[4 martie 1879]

Deziluzii și dezamăgiri! așa le-a fost ursita mazariștilor.

A prezinta în modul cel mai formal un proiect de lege ca acela despre înrăutățirea monopolului de tutunuri, a cere să fie cercetat de urgență, dar a dobândi un refuz categoric, a mai aștepta câteva săptămâni ș-a vedea că Adunarea îl respinge în unanimitatea secțiunilor și prin unanimitatea delegaților, iar că țara îl condamnă cu indignare, a lăsa ca raportul să se prezinte, să se distribuie și să se puie la ordinea zilei, apoi a retrage proiectul pe furiș, făr-a o declara formal și a-l prezinta din nou cu modificări ridicule, sub cuvânt că e altăceva: iată o procedere nemaipomenită, fără precedent și din cele mai abătute de la uzurile constituționale. Pe lângă aceasta o asemenea conduită nu însemnează decât dispreț aruncat Adunării Deputaților, fără a cărei încunoștiințare s-a retras proiectul, desfiderea ce i se aruncă prin noua lui prezentare sub numele de nouă lege. Pare se că d. Sturdza e atât de mult interesat în această nenorocită și odioasă afacere, încât uită până și convenințele, încât renunță a salva cel puțin aparența.

Să nu crează cineva că aceste aspre mustrări le adresăm d-lui Sturdza noi, nu și le adresează organul unui frate mai mare de la Mazar Pașa, i le adresează organul aceluia împreună cu care d. Sturdza se făcuse apărătorul înflăcărat al constituționalismului și în acelaș timp detractorul aprig al monopolului de tutunuri. Pe când dd. Sturdza și Vernescu erau stâlpii companiei de la Mazar Pașa, monopolul era groaza lumii, nenorocirea țării, un jaf, o tâlhărie; și d. Sturdza, care se pricepe la socoteală și care era ca atare contabilul titular al companiei, arăta bob numărat că țara e ruinată prin monopol. Venind însă d. Sturdza la minister, s-a convins că, pentru plata datoriilor, țara nu poate întrebuința vorbele cele late și banalitățile din „Alegătorul liber“, a făcut din nou socoteală și de astă dată a văzut că nu sunt de lepădat cele câteva milioane pe cari le dă monopolul tutunului. D. Vernescu însă, care în orice caz nu se pricepe la socoteală de catastife ca d. Sturdza, crede pe fratele de la Mazar Pașa rătăcit, și astfel, cum văzurăm, îl mustră amar prin organul d-sale. Cum? Însuși d. Sturdza, constituționalistul englez, astăzi, după ce a retras pe furiș proiectul căzut odată, îl prezintă iarăși cu modificări ridicule? Dar aceasta este o procedare nemaipomenită, fără precedent, din cele mai abătute de la uzurile constituționale; se pare, în adevăr, că d. Sturdza, odinioară vrăjmaș de moarte al monopolului, este astăzi atât de interesat în această odioasă afacere încât uită că trebuie să se mai gândească și la ochii lumii. Ce deziluzie! Ce dezamăgire pentru bietul d. Vernescu, care se vede că la Mazar Pașa a fost luat de bani buni basmele finanțiare ale actualului ministru de finanțe!

Să lăsăm însă d-o parte paraponul dezamăgiților frați de la Mazar Pașa; ceea ce este adevărat este că proiectul pentru prefacerea legii monopolului, a cărui cădere iarna trecută în Cameră a fost un adevărat scandal constituțional, astăzi, modificat așa cum zice organul d-lui Vernescu, s-a prezentat din nou în Cameră și majoritatea se zice c-ar fi hotărâtă să-l respingă din nou. Suntem curioși să vedem și după această a doua cădere, mai nenorocită decât cea dântâi, ce va face ultraconstituționalul d. Sturdza.

Share on Twitter Share on Facebook