I. UZURA

Nu demult, în toate statele Europei stipularea dobânzei era mărginită: creditorul care și-ar fi stipulat dobândă nelegiuită era obligat de a restitui dobânda primită și pe lângă aceasta el era și supus unor penalități. Dar de pe la finea secolului trecut, legile contra uzurei au fost combătute și s-a cerut înlăturarea lor, ca fiind neutile. Întru combaterea legilor contra uzurei s-a susținut că statul n-are a interveni a regula relațiile creditului, acestea având a fi regulate numai de particulari, fără nici un amestec; că capitalul e liber și esploatarea lui nu poate fi supusă unei restricții din partea legiuitorului; că moneta, nefiind decât o marfă, precum prețul mărfei aseminea și mărimea dobânzei are a se determina prin legea economică de cerere și ofertă; că această lege și concurență vor contribui la regularea mărimei dobânzei în mod normal și priincios, iar după înlăturarea oricării restricții legale se lăsa a se spera micșorarea dobânzei. Mai ales în urma influinței școalei manchesteriane și a cercurilor finanțiare influente, precum și a tuturor cari credeau că abrogarea legilor contra uzurei ar fi o cerință absolută a progresului, legile contra uzurei au dispărut în ultimele două decenii. Singură Franța a persistat a se opune curentelui pretins liberal și continuă până astăzi d-a mănține legea din 1807 contra uzurei, cu toate că în diferite rânduri s-a cerut abrogarea ei chiar și-n Corpurile legiuitoare.

De mai mult de 10 ani s-a făcut o esperiență cu libertatea capitalului și ni se pare că nu a fost destul a înlătura numai restricțiile legale pentru ca pretutindeni să urmeze o stare priincioasă. Sub regimul libertății s-au produs fapte cari dovedesc că, indivizii lăsați pradă concurenței universale, cei mai puțini și mai abili se fac cei mai bogați și mai puternici, încât concurența și libertatea nu folosesc decât acestora.

Astfel, pentru Germania, aflăm din scrieri, din presă, din dezbaterile din Cameră, că toate clasele, dar mai ales micii industriași și micul proprietar de la țară sufăr de greutatea dobânzilor ce li se iau de capitaliști.

Nici micul industriaș, nici micul proprietar nu sunt în stare de a găsi credit pentru industria lor, pentru cultivarea pământului, decât în condiții ruinătoare pentru esistența lor. Micul industriaș e redus a se face simplu lucrător, micul proprietar e silit a-și vinde pământul capitalistului. Operațiile capitaliștilor, a institutelor de credit, a băncilor, sunt descrise ca operații uzurare (Vezi Perrot, In zwolfter Stunde, pag. 84 sqq.) Și spre a mărgini abuzurile uzurei, în Camerele legiuitoare din Prusia și din alte state ale Germaniei s-au întocmit comisii spre a propune măsurile necesare contra esploatării uzurare.

Și Austria a urmat curentului general, desființând în an. 1868 legea contra uzurei, dar de atunci s-au produs fapte și împrejurări economice atât de anormale și de înspăimântătoare încât legiuitorul a fost silit a introduce în iulie 1877 pentru Galiția și Bucovina o lege specială spre a înfrâna și a pedepsi abuzurile uzurare.

Faptele produse sub regimul libertății, efectele acestei libertăți într-o țară ca Galiția și Bucovina, procedările și uneltirile practicate de către uzurari și scopul ce ei urmăresc, cine sunt debitorii esploatați, ce sunt creditorii uzurari, precum și influența ce esercită uzura desfrânată asupra societății în general, toate acestea le cunoaștem prin cercetările ce s-au făcut anume în Galiția și Bucovina de către autoritățile publice administrative și judecătorești, prin revelările produse cu ocazia dezbaterii legii aceleia din iulie 1877 în Corpurile legiuitoare ale Austriei și prin diferite scrieri1. În special pentru Bucovina ne referim cu deosebire la un studiu instructiv și foarte însemnat asupra naturei și efectelor uzurei, făcut de Platter, profesor la Universitatea din Cernăuți (Der Wucher in der Bucovina), lucrare pe care o recomandăm și pentru a cării răspândire am dori ca să fie tradusă.

