[26 ianuarie 1879]

Alaltăieri s-a întâmplat o minune.

Nu mai suntem pe vremea făcătorilor de minuni, pe a lui Nevtinav împărat din Egipt, de pildă, despre care vorbește povestea ciobănească a lui Alexandru Machedon că făcea, zice, ostași de ceară; îi punea în șir pe o tavă și îi topea și numaidecât, într-o clipeală de ochi, se topea oastea lui Darie împărat trimisă împotriva lui. Nevtinav era un mare fermecător, dar minunea ce s-a întâmplat alaltăieri tot n-ar fi putut-o face.

„Românul“ a vorbit adevărul — se poate mai mare minune? Și încă așa de neted, așa de cu prisosință, încât articolul guvernamental care a văzut lumina zilii la 23 călindar (4 făurar) pare ieșit dintr-altă pană, nu din cele obicinuite. Deci fiind aproape cu desăvârșire identic cu vederile noastre, îi dăm locul de onoare și-l publicăm mai întreg, atârnând de el un mic rezumat și un scurt comentar.

Iată dar ce zice primul București al „Românului“ de la 23 călindar (4 făurar).

Esistența Camerelor actuale se scurtează din ce în ce mai mult prin necesitatea de a ajunge la alegerea și convocarea Camerelor de revizuire. Propunerea de declarațiune că e trebuința a se revizui art. 7 din Constituțiune este și depusă de guvern de mai multe zile pe biuroul Corpurilor legiuitoare; în curând va trebui a se face întâia citire și apoi, dacă propunerea va fi adoptată, în 30 zile Camerele vor înceta fatalmente de a mai esista.

Cu toate aceste, trebuie să o spunem cu adâncă părere de rău, Camera pare a nu prea avea conștiință de pozițiiunea în care se află și de greutatea sarcinei ce mai are de îndeplinit până la espirarea mandatului său.

În loc de a se folosi de fiecare oră ce mai are de trăit spre a săvârși lucrări utile, care ar recomanda-o țării și ar face-o să merite bine de la dânsa; în loc de a căuta să termine cât s-ar putea mai repede votarea legilor urgente ce sunt supuse dezbaterilor ei; în loc de a se sili să îndeplinească cel puțin în parte programa de îmbunătățiri supusă și prin discursul tronulul la deschiderea sesiunii actuale și primită cu fericire de dânsa prin răspunsul făcut tronului, își pierde din contra un timp prețios în nesfârșite discuțiuni chiar asupra cestiunilor celor mai neînsemnate.

Din cel mai neînsemnat articol de lege, din orice interpelare, din oricare cestiune de regulament ce-i place vreunui membru al acestei Camere s-o ridice se face materia unor neterminabile discursuri, nu numai fără un interes real pentru cestiunea ce le servește de prelest, dar și de cel mai nenorocit efect pentru prestijul regimului nostru parlamentar și pentru îndeplinirea datoriilor ce are acest Corp legiuitor către țara ce l-a ales.

Simțul măsurii pare a fi cu totul necunoscut multora din oratorii ale cărora discursuri umplu dările de seamă oficiale ale ședințelor Camerei. Nu mai zicem nimic despre simțul datoriei. Dorința de a străluci pare a esercita singură cea mai funestă tiranie asupra multor spirite. Dacă cel puțin această dorință ar fi servită cu inteligență și cu bun simț, dar vai!

Înamorați de laurii tribunii, pot să fie siguri că țara nu le va fi recunoscătoare de stearpa lor muncă oratorică, care oprește în loc munca producătoare. Publicul, ce are mult bun simț, își râde, când nu se revoltează de arguțiele și de subtilitățile ce servesc de bază la mai toate discuțiunile ce mistuiesc ședințele Camerei; el se indignează când vede cum cei setoși de vorbă caută nod în papură spre a putea vorbi și cum își pierd timpul pentru lucruri cu totul neînsemnate, care, chiar de ar rămânea greșite, n-ar compromite nimic; el prețuiește cu drept cuvânt că cele mai multe din dezbaterile ce absorb în deșert activitatea Camerei și chiar a guvernului, nevoit să urmeze toate discuțiunile și chiar toate caprițiele parlamentare, nu valorează de bunăseamă nici jumătate cât diurna deputaților, pentru timpul cât sunt ocupați în acele seci dezbateri.

Avem convingerea că n-a esistat până astăzi nici o Cameră cu mai bune simțiminte, cu mai mult patriotism și cu mai mare dorință de a face binele pentru țară. Din nenorocire aceste minunate simțiminte sunt în cea mai mare parte neutralizate prin lipsa de orice tact parlamentar, prin ușurința cu care se cere și se ține cuvântul ore întregi și uneori prin lipsa conștiinții despre gravitatea unor dispozițiuni ce se iau și despre consecințele lor în practică.

