[30 mai 1879]

În zadar am încercat a afla pân-acuma ce au de gând radicalii în cestiunea evreilor. Organul guvernului găsește că pagina sa întâia stă prea sus ca producțiune literară pentru a se ocupa cu această cestiune de o greutate fără seamăn și numai în treacăt a catadicsit a ne spune că programa ziarului este aceea espusă de d. Emil Costinescu într-o adunare electorală și tipărită într-un suplement al „Românului“.

Acea programă însă e un discurs lung pe o coală-ntreagă de tipar cu garmond în care, per longum et latum, se debitează o mulțime de inexactități istorice și de altă natură, cu cari nu ne vom ocupa, căci minima știință de carte a liberalului în cestiune ne dispensează de la cercetarea teorilor sale și superficiale. N'avem a face decât cu capătul acelui lung discurs, ce cuprinde soluțiunea pe care „Românul“ și-o apropie ca program al marelui partid liberal. Iată dar soluțiunea d-lui Costinescu:

Asemene favoruri nu ni le pot cere niște state civilizate ca Franța, Italia și Anglia, ele nu ne pot pretinde să dăm străinilor de religiune mozaică nește avantagie de care nu se pot bucura supușii lor creștini.

Egalitatea cea mai perfectă pentru supușii lor, de orice religie ar fi, iacă ce le dăm. Nici nu se poate cere mai mult, iar noi suntem destul de garantați.

Iată cum cred eu că trebuie să procedăm:

O dată aliniatul II al art. 7 din Constituție suprimat, orice deosebire pentru cauză de regiune dispare. De aici înainte nu mai avem a face decăt cu străini, de orice religie ar fi ei. Toți locuitorii țării cari nu s-au bucurat în trecut de drepturile cetățenești sunt din acel moment niște străini cari pot dobândi deopotrivă împământenirea, conform legilor țării.

Atunci declarăm că în termen de atâtea luni, șase luni spre esemplu, toții străinii născuți în țară cari nu s-au bucurat niciodată de o protecțiune străină, după cum zice art. 8 din Codicele civil și cari prin urmare au tras până acum la sorți, să vie să-și producă titlurile la cetățenia română, deoarece tragerea la sorți să consideră ca o opțiune pentru naționalitatea română.

Toți acei cari nu se vor prezinta în acest termen naintea autorităților sau comisiunilor instituite anume, după cum se va crede cu cale, vor fi considerați ca străini prin singurul fapt al neprezintării lor și nu vor mai putea dobândi drepturile cetățenești decât conform art. 16 din Codicele civil.

Astfel am dat satisfacere Tratatului de la Berlin și am rezolvat cestiunea evreilor pe baza unor principie de drept solide.

Dar aceasta nu este decât prima parte a soluțiunei ce susțin eu. Vin acum garanțiele ce trebuiesc date intereselor naționale și economice ale României. După cât am dezvoltat soluțiunea mea până aici, tot rămâne art. 8 în Codicele civil; tot rămâne proprietatea rurală, cea mare și mai cu seamă cea mică, amenințată.

Ei bine, eu cer ca art. 8 din Codicele civil, modificându-se, să se introducă în Constituțiune. Dacă-l modificăm și-l lăsăm tot în Codicele civil, poate să fie în urmă remodificat de o altă Cameră ordinară, și atunci evreii iar vor putea să parvină în masă la cetățenie prin simpla opțiune.

Eu cer dar suprimarea art. 8 din Codicele civil și adoptarea unui alineat la art. 7 al Constituțiunei, după care străinul de orice religiune, născut în țară și care nu s-a bucurat niciodată de o protecțiune străină, să fie dispensat de stagiu, însă tot la Camere să vie să i se acorde drepturile de cetățean. Prin aceasta am luat o garanție puternică, fără să ni se poată striga: persecuțiune religioasă.

Apoi, fiindcă trebuie să dăm timp poporațiunilor noastre rurale de a se deștepta și de a ajunge la acel grad de cultură prin care să-și poată apăra singure interesele în contra cămătarilor și esploatatorilor de tot felul, trebuie să cerem ca pământurile țăranilor să fie declarate prin lege nealienabile încă pentru 30 ani, sau vânzările să nu să poată face în acest period decât între foștii clăcași, și fiindcă evreii și străinii în genere n-au fost niciodată clăcași, ei nu vor putea să cumpere pământurile sătenilor.

Prin această a doua garanție salvăm moșioara țăranului, singura lui avere.

Rămâne acum proprietatea mare rurală.

În alte țări, în Anglia spre exemplu, proprietatea rurală este un drept politic. Nu poate să fie proprietar rural decât cetățeanul englez. Ar trebui să facem și noi acelaș lucru, cu atât mai mult că la noi dreptul electoral, primul din toate drepturile politice, se regulează în colegii după proprietate. Zicându-se reprezentantul proprietății mari sau proprietății mici se zice reprezentantul pământului. Ar trebui dar ca pământul să nu poată aparține decât cetățeanului român, pentru ca să nu fie lipsit de dreptul politic ce este legat de dânsul. Prevăd însă că anevoie se va putea dobândi aceasta; greutatea cea mare avem s-o întâmpinăm tocmai din partea proprietarilor mari. Acei cari au să se rădice în contra acestei dispozițiuni au să fie tocmai conservatorii, cari fac atâta paradă de patriotism astăzi; deja i-am auzit zicând că printr-o asemenea măsură moșiele ar pierde din valoarea lor.