1) Vezi: Das Gesetz vom 19 Juli 1877 zur Abhilfe wider unredliche Vorgaenge bei Creditgeschaeften mit Materialien herausgegeben von dr. Jos. Kaserer.

Acea lege escepțională s-a promulgat numai pentru Galiția și Bucovina, dar deputații din diferite provincii, precum din Silezia, Moravia, Garmolia, au dezvălit mizeria în care se află micii proprietari de la țară și industriașii și în alte provincii ale Imperiului prin exploatarea lor în mod uzurar de către capitaliști și au cerut pentru aceasta aplicarea legii și în acele provincii. Între alții deputatul Wurm a susținut că capitaliștii omnipotenți și lacomi storc populațiile și guvernul îi vede și-i lasă să facă. Uzurarii sunt organizați ca o ceată de tâlhari. Agenții lor descoperă pe industriașul sau pe țăranul nevoiaș, îi înșeală fără sfială și fără nici o piedică, iau țăranului averea și meseria și țăranul ajunge a fi proletar. În anul 1874 cel puțin 10.000 țărani din provinciile de dincolo de Leitha și-au pierdut proprietățile. În același an s-a îngreuiat averea lor cu datorii în sumă de 195 milioane florini. Dacă vor continua astfel lucrurile, a adăogat acel deputat, vor dispărea țăranii, cari sunt o condițiune pentru puterea și pentru existența statului.

Spre a înțelege natura și efectele uzurei astfel cum se practică în Galiția și Bucovina, nu putem fără a ține seamă și de condițiile sociale și economice a acestor provincii, precum și de condițiile morale și intelectuale a poporului din acele provincii. Galiția și Bucovina sunt țări agricole, învederat că țăranii, micii proprietari, vor fi aceia în privința cărora vor avea a se constata și cunoaște efectele uzurei.

În urma legilor de la 1848 și 1855 regulându-se cestiunea agrară, țăranii dobândiră dreptul de proprietate și libertatea, fără însă ca legiuitorul să se fi gândit la măsurile tutelare în vederea stării lor și la măsurile necesare pentru ridicarea lor morală și intelectuală spre a putea susține lupta mai ales cu capitalistul. Având multe defecte morale, dedat beției sau îndemnat la beție chiar de speculanți, fără experiență, fără instrucție și lipsit de protecția proprietarului de care fusese dezrobit, țăranul e chemat a deveni prada uneltirilor uzurare a speculanților la cari el e nevoit a se adresa. Însuși ministrul de justiție Glaser a zis că trebuie să fim cuprinși de spaimă când ne închipuim care poate fi starea intelectuală a multor persoane cu cari-și pot face speculanții manipulările cele mai de necrezut. Galiția e superioară Bucovinei sub raportul intelectual. Ce trebuie însă să fie în Bucovina? Cu ocazia aniversării de 100 ani a anexării Bucovinei s-au publicat scrieri de ocazie care vroiau a arăta cum toate progresele posibile s-au realizat în acea provincie, cum tot e în cea mai bună regulă. Cât însă diferă de acest tablou tabloul ce ni-l depinge Platter despre starea morală și întelectuală a poporului din Bucovina. După Platter, nu e nici o deosebire între țăranul de acum și între țăranul dinainte de 100 ani! Țăranul e o ființă cu totul nedezvoltată sub raportul moral și intelectual, care are trebuință de ajutor față mai ales cu speculantul rafinat. Pentru celebrarea acelei aniversări s-a înființat o universitate, ca și când s-ar fi putut simți necesitatea unui asemenea institut când, din copiii ce-ar fi trebuit să frecuenteze școale, nu o frecuentează decât 15,7% din cauza lipsei de școale, pentru a căror introducere ar fi fost mai mare necesitate. Lipsit țăranul astfel de instrucție, nu ne putem mira că el nu e în stare a pricepe socotelile și manipulările speculantului.

