[4 iulie 1879]

Trebuie să aibă cineva sânge mai rece decât reptilele și un despreț în adevăr suveran pentru mișeliile omenești, spre a nu se revolta în contra celor ce se urzesc și se țes de atâta vreme împrejurul sâmburelui numit cestiunea evreilor; toată tăria sufletească a unui sfânt n-ar putea opri pe cineva să nu-și piarză azi până și cel din urmă grăunte de speranță în viitorul acestei țări.

De la primele înfrângeri suferite de guvern în Cameră, pe când încă cestiunea pendentă se afla în dezbaterea comisiunii de inițiativă a revizuirii, s-a pornit din afară asupra țării și îndeosebi asupra Camerii noastre un potop de înjurii. Toate gazetele evreiești din cele patru unghiuri ale lumii, cu insolența caracteristică și tradițională a neamului lor pribeag, au aruncat asupră-ne toată murdăria penelor lor nerușinate.

Dacă lucrul s-ar fi mărginit aici, dacă numai sectarii lui Mamona ar fi scuipat asupră-ne, n-am fi avut nimic de zis, am fi lăsat să treacă lucrul nerelevat. Orice s-ar zice, între noi și evrei este o deosebire de rasă, care nu ne permite nouă s-avem față cu dânșii în împrejurări de onoare decât despreț și numai despreț. Noblesse oblige. Oricât de nenorociți am fi prin împrejurări istorice de deosebite naturi, sântem un popor ce a știut și va ști, oricând va fi nevoie, să-și plătească cu prisos datoria de sânge, sântem un neam de oameni lipit, prin tradiții, moravuri și limbă, de un petec de pământ, pe care, cu titluri netăgăduite, îl putem numi țara noastră. Între noi prin urmare și un soi de oameni împrăștiați pe toată fața pământului, a căror patrie sunt târgurile unde dobânda e mai mare, unde specula fără frâu găsește mai puține stavile, unde cuvântul omenie are mai puțin înțeles; între noi și o rasă cosmopolită, care la Viena e vieneză, la Paris pariziană, la Veneția venețiană și pretutindeni evreiască;

Între o nație care câștigă pe pământul său ca să trăiască apărându-l cu sângele ei oricând și o corporație lipsită de cel din urmă sentiment de demnitate bărbătească, care trăiește pe tot pământul ca să câștige, a cărei membri se țin ca stolurile de păsări răpitoare pe urma oștirilor beligerante pentru a strânge avuții din bălțile de sânge; între noi — zicem — și această onorabilă corporație cestiune de onoare nu poate fi cât lumea, și astfel n-am fi avut nimic de zis în privința insolenței presei evreiești dacă n-ar fi găsit răsunet și canal de scurgere la noi, chiar în coloanele foii ministeriale.

De aproape o lună Adunările de revizuire se zbat într-o luptă plină de dureri; cu voința strivită de concursul împrejurărilor din afară, reprezentanții independenți ai țării își frământă mintea căutând de zor o soluțiune a cestiunii izraelite de natură a concilia cerințele de principiu ale Tractatului cu interesele pozitive naționale. Guvernul, care la începutul sesiunii s-a abținut de la orice inițiativă de revizuire, afirmând categoric că n-a prejudecat în cestiune nimic față cu străinătatea, îndată ce comisiunea de inițiativă ia o hotărâre, intervine în dezbatere, se face partizan al unei anume soluțiuni mai favorabilă decât toate evreilor, face din adoptarea acestei soluțiuni cestiune ministerială, amenință țara cu primejdiile internaționale cele mai grozave, întârzie dezbaterea publică; toate însă rămân zadarnice: hotărârea majorității rămâne nestrămutată.

Atunci, ca la un semnal convenite, pornește corul de insulte al gazetelor evreiești. Afară de insolența lor caracteristică, în toate tiradele ce ni le consacră acele foi, în toate — subliniem cuvântul — un lucru este foarte bătător la ochi, și adică: pe când țara legală și, personal, reprezentanții ei independenți sunt insultați, pe când dezbaterea și hotărârea comisiunii Camerii române sunt numite cel puțin „o nouă impertinență orientală“, guvernul, partizanii săi și îndeosebi persoana d-lui Brătianu sunt nu numai cruțați, dar chiar ridicați până la cea mai înaltă slavă.

Din parte-i, foaia ministerială se grăbește a reproduce zilnic acele tirade, atrăgând cu un ton de triumf asupră-le atenția tuturor acelora ce nu vor să adopte soluțiunea Costinescu, adică atenția majorității, aproape unanimității românilor. Trebuie să mărturisim că o mai mare lipsă de pudoare nu s-a mai dat pân-acuma nici chiar prin coloanele ziarului bizantinilor din Strada Doamnii.

Starea nenorocită în care se agită țara azi este fără contestare rezultatul politicii acestor domni; și când națiunea, zugrumată într-un cerc de fier pe care l-au călit dânșii, este chemată să hotărască astfel despre viitorul ei economic și național, când lupta ei de scăpare îi sleiesc una câte una toate puterile, patrioții subliniați nu se pot opri d-a reproduce în întregul lor tiradele de insulte evreiești la adresa țării, declarând că „deși nu împărtășesc din toate punctele de vedere acele păreri, totuși ele conțin și multe părți din nefericire adevărate“.

Nici un comentar nu-i de lipsă și nu s-ar putea face în privința purtării foii ministeriale; noi, din parte-ne, mărginindu-ne numai a o releva, atragem asupră-i atenția națiunii, pentru ca dânsa să-și poată întregi, barem cu această nenorocită ocazie, opinia și sentimentul în privința patrioților liberali și naționali din compania politică Mihălescu-Warszawski.

❦