Mă tem dar că această garanție va fi foarte anevoie de luat. Afară de aceasta ea nu este decât o jumătate de garanție: din nenorocire se găsesc oameni, tocmai din aceia ce strigă mai tare, ce vor să monopolizeze tot patriotismul în această cestiune, cari se fac mijlocitorii evreilor și cumpără moșii pe sub mână pentru dânșii.

Prin urmare, chiar dacă am dobândi-o, această garanție nu va fi decât o jumătate de garanție; garanție reală și eficace va fi numai cea luată în privirea proprietății țăranului, care are în adevăr și cea mai mare trebuință de a fi protegiată.

Este încă o garanție de luat căreia eu unul îi dau o mare însemnătate. Comunele noastre rurale sunt esploatate într-un mod nedemn mai cu seama de cârcumari străini. Nu mai zic evrei, căci din momentul ce se va modifica art. 7 din Constituțiune, nu va mai fi vorba de evrei ci de străini, de orice religiune.

Ei bine, pentru ca să punem pe cât se poate capăt acestei esploatări a poporațiunilor rurale, am putea adopta ― nu negreșit prin Constituțiune, ci printr-o lege specială — o măsură împrumutată de la poporul cel mai liberal, de la englezi.

În Englitera nu poate nimeni să fie cârcimar decât în virtutea unei patente reînnoite pe fiecare an de magistratul comitatului. Dacă se rădică vreo reclamațiune în contra unui cârciumar, magistratul comitatului are dreptul de a-i refuza reînnoirea patentei.

Putem adopta și noi această măsură, luând-o de la poporul cel mai civilizat.

Dăm această atribuțiune a magistratului comitatului din Englilera consilielor noastre județene; și dacă într-o comună d. Ițik, spre exemplu, se va purta rău, va ruina prin camete pe locuitori sau îi va învenina cu băuturi falsificate, consiliul județean va interzice fără apel acelui d. Ițik dreptul de a fi debitant de băuturi spirtoase.

Astfel vom aplica la noi o lege din civilizata Anglie și nimeni nu ne va putea zice nimic.

Mă rezum.

În ceea ce privește acordarea egalității tuturor drepturilor la evrei, cred că trebuie să ne mărginim numai la cei născuți în țară, cari nu s-au bucurat niciodată de o protecțiune străină și cari și-au dat impozitul sângelui, trăgând până acum la sorți, căci de aci înainte mulți ar trage la sorți dacă ar ști că aceasta este de ajuns spre a deveni cetățeni români. Toți ceilalți sunt considerați ca străini, și dacă voiesc să dobândească împământenirea, n-au decât să vină a o cere individual de la Camera, ca și străinii creștini.

Pe de altă parte, cred că trebuie să se înscrie în Constituțiune și în alte legi garanțiile pe cari le-am enumerat și altele cari s-ar mai crede necesare.

Aceasta este, d-lor, soluțiunea pe care o cred eu și de natură a mulțămi pe Europa, și echitabilă din toate punctele de vedere, și conformă cu interesele țării.

Am o convingere atât de puternică în eficacitatea acestei soluțiuni încât, dacă aș fi partizan al guvernului sau în opozițiune, dacă aș fi în Cameră sau simplu cetățean publicist, în orice împrejurări ale vieței mele, nu voi susține nici o altă soluțiune, căci numai aceasta, după mine, poate salva naționalitatea română de orice pericole, numai aceasta poate da satisfacere tuturor intereselor politice, naționale și economice ale României.

Ceea ce va fi observat orice cititor din șirurile de mai sus e că pe d. Costinescu îl preocupă drepturile politice, deși suntem de mai înainte siguri că evreii nici nu vor aceste drepturi, căci nu țin deloc la onoarea de a fi concetățenii d-lor Costinescu, Pătărlăgeanu, Mărgăritescu, Pundescu ș.a.

Iată o cestiune nespus de indiferentă și pentru poporul român, căci totuna este pentru dânsul dacă palavragii politici ai Bucureștilor vor fi greci, bulgari sau ovrei.

Cât pentru deplinătatea drepturilor civile, cestiunea de căpetenie, d-nu Costinescu admite egalitatea cea mai perfectă pentru toți supușii străini de orice religie ar fi.

Și fiindcă supușii străini sunt egali cu românii în această privire, iată egalitatea cea mai perfectă între români și evrei.

Noi îl asigurăm pe d. Costinescu că Cremieux și Montefiore n-ar cere c-o iotă mai mult decât ceea ce dă d-lui evreilor.

Evreii sunt totdeuna gata de a recunoaște d-lui Costinescu și tuturor radicalilor privilegiul esclusiv de debitare de palavre politice, numai ei să poată cumpăra moșiile statului și cele particulare, să puie mâna în oraș și sate pe orice negoț și orice industrie, c-un cuvânt să aibă toate drepturile civile ale românului, fără a avea neplăcuta datorie de-a servi în armată.

Iată dar care va fi urmarea soluțiilor d-lui Costinescu:

1) Moșiile statului, a cincea parte a teritoriului României, scoasă deja în vânzare prin emiterea de bilete ipotecare, se vor cumpăra de evrei.

2) Moșiile răzășești care nu sunt ale foștilor clăcași se vor cumpăra sistematic de evrei.

3) Moșiile particularilor vor fi, în Moldova cel puțin, pe aceeași cale.

Toate acestea sunt însă peste două din trei părți din teritoriul României.

Să se mai adaoge, pe lângă toate acestea, acapararea a tot negoțul și industria și rezultatul final al singurei soluțiuni care poate salva naționalitatea română, după d. Costinescu, e lesne de prevăzut.

❦