Datoriile ce contractează țăranul în Galiția și în Bucovina nu sunt numai pentru scopuri economice, ci în mare parte ele sunt datorii de lux, de consumpțiune. Cârciuma e locul de predilecție în care se contractează datoriile. Țăranul e învitat de speculant la cârciumă, i se arată spre cumpărare lucruri pentru femeie sau pentru copii și i se spune că, dacă el nu are mijloace spre a le cumpăra sau spre a ospăta la nuntă sau la botez pe vecini după obiceiul de la țară, i se vor da pe credit lucrurile și băutura. Astfel se suscită trebuințe pe care țăranul nu le poate satisface din mijloacele ce are. Pentru aseminea trebuințe se contractează datorii, se stipulează dobânzi pe lună, pe săptămână, se răfuiește socoteala din timp în timp, se adaogă și se socotesc dobânzi la dobânzi, se stipulează clauză penală și apoi se prezentă creditorul și debitorul la notar spre a încheia un act sau se cere debitorului o poliță. Actul ce constată datoria cuprinde o sumă care reprezintă de mai multe ori suma primitivă datorită.

Forma ce o preferă speculantul pentru constatarea datoriei e polița; se cere debitorului o poliță; acea formă e plăcută speculantului fiindcă ea ascunde manipulările uzurare, apoi din cauza procedurei sumare și din cauză că debitorul în general nu e în stare a se înfățișa la tribunalul depărtat comercial spre a face contestațiile.

Ani muncește țăranul cu nevasta și copiii spre a scăpa de creditor, însă adeseori în zadar. Dar era o margine pentru speculanți care prezerva pe țărani. Speculanții fiind, precum vom vedea, în cea mai mare parte izraeliți, ei nu puteau a-și însuși imobilele debitorilor lor și erau amenințați de legea contra uzurei.

În anul 1867 izraeliții dobândesc dreptul de a putea avea imobile și-n anul 1868 se înlătură legea contra uzurei. Se pare că deodată în urma acestor legi ar fi sporit posibilitatea de a dobândi credit, căci se înmulțesc vânzările silite a imobilelor debitorilor.

Dar din sporirea vânzărilor silite în urma legii din 68 nu se poate conchide că a sporit creditul. Cu înlăturarea acelor legi restrictive s-a creat numai facultatea de a exploata populația în mod uzurar; pe cât înainte marea majoritate era lipsită de credite, asemenea și în urmă ea e lipsită de credit. Ceea ce constituie sporirea creditului e înlesnirea de a găsi credite în condiții favorabile, astfel ca dobânda de plătit să nu covârșească folosul normal ce poate avea debitorul ca industriaș și ca mic proprietar; și, dacă aflăm că condițiile sub care în Galiția și în Bucovina debitorul își poate procura credit sunt astfel încât minarea lui ca meseriaș sau ca mic proprietar e sigură, vom admite că prin înlăturarea acelor legi nu a sporit creditul.

Astfel, de vreme ce sub regimul legii contra uzurei în Bucovina s-au efectuat vânzări silite 57 în anul 1864, iar 68 în anul 1865, cu toate că a fost în anul 1865 cea mai mare mizerie din cauza relei recolte, în urma introducerii libertății prin legea din 14 iunie 68 se înmulțesc vânzările silite; așa se efectuează vânzări silite 253 în anul 1875, 375 în 1876 și 817 în anul 1877. Iar în Galiția, de vreme ce în anul 1867, sub regimul legii contra uzurei, se făcuse publicații numai pentru 164 vânzări silite, deodată numărul publicațiilor sporește în anul 1868 cu 65%, în anul 1873 cu 273%, în 1874 cu 525%, în anul 1875 cu 814%.

