[27 martie 1879]

Alaltăieri, sâmbătă spre duminica Floriilor, la 2 ¼ noaptea, Camera a ajuns în fine la votarea a treia a declarațiunii de revizuire; era deci din momentul acela dizolvată de drept, încât mesajul domnesc, citit a doua zi de cătră M.S. Domnitorul, a fost mai mult un act de grație cătră Camerele actuale.

Despre actul formal al dizolvării vom relata mai jos. Deocamdată ne mărginim a spune că dicționarele limbelor europene nu cuprind cuvânt care să însemne pe deplin monstruozitatea ședinței de sâmbătă seară a Adunării deputaților.

Foaia oficioasă se plânge uneori că nu poate discuta cu noi serios.

Să admitem ipoteza aceasta și totodata extrema noastră bunăvoință de a fi cât se poate de moderați în vorbe.

Ei bine, spună-ne un muritor din lume dacă o Cameră care votează de la 9 și până la 2 ore după miezul nopții, adică-i în cinci ceasuri,

bugetul statului,

bugetul Casei de dotațiune a oastei,

legea pentru împrumutul orașului București,

legea responsabilității ministeriale,

reziliarea contractului cu monopolul tutunurilor

ș.a.m.d.,

spună-ni-se dacă cu o asemenea Cameră și cu guvernul răsărit din ea mai poate fi vorba de discuțiune serioasă?

Dar orice expresii am întrebuința, dac-am numi-o bufonerie constituțională sau panglicărie parlamentară, orice vorbă am întrebuința ea n-ar fi îndestul de tare pentru a înfiera această extremă ușurință, care nu credem să fi având seamăn în analele nici unui parlament de pe fața pământului.

Și dacă renunțăm la caracterizarea mai de aproape a acestei memorabile ședințe de sâmbătă seara o facem nu pentru c-ar fi loc de cruțare, ci numai pentru că nu ne-a făcut efectul unei ședințe, ci pe acela al unui dezastru, a unei lavine prăvălită asupra țării.

În buimăcirea generală, discursul lăudăros și încriminător totodată al d-lui ministru de finanțe ni s-a părut un lung și îndărătnic șuier de ironie. Când am auzit pe d. Dim. Sturdza lăudând exactitatea bugetului pe anul 1879 și comparându-o cu defectuozitatea bugetelor guvernului conservator, când l-am auzit atribuindu-și războiul ruso-turcesc o dată ca o scuză pentru cheltuiala de 56 și jum. milioane aruncate în apa Dunării, a doua oară ca un merit pentru sporirea neprevăzută a câtorva venituri, ni s-a părut mai întâi o glumă nu la locul ei, mai ales în fața acelei Camere care vota bugetul cu drumul de fier fără nici o cercetare a condeielor, față cu o Cameră care peste o jumătate de oră avea să rezilieze contractul cu regia și să voteze o convenție de tarife cu Austro-Ungaria, ne frecam ochii ca să ne trezim din acest vis aievea, care ne făcea impresia unui dezastru, însoțit de o muzică plină de suficiență și de satisfacțiune personală.

Și, cu toate acestea, azi trebuie s-o spunem c-a fost cu putință. La Dumnezeu și la noi toate sunt cu putință.

Și nu suntem numai noi aceia cari avem de ce ne mira. Ziare liberale ale partidului chiar, „Binele public“ bunăoară, se unește în această privire cu noi.

Votarea bugetelor c-o pripă necunoscută încă de când avem regim parlamentar, angajarea de a termina la epoce fixe linia de juncțiune Predeal, uciderea liniei ferate Vârciorova cel puțin în privirea tranzitului, nedreptățirea și asuprirea încercată asupra corpului didactic prin manifesta călcare a legii instrucțiunii, reziliarea contractului Regiei monopolului de tutunuri prin surprindere, toate acestea fură acte de natură a convinge pe toți că lipsa de independență și esclusivismul de partidă sunt în stare a cauza cele mai mari rele.

Și toate acestea … în patru ceasuri.

Ei bine, Vezuvul a fost mai îngăduitor cu orașul Pompei când l-a acoperit cu o pătură de lavă; el a avut nevoie de mai mult timp pentru rostogolirea valurilor sale de foc.

D. ministru de finanțe n-a fost găsit o altă ocazie mai bună, un alt ceas mai senin, o altă situație mai puțin îngrămădită pentru a-și espune meritele sale și o statistică comparativă a bugetelor de la 1873 încoace.

