[5 iulie 1879]

Articolele de speriiciune ale „Românului“ încep a deveni nedemne și odioase. Pân-acuma era amenințarea cu lovirea de stat, de care am râs de vreme ce o asemenea lovire nu se poate răzima decât pe un interes al nației românești, iar nu a celei jidovești. O lovire de stat are totdeauna mulți amici nemărturisiți într-un popor și se face numai cu consentimentul — fie mutual, fie mărturisit — al populațiunilor muncitoare. Regii Franței, înlăturând organizarea feudală din propria lor voință, Iosif II centralizând puterea publică, Petru cel Mare întinzând mâna de fier asupra Rusiei au avut amici în popoarele lor; lovirea lor de stat au atins o clasă, pentru a emancipa popoarele proprii. E de prisos a adăuga că Vodă Cuza era în aceleași condiții; el au lovit într-o clasă, dar au întins mâna pentru a ridica pe țărani, clasa productivă a țării.

Amenințarea cu soarta chedivului asemenea nu ne-a speriat. E drept că liberalismul nostru estrem încearcă a preface și România într-un fel de țară internațională, în fața tuturor și a nimănui, în mlaștina de scurgere a elementelor economicește și moralicește nesănătoase a lumii întregi. Dar încercarea aceasta n-au succes pe deplin, și în timpul din urmă s-au trezit în România o reacție atât de vie și de inteligentă în contra umanitarismului bărbieresc și a înfrățirii cu toate rasele posibile și imposibile, încât am început a avea speranța că D-zeu și propria noastră voință ne vor feri de soarta Egiptului.

A treia amenințare, cu intervențiunea, am combătut-o cu motive cari nouă ni se par neînlăturabile.

Am spus că cestiunea evreilor e sau cauza sau pretextul unui amestec al străinătăți.

Dacă ea e cauza acestui amestec, atuncea n-avem a ne teme de nimic. Cerneală și hârtie se vor cheltui pentru această cestiune, însă nimeni nu va risca oasele unui singur soldat pentru a realiza egalitatea deplină a evreilor în România. Dacă însă cestiunea izraelită nu e decât pretextul de intervențiune, atunci nu e nici demn, nici cuminte de a sacrifica interesele economice și naționale a cinci milioane de oameni, pentru a înlătura un pretext, pe când cauza ar continua a exista.

Față cu articolele amenințătoare ale „Românului“, bazate pe articole de jurnale ― și încă de jurnale evreiești precum e „Neue freie Presse“ ― aducem și noi următoarea relație a corespondentului din Viena a ziarului „Daily Telegraph“, care reduce la adevăratele lui proporții pericolul internațional, de care „Românul“ nu se satură a vorbi.

Iată acea relație trimisă ziarului englez sub data de 9 iulie:

Cestiunea emancipării izraeliților din România a intrat acum într-o fază acută. Sâmbătă după-amiazăzi s-au ținut o conferință la ambasada franceză din Viena, la care au luat parte d-nul Teisserene de Bort, sir Henry Elliot, principele Reuss și însărcinatul cu afacerile Italiei.

Austria, Rusia și Turcia nu erau reprezentate.

Sujetul în discuțiune s-au dezbătut cu de-amăruntul și în unanimitate s-a găsit cu cale ca puterile să ducă afacerea până-n capăt (poursuivre l'affaire jusqu'au bout). Cele patru părți ce erau de față n-au fost însă în stare de a ajunge la o înțelegere în privirea mijloacelor de întrebuințat sau, precum s-a zis în adunare, la modul de procedură. Rezultatul tractărilor a fost ca ele să fie comunicate guvernului austriac. Contele Andrassy nu e plecat de a duce lucrurile la extrem. El e de părere că n-ar fi înțelept de a se ocupa de o procedare care n-ar putea fi urmată dincolo de oarecari margini, ceea ce în termeni mai clari va să zică că, dacă guvernul român ar opune o rezistență serioasă, puterile ar găsi că e peste putință de a lua refugiu la măsuri coercitive. Deocamdată Austro-Ungaria e gata de a-și oferi bunele ei servicii. Mâni dimineață contele Hogos, reprezentantul Austriei din București, va fi primit deja instrucții depline în privirea pasurilor ce va avea de făcut. Aceste pasuri sunt în esență următoarele: El va invita pe guvernul român ca fără întârziere să vestească puterilor ce măsuri se vor lua pentru a îndeplini Tractatul de la Berlin în privirea egalității confesionale în Principat. Guvernul austriac, unindu-se cu acest mod de intervențiune, nu se unește însă cu politica silei, pe care unele puteri par gata a o urma, ci procedează numai simplu ca un împreună-semnatar al Tractatului de la Berlin.

Această manieră de a vedea, corectă și binevoitoare, o vor împărtăși, credem, în curând și alte puteri. Căci nu trebuie să uităm că art. 44 nu e obligatoriu pentru România. Ni se oferă un beneficiu, dacă vom îndeplini o condiție. Neîmplinind condiția, renunțăm la beneficiu și atâta tot. Puterile cari ar voi să ne silească a îndeplini condiția ne-ar face totodată cu de-a sila binefacerea de-a ne recunoaște independența, și bine nu-i poți face omului cu de-a sila. Dar asupra marginilor acelei condiții puterile înșile nu sunt de acord, de vreme ce până acuma s-au despărțit deja în două grupuri. Puterile ce ar voi să ne silească cu arma ar călca ele înșile Tratatul, de vreme ce art. 44 e facultativ pentru noi, precum pe de altă parte recunoașterea independinței noastre e facultativă pentru ele. Acest raționament e de pe deplin valabil dacă cestiunea izraelită e cauza amestecului; dacă ea însă nu e decât pretextul, atunci o repetăm încă o dată că, înlăturând un pretext, se vor găsi altele o mie dacă adevărata cauză, un plan de cucerire de exemplu, va continua să existe.

Tot în sensul corespondenței de mai sus vorbește ziarul maghiar „Ellenör“, organul ministrului prezident al Ungariei, Tisza. Acest ziar dezminte orice amestec din partea Austro Ungariei în cestiunea evreilor din România. El zice că Congresul a mers prea departe când s-a amestecat în afacerile interne ale țării. Puterile nu pot lua în nume de rău României dacă nu va executa din literă în literă Tractatul de la Berlin. Ziarul oficios maghiar aprobă proiectul Mârzescu, care în principiu face egale toate confesiunile. Modul de împământenire are drept Legistlativa română a-l regula după cum pricepe mai bine. România din contra e amenințată de invaziunea evreilor din Rusia și ar ajunge la soarta Poloniei.

După toate cele de mai sus, e natural dar dacă comisiunea delegaților Camerei nu ține de loc seamă de spaimele închipuite ale ziarului „Românul“, dacă mănține proiectul prezintat de d. Mârzescu și dacă a ales raportor pe d. Vasile Conta, carele în cestiunea izraelită e și mai intransigent decât d. Mârzescu.

❦