Dr. Eydzowski, în raportul său către Cameră în privința legii din iuliu 1877, afirmă „că folosul capitalistului în Galiția întrece de 3, 4, 5 și de 10 ori câștigul ce-l poate avea agricultorul din pământul său sau industriașul din industria sa“. În unele districte ale Galiției nici nu se poate încheia o afacere cu mai puțin de 20% și în general se stipulează câte 30 sau 40%. Sunt cazuri, afirmă același raportor, în care datoriile primitive de 300 sau de 400 florini, în urma prelungirilor, a adăogirii dobânzilor la dobândă și a clauzelor penale, s-au urcat după trei ani la suma de 15.000 sau 20.000 florini cazuri în care pentru 60 florini s-a dat o poliță de 600 florini de plătit după 6 luni (Kaserer, p. 23). Ministrul de justiție declară că stipularea de 75 sau 80% e ceva obicinuit în Galiția (Kaserer, p. 85). Și cei mai mulți care sunt astfel esploatați și în urmă espropriați sunt cei mai săraci. Raportorul constată că din imobilele anunțate spre a fi vândute silit, a căror număr l-am arătat mai sus, 71% sunt imobile de o valoare mai mică de 1000 florini, 22% sunt de o valoare de la 1000 până la 5000 florini și numai 3% sunt de o valoare mai mare de 5000 florini (Kaserer, p. 22).

Dar ceea ce e înspăimântător e că multe din vânzările silite sunt pentru plata unor creanțe în sumă numai de 3 fl. 69 kr., de 3 fl. 30 kr., de 2 fl. 30 kr., precum constată ministrul de justiție (Kaserer, p. 85). Ce mizerie economică nu se revelează cu aceasta!

Și, pentru Bucovina, Platter dovedește în mod peremptoriu cât de falșă ar fi concluzia de a crede că, în urma înlăturării legii contra uzurei, condițiile sub care se poate procura credit ar fi ușoare sau că ar fi putință de a găsi credite.

În anul 1875 s-a vândut un imobil în valoare de 250 florini pentru o datorie de 90 creițari (!!); în anul 1876 s-au săvârșit vânzări silite pentru datorii de 1 fl. 36 creiț., de 2 fl. 50 cr., de 3 fl., de 20 florini (v. Platter, p. 32). Din cei espropriați în anii 1876 și 1877, 245 nu datorau decât numai câte 33 fl., apoi alți 533 datorau numai câte 88 fl. și 1047 datorau câte 240 fl. Ceea ce dovedește că espropriații sunt cei mai săraci! Și să nu uităm că în acele sume pentru care s-au săvârșit vânzările silite e nu numai capitalul datorit, ci și toate adăogirile prin dobândă, prin dobândă la dobândă.

Platter calculează că acei cari nu datoreau mai mult de 1000 florini au plătit în anul 1876 ca dobândă minimum 33,96% și în anul 1877, 33,95%; dar uitându-ne mai de aproape la dobânda plătită în fiecare caz, aflăm că, din 600 espropriați, 44 au plătit câte 36%, 5 câte 40%, 12 câte 42%, 79 câte 48%, 9 câte 50%, 15 câte 57%, 63 câte 60%, 27 câte 72%, 5 câte 96% și unii au plătit câte 100%, 109%, până la 185%! (V. Platter, p. 17 și 18).

Și datoriile, îngreuiate prin dobânzi în aseminea mod, mai se măresc prin clauze penale, prin cheltuieli de judecată, care sunt cu atât mai mari cu cât debitorii sunt mai săraci.

Calculând dobânzile și cheltuielile, găsim că peste tot s-au plătit pentru datorii până la 50 fl.