Acuma, când membrii Adunării erau obosiți de peste zi, când asupra acestei ședințe de seară se grămădise toate legile cele mai importante ale sesiunii, când nimeni nu era preparat a-i răspunde, d-sa a găsit ocazie a declara că de acum-nainte bugetele vor fi echilibrate, pentru că de astă dată evaluările veniturilor se fac cu exactitate, pe când conservatorii falsificau bugetele prin evaluări umflate. Liberalii n-ar fi greșit decât la evaluarea cheltuielelor ministrului de război, unde s-a întâmplat neînsemnatul plus de 56 și jumătate, încolo toate sunt în regulă.

La acest discurs al d-lui Sturdza a răspuns d. Maiorescu.

Deși ca toți colegii săi — nepreparat și neașteptându-se la discursul ca din senin al d-lui ministru, d. Maiorescu a arătat lipsa de fundament a aserțiunilor finanțiare ale d-lui Sturdza.

În adevăr, dacă s-a întâmpat sub conservatori ca unele venituri să fie trecute în buget cu cifre mai urcate decât cele pe cari le-au produs într-adevăr, cată a nu se uita că acele venituri rezultau din dări nouă indirecte, care în lipsa unei statistice exacte nu se puteau prevedea ce vor produce. Îndealtmintrelea evaluările actualului ministru nu sunt cu mult mai exacte. Astfel pentru anul espirat s-au evaluat la 8 milioane venitul vămilor, pe când acesta a adus 16 milioane, adecă cu 8 milioane mai mult. Cumcă a ieșit în plus și nu în minus e o împrejurare fericită, care nu diminuează de fel eroarea de calcul, căci ciudată într-adevăr ar fi evaluarea aceea care ar fixa veniturile la o sută de milioane, pe când ele în realitate ar aduce două sute de milioane.

În realitate însă acest spor considerabil a o seamă de venituri e de atribuit acelorași împrejurări cărora cată a se atribui cheltuiala în plus de 56,5 milioane — adecă războiului. Și dacă d. ministru poate invoca războiul ca justificare, tot acest război îi ridică pe de altă parte orice merit în privirea sporurilor de la venituri, căci drum de fier, vămi, poștă și telegraf, toate acestea au produs mai mult tocmai în urma acelor împrejurări estraordinare, sporitoare a unor venituri, dar sporitoare și în cheltuieli și anume în acelea ale Ministeriului de Război.

Dar dacă d-nul ministru a găsit de cuviință a face o statistică comparativă a deosebitelor bugete, de ce s-a oprit oare la 1873? Pentru că înainte de 1873 tot guvern liberal a fost, pentru că de atuncea datează dezordinea în finanțe, de atuncea încărcarea spontană a statului cu cheltuieli în dreptul cărora nu era prevăzută nici o resursă.

La discursul d-lui Maiorescu a răspuns d. Brătianu. E în genere cunoscut obiceiul actualului ministru-prezident de-a invoca mărturia unor persoane răposate de mult. Cavour, Napoleon, Victor Emanoil, c-un cuvânt toți potentații și miniștrii morți au norocirea de a fi invocați că ar fi vorbit între patru ochi cu d-sa cutare și cutare adevăruri pentru cari-l place a pleda.

Și de astă dată, spre a dovedi că evaluările bugetelor conservatoare ar fi fost într-adevăr false, d-sa a invocat mărturia unui funcționar răposat, anume Racoviceanu.

Dar, lăsând pe răposatul în pace, să luăm noi din parte-ne mărturisirea unui om viu și deputat liberal, a d-lui I. Ionescu, făcută în numărul de azi al „Binelui public“.

D-sa spune că în anul 1879 veniturile scad și cheltuielile cresc și, pentru ca să li se dea acestora o nălucire de acoperire, se umflă veniturile. În loc de 19 milioane ce au fost în anul trecut la poște, drumuri de fier și diverse, s-au pus în anul acesta 29 de milioane. Rezumatul general e acesta:

Cheltuieli: 108.376.539

Venituri: 101.673.316

Deficit: 7.703.223

Venituri umflate: 7.300.065

Deficitul întreg: 15.004.008

Va să zică în anul 1879 se cheltuiesc 16 milioane mai mult decât veniturile. Iată dară lăudătorul discurs al d-lui ministru de finanțe redus la adevărata lui valoare, la un deficit real de 15 milioane pentru anul curent.

Puține mai avem de adaos. În aceeași noapte de sâmbătă spre duminecă în care s-a votat cu asalt cele mai grele proiecte de legi fără de nici o discuție, d. Stolojan a propus ridicarea unui monument în amintirea războiului, s-a citit o scrisoare a M. Sale Domnului prin care se conferă tuturor deputaților și senatorilor medalia comemorativă a Apărătorilor Independenței și s-a votat în fine pentru a treia oară declarațiunea de modificare a articolului 7.

❦