[2 februarie 1879]

Liber-cugetător, liberă-cugetare iată fraza cea nouă cu care organul de căpetenie al guvernului înfrumusețează fărădelegea de la Curtea de Argeș, fraza pe care se-ntemeiază pentru a lăuda purtarea unui prefect netrebnic și pentru a ponegri atitudinea unui principe al bisericii române.

Întâmplarea e foarte simplă, de-o netăgăduită evidență. Un tânăr, anume Nicolae Codreanu, fiu de preot din ținutul Iașilor, moare la Curtea de Argeș, în casa unui evreu galițian, fără să fi dispus nici în scris, nici prin viu grai cu limbă de moarte ceva în privirea înmormântării sale sau a averii ce-o fi avut-o.

Preoții vin să-l îngroape și sunt dați afară de evreul galițian sub pretextul că răposatul ar fi fost liber-cugetător; și pe când episcopia dispune înmormântarea după ritualele bisericii răsăritene, al cărei fiu sufletesc era răposatul, autoritatea mireană, anume prefectul, pune numaidecât temei pe declarația unui venetic și susține înmormântarea după ritualul liber cugetătorilor, și aceasta nu în cimitirul comunei mirene, adecă al orașului, ci într-acela al unei biserici de lege răsăriteană.

Și „Românul“, foaie ce se pretinde, dragă Doamne, națională, susține purtarea necuviincioasă și nelegiuită a prefectului față cu dreapta indignare a P.S.S. Episcopului de Argeș.

Înainte de toate „Românul“ pare a nu știe ce însemnează cuvântul „liber-cugetător“. Religia, pe lângă vecinicile ei adevăruri morale, pe cari nimeni nu le tăgăduiește, nici le contestă, cuprinde și teze curat teoretice de cosmogonie pe cari biserica însăși nu le ia decât în mod simbolic, abstracție făcând că aproape toate tezele acelea sânt cuprinse în Vechiul Testament și cuprind maniera de a vedea iudaică. Noul Testament, adică temelia bisericii creștine, mai nici nu cuprinde teze de cosmogonie sau de teogonie, încât nici așa-numita liberă-cugetare, care substituie Cărții Facerii doctrine naturaliste, nu are a face de-a dreptul cu miezul bisericii creștine, ci cu accesoriul dogmatic al Testamentului Vechi. Ieie cineva în mod cât de superficial ideea despre Dumnezeu din Testamentul Vechi în care creatorul se mânie, cere jertfe crunte și poruncește prin judecători și proroci ca poporul ales să nu ucidă numai pe dușmanul armat ci și pe femeea, copiii, ba până și animalele lui, și compare apoi ideea de mai sus cu aceea a dumnezeirii blânde, îngăduitoare și îndelung răbdătoare a concepțiunii creștine și va vedea numaidecât că deosebirea dintre maniera de a vedea a bibliei iudaice și concepțiunea celei creștine sunt departe cât cerul de pământ, căci în ordinea întâia de idei dăm de-o antropomorfizare a calităților poporului evreiesc, fanatic și esclusiv, pe când în a doua ordine ne întâmpină spiritul Dumnezeului păcii, îndurării și iubirii de oameni.

Libera-cugetare, admițând-o chiar în cazul de față, consistă din substituirea cosmogoniei biblice prin idei de altă natură, și fiindcă asemene idei, ca toate tezele curat teoretice, ca formulele din matematică sau axiomele geometriei, au a face numai cu adevăruri logice, iar nu cu convingeri și adevăruri morale, de aceea ele, neavând a împărți nimic cu inima și cu caracterul omului, adecă neputându-le nici strica, nici îndrepta, nu inspiră nimănui dispoziții odioase ca acelea despre cari se pretinde că le-ar fi avut răposatul, dispoziții cari jignesc ca din senin fără nici un motiv învederat credințele și datinele religioase pe cari poporul nostru le urmează de optsprezece sute de ani.

Nu cugetarea liberă, ci absoluta lipsă de cugetare ar fi putut dicta așadar acea pretinsă dorință ultimă pe care „Românul“ o apără cu atâta foc în contra istoriei noastre de veacuri, opuind toleranței noastre recunoscute intoleranța greoaie și ignorantă a unor instincte de neorânduială și de barbarie spirituală și morală.

În epoca noastră de nedisciplină a minților, în care mulți rostesc cuvinte ce nu le pricep, se-ntâmplă într-adevăr ca liberi-cugetători să fie numiți acei ce sufăr de halucinațiuni dezordonate, dar acel nume se aplică în mod impropriu, căci nu e vorba de oameni cari gândesc liber, ci de indivizi cari nu gândesc în genere nimic.

Dar nu aceasta e teza noastră, căci dacă am ști că „Românul“ e-n stare a ne-nțelege precum știm bine că nu e în stare, atunci n-am avea decât să-i repetăm întrebarea lui Pilat din Pont „Ce e adevărul?“ pentru a-l face să înțeleagă că o cugetare într-adevăr liberă prin natura ei chiar esclude orice măsuri cari ar jigni conștiinta și convingerile intime ale altuia și că pe de altă parte rezultatele unei libere-cugetări — numai cugetare și nu sminteală să fie — nu se opun defel ritualelor bisericei răsăritene. Dacă a bate câmpii și a vorbi în dodii va să zică a cugeta liber, atunci și d. Sihleanu bunăoară ar fi liber cugetător, pe când d-sa nu-i decât candidat la academia de înțelepți de la Sadagura, unde râvnește a intra în virtutea ingenioaselor sale libere-cugetări asupra bisericei și a balonului captiv.

Dar ce să mai vorbim zădarnic în privirea aceasta? Ferice de cel căruia-i spui o vorbă și pricepe zece și vai de acela căruia-i spui zece și nu pricepe nici una. A vorbi deja despre o religie a liberei-cugetări e ceea ce se numește în logică o contradictio in adjecto, e ca și când ai zice „oțel de lemn“.

Noi, puindu-ne pe terenul de drept și istoric, ne vom esprima părerea de bine că ni s-a dat ocazia de-a constata din nou cu cine avem a face.

Biserica răsăriteană e de optsprezece sute de ani păstrătoarea elementului latin de lângă Dunăre. Ea a stabilit și unificat limba noastră într-un mod atât de admirabil încât sântem singurul popor fără dialecte propriu-zise; ea ne-a ferit în mod egal de înghițirea prin poloni, unguri, tătari și turci, ea este încă astăzi singura armă de apărare și singurul sprijin al milioanelor de români cari trăiesc dincolo de hotarele noastre.

Cine-o combate pe ea și ritualele ei poate fi cosmopolit, socialist, nihilist, republican universal și orice i-o veni în minte dar numai român nu e.

Puterile cer abrogarea art. 7 din Constituție?

De mult e abrogat, de vreme ce un evreu galițian impune lecțiile sale de nihilism episcopului de Argeș, iar ritul, asemenea necreștin, al redactorilor și liber-cugetătorilor de la „Românul“ țin hangul impertinenței ovreiești față cu biserica noastră, ba încă în numele păgânilor de la guvern, în numele sectarilor necreștini ai demagogiei universale, pe cari nefericita noastră țară e osândită a-i purta în spate și a-i hrăni cu munca ei ca pe niște lipitori veninoase cari, cu gura lor fără de lege, ofilesc și descompun tot ce ating.

❦