[29 mai 1879]

Cestiunea Warszawsky-Brătianu-Mihălescu e desigur pagina cea mai neagră din istoria celor din urmă ani ai României. Neauzit va fi și va rămâne pentru toți timpii ca tocmai capetele supreme ale administrației române, refuzând pe de o parte cu stăruință rechizițiile convenite cu guvernul unui stat mare, să le acorde totuși unui bancher; neauzit, ca ceea ce o împărăție nu câștigă, să câștige personalele mijloace ale unui gheșeftar.

Noua scrisoare pe care ne-o trimite d. Moldoveanu arată în sfârșit că meschinăriile întrebuințate aici în țară contra intendenții imperiale a silit-o pe aceasta să acorde transpoarte aceluia cu care și guvernanții noștri erau dispuși a se înțelege prin personale mijloace.

Totodată ni se arată și pagubele sau, mai bine zicând, obiectul asupra căruia s-au tocmit și pe care l-au împărțit între ei gheșeftarii ruși cu capii liberalismului din România. Cincizeci și una de milioane de franci erau la mijloc.

Dar lăsăm să vorbească scrisoarea însăși.

❦