului conservator, afară de d. P. Carp, în modul de a proceda la rezolvarea cestiunii și în spiritul ce trebuia să dirigă lucrarea lor în aceasta. Iată puncturile ce s-au stabilit în comun acord: 1. A nu lua nici o parte într-o comisiune antiregulamentară și anticonstituțională; 2. A aștepta ca guvernul sau să prezinte un proiect de lege sau să se rostească în mod serios asupra chipului cum dânsul, guvern constituțional și responsabil, crede că trebuie aplicat art. 44 al Tratatului de la Berlin; 3. În urma acestor preliminări indispensabile și când vom fi deplini luminați asupra cestiunii în toate puncturile de privire, a lua o rezoluțiune matură căutând mai cu seamă a salva naționalitatea română de pericolele la care o ar espune o invaziune de elemente străine introduse în proporțiuni necumpătate și într-un mod precipitat în corpul ei; și al 4-lea a nu face din aceasta o cestiune de esclusivism politic și a primi pe acest tărâm, dară numai pe acest tărâm, concursul, nu numai al tuturor grupurilor din opozițiune, dară și chiar al membrilor partidului de la putere, cari vor voi să se unească cu noi, în fine chiar al guvernului dacă el se va ralia la aceste păreri.

Astfel partidul conservator a înțeles a nu face din cestia izraelită cestiune de partid, iar nu intrând în comisiuni neconstituționale și venind a mai adăoga o notă discordantă la haosul de opiniuni ce purtarea fără demnitate și fără curaj a guvernului a lăsat să se producă în Adunările de revizuire.

În treacăt vom vorbi și de propozițiunea d-lui Blaremberg. D. N. Blaremberg n-are, credem, pretențiunea de a reprezenta partidul conservator și de aceea n-am crezut că-i trebuie să declinăm responsabilitatea propunerii d-sale, pe care a iscălit-o vreo doi-trei membri ai partidului conservator. Această propunere, deși este izbucnirea legitimă a unui nobil sentiment de indignare în contra politicei mizerabile care ne-a condus a primi ordinile străinilor în cestiuni cu totul interioare, totuși nu o credem practică în starea în care a ajuns cestiunea. Nu ne îndoim însă că d. N. Blaremberg și subsemnatorii nu cred a avea mai multe șanse de izbândă și că au propus-o numai ca espresiunea unei nobile și legitime indignări ce trebuia să găsească un glas în sânul unei Adunări române.

După înlăturarea ei, nu ne îndoim un moment că subsemnatorii se vor ralia la soluțiunea ce partidul independent din Cameră o va crede mai națională și mai practică.

Terminând, noi credem că onor. d. Carp, fără să sacrifice nimic din opiniunile sale personale, putea, cel puțin în privința procedurei, a nu se despărți cu zgomot de toți amicii săi personali și coreligionari politici.

Liber a fost să o facă, și iarăși am fi tăcut și aci; dar, când am văzut că adversarii noștri comuni, și în presă și în Cameră, esploatează această tăcere și că un Dimancea ne strigă că minoritatea este reprezentată în comisiune prin d. Carp și că d. Carp nu ia cuvântul spre a se ridica în contra acestei afirmări, a trebuit să vorbim; am făcut-o fără plăcere, dar fără șovăire.

❦