În anul 1876 …… 118,13%

iar în anul 1877 …… 121,39%

Pentru datorii de la 50 până la 100 fl.:

în 1876 ………… 74,66%

și în 1877 ……… 80,05%

S-ar putea zice că cei mai mici debitori au plătit cele mai mari dobânzi din cauza lipsei unei siguranțe suficiente pentru creditor; dar ne convingem de contrariu când aflăm că s-au vândut silit în anul 1876:

1. pentru datorii până la 50 fl. în sumă totală de 2357 fl. 45 imobile în valoare de 24.578 fl.

2. pentru datorii de la 50 până la 100 fl., în sumă totală de 6927 fl., 66 imobile în valoare de 38.638 fl.

3. pentru datorii de la 100 până la 500 fl., în sumă totală de 37.883 fl., 47 imobile în valoare de 175.207 fl. iar în anul 1877:

1. pentru datorii până la 50 fl., în sumă totală de 5035 fl. 65 kr., imobile în valoare de 54.570 fl.

2. pentru datorii de la 50 până la 100 fl., în sumă totală de 16.709 fl. 22 kr., imobile în valoare de 89.291 fl.

3. pentru datorii de la 100 până la 500 fl., în sumă totală de 78.655 fl. 07 kr., imobile în valoare de 396.955 fl.

Astfel că valoarea imobilelor vândute a fost mai mare decât sumele datorite,

în anul 1876 pentru datoriile de la 1, de 10,4 ori, iar

în anul 1877 pentru datoriile de la 1, de 10,8 ori;

în anul 1876 pentru datoriile de la 2, de 5,6 ori;

în anul 1877 pentru datoriile de la 2, de 5,3 ori;

în anul 1876 pentru datoriile de la 3, de 4,6 ori;

în anul 1877 pentru datoriile de la 3, de 5,0 ori.

Cu toate dar că siguranța oferită de debitor era mai mult decât suficientă, totuși el e silit a plăti acele dobânzi esorbitante.

Astfel mărimea dobânzei și a foloaselor ce are un speculant nu se determină, precum zice Platter (p. 17), prin riscul ce prezentă afacerea pentru care se dă suma împrumut, nici prin împrejurările bănești ale debitorului, nici prin gradul de încredere a debitorului, ci pe deoparte prin gradul de ușurință a debitorului, prin nevoia momentană în care el se află, prin stupiditatea, prin starea lui de beție, iar pe de altă parte prin lăcomia creditorului de a se îmbogăți, prin nerușinarea, prin perversitatea și prin gradul de a ști a înșela (“Von dem Grade der Gaunerhaftigkeit”).

Capitalistul în Galiția și în Bucovina, după ce a stors în tot felul pe debitor, îl despoaie la urmă pe cale legală de averea imobiliară, și esproprierea țăranului, acesta e scopul capitalistului uzurar. „Căci cine speculează în modul precum văzurăm trebuie să voiască ceea ce neapărat el a trebuit să prevază“ (Platter). Ce trebuie să mai zicem când aflăm din jurnalul oficial „Lemberger Zeitung“ că, în timp de 5 ani, s-a publicat vânzarea silită a 800.000 mici imobile, situate în 6371 locuri, care toate s-au cumpărat, în lipsă de doritori, sau de însuși creditorii uzurari sau de alți uzurari, căci uzurarii se ajută între dânșii.

Dar ne-am face o mărginită idee când am crede că esproprierea se săvârșește numai prin vânzări silite. „Uzurarul, dacă poate, evită publicitatea vânzărilor silite și preferă a cumpăra imobilul de bunăvoie. Și se pare într-adevăr că în Galiția uzurarii-și însușesc cele mai multe imobile de la țăranii debitori prin cumpărări de bunăvoie. Deputatul Naumovici afirmă că sunt locuri unde uzurarii și-au apropriat peste jumătate din imobilele locuitorilor prin acest mod.

Speculanții de care sunt înzestrate Galiția și Bucovina, spre a stoarce pe locuitorul de la țară și spre a realiza esproprierea lui, nu se sfiesc a întrebuința mijloace proibite de legea penală.

