[5 aprilie 1879]

Alaltăieri, luni dimineața, la 9 ore, un individ a descărcat de patru ori un revolver asupra împăratului Rusiei, pe când M. Sa se primbla pe jos. Împăratul n-a fost atins; făptuitorul a fost arestat.

Iată știrea cea mai însemnată care a alarmat pe oameni în cursul sfintelor sărbători ale Paștilor. Ea e cu atât mai gravă cu cât formează încheierea unei serii întregi de fapte întunecoase al căror teatru a fost în timpul din urmă Rusia. Mișcarea revoluționară din Rusia fierbe înfundat; pe ici pe colo se-ndreptează pistoale contra șefilor administrațiunii de gubernie, se descopăr amploiați, sergenți de poliție, ba chiar persoane din societatea înaltă cari iau parte și dau impulsiune mișcării. Siberia se populează cu adepții nouălor idei și cu toate acestea tot mai rămân destui cari să atenteze la viața împăratului chiar. În Germania mișcarea socialistă analoagă a încetat în urma introducerii unor legi escepționale; în Rusia asemenea legi excepționale există în permanență; în Germania se urmăresc ideile socialiste numai, în Rusia s-au urmărit orice soi de idee mai liberă, încât sub presiunea cea mai mare, cu umilirea patentă a corpului didactic și a studenților, universitățile rusești au crescut o tinerime pururea supravegheată în toate mișcările ei. Oricât de regretabil și de odios e dar faptul atentatului, izolat și restrâns la responsabilitatea morală a făptuitorului, și oricât îl dezaprobăm, el totuși rămâne un semn caracteristic al timpului, un simptom al unor cauze cu mult mai întinse și mai generale. Faptul nu are caracterul unei răzbunări private, al unei crime individuale, el e precursorul unei mișcări de descompunerea socială al căreia obiect e colosala împărăție slavă.

Dar nu numai la Rusia e mărginită acea descompunere. Preste tot credințele vechi mor, un materialism brutal le ia locul, cultura secolului mână-n mână cu sărăcia claselor lucrătoare amenință toată clădirea măreață a civilizației creștine. Stilul elegant al arhitecturei Renașterii, cel măreț gotic cedează stilului monoton al cazarmelor de închiriat, Shakespeare și Molière cedează bufonărielor și dramelor de incest și adulteriu, cancanul și Offenbach alungă pe Beethoven și pe Mozart, — e o epocă în care ideile mari asfințesc, în care zeii mor. Pe lângă aceasta se mai adaogă o generală corupțiune economică. Capitalul, care ar trebui să fie și să rămână ceea ce este prin natura lui, adecă un rezultat al muncii și totodată un instrument al ei, e adesea, ca posesiune individuală, rezultatul unor uneltiri vinovate, a esploatării publicului prin întreprinderi hazardate și fără trăinicie, a jocului de bursă, a minciunei. Elemente economice nesănătoase, uzurari și jucători la bursă, cavaleri de industrie și întreprinzători șarlatani se urcă cu repejune în clasele superioare ale societății omenești, în locurile cari înainte erau rezervate nașterii ilustre, averii seculare, inteligenței celei mai dezvoltate, caracterului celui mai drept și mai statornic.

Fără îndoială că alături cu germenii de descompunere generală se vor fi aflând și germenii unei noi vieți fecunde de un caracter într-adevăr uman; dar totuși nu este mai puțin adevărat că în momentul de față ideile bune se află în linie coborâtoare și aparțin toate fără escepție trecutului, iar cele rele se află pe linie suitoare.

❦