[10 octombrie 1880]

Constatăm că amândouă foile oficioase, „Românul“ și „Presa“, caută a reduce vizita M. Sale R[egelui] la Rusciuc la cea din urmă espresie a unui act de curtenie sau curtezie, precum se esprimă unul din aceste organe.

Nici noi nu vom da proporții exagerate însemnătății acestei vizite; dar tocmai atât de neînsemnată precum o reprezintă cele două foi sau nu este, sau n-ar trebui să fie. Înainte de toate trăim în pace cu bulgarii și, cu toate certurile mici, trase de sfori străine, ei sunt un popor cu care suntem avizați de-a trăi pe de-a pururea alături și de-a ne-nțelege, de bine de rău, asupra tuturor cestiunilor de interes comun câte ne privesc. O coliziune de interese adevărate asemenea nu există, iar pretextele invocate în timpul din urmă pentru a aduce discordie sunt de o zădărnicie atât de manifestă și de transparentă încât, prin natura lor factice, sunt osândite să dispară mai curând ori mai târziu.

Singura preocupațiune de-o gravitate oarecare ce se răsfrânge din nenorocire asupra tuturor relațiilor ce le vom avea cu popoarele Dunării este că, aproape totdeuna, se află dindărătul fiecăreia câte cineva cu care înțelegerea e mult mai grea. Protectoratele ascunse după întreg aparatul parlamentar și guvernamental al popoarelor de la Dunăre, iată ceea ce e mai trist pentru noi, pentru ele și pentru întregul viitor al Orientului Europei, iată izvorul neînțelegerilor lor, iată în fine de ce cestiuni de nimic, cari s-ar putea rezolva cu bună învoială, iau dimensiuni de grave cestiuni internaționale, la a cărora soluțiune nu mai e vorba nici de echitate, nici de adevăr, nici măcar de cumpănirea unor interese bineînțelese, ci de oarbă șicană și de zâzanie întreținută în mod artificial.

Dacă ar lipsi aceste protectorate, și poate că ele vor lipsi cândva, atunci desigur că întrevederile a doi suverani din țările Dunării ar fi mult mai bogate în bune rezultate decum promit a fi acuma.

Cu toate acestea o sumă de interese economice și politice cari privesc pe amândouă țările în mod egal ar putea forma obiectul unor temeinice și cordiale înțelegeri.

Cestiunea dunăreană, acea a jurisdicțiunii consulare în țările balcanice în genere, acea a legăturilor drumurilor de fier, apoi cestiuni de negoț, altele de drept comun se vor ivi unele după altele și nu vor putea fi dezlegate decât prin sincera dorință de-a da o satisfacere echitabilă cerințelor reciproce.

Dacă e vorba ca să existe vreodată o apropiere mai mare între grupul de naționalități balcanice, ea va trebui pregătită de mai nainte prin tendența de-a unifica sistemul de guvernământ și de legislațiune.

Științele istorice vor trebui asemenea să concurgă ca să lămurească legăturile ce-au existat în trecut între noi, ca să desemne liniamentele legăturilor viitoare. Astfel se va emancipa spiritul popoarelor balcanice de atârnarea în care se află astăzi, astfel mergând pe picioarele lor proprii, nesprijinite de amiciții prea puternice pentru fiecare din ele, vor putea să formeze un mănunchi de forțe într-adevăr neatârnate în afară, stăpâne pe soarta lor, libere de-a se ocupa în pace cu interesele lor materiale și morale. Înainte de-a fi vorba de legături politice ar trebui ca spiritul public din aceste țări să urmeze linii convergente cătră un scop comun.

Până acum însă nu putem înregistra nici un fapt care ar dovedi o asemenea convergență. Ciudat e în relațiile dintre popoarele balcanice că ele nu se cunosc între sine, că străinătatea le cunoaște pe toate mai bine decum ne cunoaștem noi înde noi. Astfel, străini unii de alții, urmând fiecare inspirațiilor lui proprie, fără nici o idee care să ne unească, e natural ca puterile străine, în urmărirea intereselor lor, să ne opuie pe unul în contra altuia spre paguba noastră reciprocă și spre folosul străinătății, e natural ca să fim priviți cu toți la un loc și fiecare în parte ca obiecte de compenzație, ca teritorii numai bune spre a fi exploatate și împărțite, ca populațiuni făcute ca să fie cucerite pe cale economică și politică.

Există oare la oamenii de stat de dincoace și de dincolo de Dunăre cunoștința clară despre rolul trist la care suntem reduși cu toții, de-a ne lovi și slăbi reciproc în folosul altora?

Judecând după atitudinea pe care o iau foile oficioase în fața întrevederii celor doi principi dunăreni nu ni se pare probabil că o asemenea convingere ar fi început a se înrădăcina și departe pare a fi ziua în care cunoștința reciprocă să ne inspire respect reciproc și voința de-a hotărî numai noi între noi raporturile și interesele ce ne sunt comune.

❦