Pe când țăranul e în stare de beție, acei speculanți obțin iscălitura pe polițe, pe înscrisuri falșe, ei falsifică polițe, acte de vânzare, ei se folosesc de marturi falși în judecată, ei depun jurăminte falșe“ (V. Kaserer, p. 24).

Legiuitorul căutând prin legea din 1872 a împiedica obținerea iscăliturei țăranului pe polițe prin surprindere, speculanți rafinați, spre a nu mai fi expuși la contestări, obțin hotărâri arbitrale contra țăranului, încât acesta nu se mai poate opune la esecutarea lor. Mai mult: s-au falsificat chiar hotărâri arbitrale care constatau o închipuită judecată și, spre a înlesni lucrarea, aceste hotărâri arbitrale sunt litografiate sau tipărite, încât nu are a se înscrie în ele decât numele pretinsului debitor ce are a fi espropriat. Judecătorii cari au pronunțat asemenea hotărâri sunt indivizi cari au fost condamnați pentru înșelăciune la mai mulți ani de închisoare sau cari erau urmăriți pentru o serie de delicte.

Toate aceste procedări nelicite se constată de către raportorul Rydzowski și de ministrul de justiție (V. Kaserer, p. 24 și p. 84). Cu asemenea hotărâri arbitrale au fost espropiați într-un singur an, în circumscripția unui tribunal, peste 315 locuitori, precum a declarat ministrul de justiție (eodem loco). Raportorul Rydzowski afirmă că, prin procedările enunțate mai sus, toți locuitorii din comunele unor districte au fost espropriați, „reduși a fi arendași ai pământurilor ce avusese și sclavi perpetui ai uzurarilor înșelători“ (Kaserer, p. 24).

În asemenea condiții nu e mirare a vedea producându-se un fenomen neașteptat pentru o țară curat agricolă cu pământ destul, precum e Galiția. Locuitorul, în desperarea sa, părăsește „statul care l-a făcut cetățean liber, care i-a acordat folosința tuturor drepturilor politice, cari îi apără religiunea“ (Dr. Rydzowski în raportul său) și emigrează în America.

Spre ilustrarea practicei uzurare, e important a ști care este naționalitatea debitorilor și a creditorilor uzurari.

Pentru Galiția, atât raportul, cât și diferiții deputați poloni au observat oarecare rezervă asupra acestei importante împrejurări; însă prin combaterea legii din 1877 de către deputatul Menger s-a lăsat a înțelege că legea ce se discută e îndreptată contra uzurarilor izraeliți (v. Kaserer, p. 45, 46) și deputatul din Silezia, Cienciola, a zis chiar că mulți oratori nu ar fi vorbit cu atâta căldură contra proiectului de lege, dacă evreii n-ar fi cei cari bat, și noi (adică creștinii) cei bătuți (Wenn nicht die Iuden die Drescher und wir die Gedrischenen waeren. Kaserer, p. 161). Dar acest punct important e și dovedit de Platter pentru Bucovina prin date statistice. Populația Bucovinei consista în anul 1869 din 82,65 % români și ruteni, 8,02 germani și 9,33 evrei.

Din 1189 debitori espropriați în an. 1876 și 1877 sunt:

1059 români și ruteni, adică 89,06%

77 izraeliți 6,48%

53 germani 4,46%

100

Aceste țifre dovedesc că mai toți debitorii espropriati sunt români și ruteni.

În privința naționalității creditorilor cari au urmărit în anul 1876, aceștia au fost în număr de 369 din cari 51 creștini, cari nu erau germani, 5 germani și 271 evrei; iar în anul 1877 ei au fost în număr de 702, din cari 105 creștini, cari nu erau germani, 25 germani și 572 izraeliți; — așadar evreii ca creditori constituiau 82,9% în 1876 și 81,5% în 1877.