Plini de idei greșite, considerăm libertatea cuvântului ca un drept ce l-ar avea fiecare ființă vorbitoare de a rosti pe lung și pe lat tot ce-i trece prin gând, cu îndatorirea pentru toți aceia ce nu vorbesc să-l lase să povestească până în capăt tot ce naște spontaneu în creierii săi; nu băgăm de seamă că, practicând în acest mod regimul parlamentar, compromitem interesele țării și risipim chiar averea contribuabililor în diurne plătite pentru serviții foarte minime.

Și în Englitera, și în Helveția, și în Belgia se practică regimul parlamentar, în toată puritatea lui; dar ia să cuteze un orator, și mai cu seamă unul de a doua sau de a treia mână, să ție un Corp legiuitor în loc cu discursuri nemăsurate și va fi îndată pus la regulă de colegii săi. Însuși d. Disraeli, astăzi lord Beaconsfield, la începutul carierii sale parlamentare, cutezând a se arunca în discursuri ce treceau peste măsura obicinuită, fu silit de mai multe ori să tacă prin protestările colegilor săi și chiar să iasă din Camera Comunelor. La noi însă oricare vorbitor ce nu promite câtuși de puțin a deveni un lord Beaconsfield absoarbe timpul Camerei în discursuri ce țin oare întregi; o sută de deputați așteaptă în nelucrare, țara reclamă în deșert îngrijirea intereselor sale și contribuabilii plătesc la diurne pentru ca d. cutare să vorbească.

Nu astfel vom răspunde la așteptarea țării; nu astfel vom întări în România regimul parlamentar și instituțiunile libere; din contra, le compromitem.

Conjurăm pe toți deputații ce au conștiință de gravitatea situațiunii pe care o desemnarăm să se întrunească și să se concerteze spre a lua o altă direcțiune; să se hotărască fiecare a pune frâu mâncărimii sale de vorbă, cel puțin în cestiunile ce nu le cunoaște și nu le-a studiat, căci alttel vom ajunge la espirarea mandatului legislaturei actuale fără ca ea să aibă înscrise la activul ei acte care s-o recomande națiunii.

Până aci, „Românul“ de la 23 călindar (4 făurar).

Va să zică „Românul“ constată cu adâncă părere de rău că actuala Cameră:

n-are conștiință de poziția în care se află și de greutatea sarcinei de îndeplinit;

își pierde timpul prețios în nesfârșite discuțiuni asupra cestiunilor celor mai netrebnice;

deputaților le place a lua cestiuni făr'de nici un interes drept pretext pentru a ține discursuri ce nu se mai mântuie și de cel mai nenorocit efect;

oratorii vorbesc numai de dorință de a străluci, fără inteligență și fără bun-simț, înamorați de laurii tribunei fac munca stearpă; și publicul râde, ba se revoltează de arguțiile și subtilitățile ce servesc de bază la mai toate discuțiunile; în fine publicul se indignează, văzând pe setoșii de vorbă căutând nod în papură pentru a pierde timpul pe nimicuri;

se pierde timpul cu capriții parlamentare, cu dezbateri seci, cari nu valorează nici jumătate cât diurna; Camera, prin lipsa de orice tact parlamentar, prin ușurința cu care cere cuvântul, prin lipsa de conștiință, prin mulțimea de idei greșite, prin aceea că orice ființă vorbitoare spune pe lung și pe lat tot ce-i trece prin gând și povestește până în capăt tot ce-i născocește creierul, prin toate astea compromite interesul țării și risipește averea contribuabililor;

cu mâncărimea lor de vorbă deputații tratează cestiuni ce nu le cunosc și nu le-au studiat, compromițând regimul parlamentar și instituțiunile libere ș.a.m.d.

Ei bine, o Cameră care n-are conștiință de datoria ei și risipește timpul pe nimicuri, se servă de cestiuni ca de pretexte de vorbă deșartă, are numai dorința de a străluci fără inteligență și fără bun-simț, o Cameră care se servește în mai toate discuțiunile de arguții și subtilități ridicole ce indignează publicul, ca care caută nod în papură și-și pierde timpul cu secături ce nu fac cât jumătatea diurnei, o Cameră care tratează cestiuni ce nu le cunoaște și nu le-a studiat, care compromite interesul țării, regimul parlamentar și instituțiile libere, o Cameră care risipește averea contribuabililor — știți ce este cu toate acestea o asemenea Cameră în ochii „Românului“? Nesimțitoare? Nepatriotică?

Nu.

Cea mai bine simțitoare, cea mai patriotică, cu dorința cea mai mare de a face binele țării, precum n-a esistat de când lumea una mai bună și mai de treabă.

Dacă „Românul“ poate atribui patriotism, abnegare și cele mai bune simțiminte la oameni de care publicul râde pentru arguțiile, subtilitățile, pretextele de vorbă lungă și lipsa lor de inteligență și de bun-simț, dacă o poate aceasta „Românul“, fac-o sănătos și să-i fie de bine. Noi nu putem.

Share on Twitter Share on Facebook