Sau, din 1029 urmăriri silite ce s-au efectuat, 10.000 izraeliți au efectuat 177% urmăriri;

10.000 ruteni români, 3,7 % urmăriri;

10.000 germani, 7,3% urmăriri.

Și chiar între acești desemnați ca germani sunt unii evrei. Se dovedește dar că mai numai evreii sunt aceia care speculează. Și că evreii esercită uzura ca o profesie, aceasta se dovedește prin faptul că întâlnim între creditorii evrei aceleași nume (v. Platter, p. 44 și 45). Evreii sunt uzurari și ei sunt cari espropriază!

Dar să ne dăm seama ce influență esercită practica uzurară a evreilor asupra moralei publice, asupra conștiinței dreptului. Justiția fiind chemată după dreptul strict a pronunța hotărâri și a ordona esecutarea lor, esecutații, când știu că nu datoresc și că pe nedrept sunt esecutați, încep a pierde încrederea în justiție. Astfel că justiția își pierde prestigiul și autoritatea ce ea trebuie să aibă.

Deputatul Naumovici a spus în această privință că locuitorii presupun că judecătorii sunt uniți cu uzurarii, pe care i-ar părtini fiindcă ar fi mituiți. O consecuență e că și simțul dreptului și conștiința dreptului se corup în asemenea împrejurări; locuitorii, spre a scăpa de urmăririle uzurarilor, nu se sfiesc a depune jurăminte false, a face acte de înstrăinare simulate. Apoi numărul delictelor crește din an în an și această creștere a demoralizării criminale o constată raportorul prin date statistice (Kaserer, p. 24). Și Naumovici asigură că mare parte din acei cari umplu închisorile sunt victimele uzurei și a mizeriei cauzate prin uzură.

Coruperea conștiinței dreptului ia aseminea proporții încât la urmă și clasele societăți mai înalte prin cultură, prin poziția socială, prin avere, sunt atinse. Acest simptom al practice uzurare-l constată și-l ilustrează îndeosebi Platter (p. 48), prin următoarele:

Proprietarii mari esploatează pe țăran în mod uzurar; apoi institutele de credit naționale înființate în Bucovina iau dobânzi până la 24%, — vrea să zică practică uzura, — și de aceea ele pot fi cualificate institute uzurare cu toate că membrii sunt persoane din societatea înaltă, funcționarii cei mai înalți, de altmintrelea persoane oneste și morale.

Astfel dar, precum zice Platter (p. 50), evreul uzurar contribuie și la corumperea conștiinței dreptului — și aceasta o partea socialo-etică a uzurei.

Iacă efectele libertății în țări ca Galiția și Bucovina. Am văzut dar că în urma regimului libertății, inaurat prin legea din 1868 în Austria, rezultatele produse în Bucovina și Galiția sunt: sărăcirea, esproprierea și ruinarea clasei muncitoare în folosul unui mic număr de uzurari, prin aceasta micșorarea mijloacelor de venit și de putere a statului, apoi că Izraelul, care esercită practica uzurară, este în fine corumperea conștiinței dreptului și a moralei publice.

Starea îngrozitoare cauzată prin uzură produsese o iritare în populația desnădăjduită a Galiției, încât raportor, ministrul de justiție, deputați confirmă că o catastrofă socială din cele mai grozave e de temut; sub impresiunea nu numai a rezultatelor libertății capitalului, dar și a pericolului iminent, s-a adoptat și promulgat în 1877 ca mijlocul cel mai grabnic și mai eficace deocamdată spre a combate efectele și abuzurile uzurei următoarea lege, pe care o reproducem în întregimea ei.

Se înțelege că această lege are numai scopul de a combate efectele uzurei, dar ea nu face să dispară mizeria socială și morală a poporului, aceasta atârnând de la un concurs de măsuri cu totul de altă natură.

De altmintrelea observăm că legiuitorul a lăsat la o parte principiile dreptului comun în materie de procedură penală și civilă și el a făcut bine.