[11 octombrie 1880]

Toamna cu căderea frunzelor, această bătrânețe a anotimpului ce arată în toate mișcările ei ostenire și întristare, descurajează de la aventuri și întreprinderi. Se pare că e toamnă și în politica europeană. Frunzele veștede ale notelor privitoare la vechea cestiune a Dulciniului, încetarea răsunetului discursului de la Cherbourg și a cuvintelor rostite ca răspuns de împăratul Germaniei, toate acestea par a prevesti că viața cestiunilor arzătoare e suspendată până la primăvara viitoare.

Aceeași mortală tăcere s-a răspândit asupra cestiunilor ce ne privesc pe noi: cea dunăreană și cea a Arab-Tabiei. Cine mai vorbește azi de Arab-Tabia? Ea se temporizează cu atâta îndemânare încât într-o dimineață o să ni se pară că n-a existat nicicând și că n-a fost decât visul unei nopți urâte. Tot astfel a tăcut știrea alianței cu Austria și Germania, nelăsând decât oarecare așezături a unor nouă proiecte de drum de fier ce se vor cere de la Cameră. Vor înceta și zgomotele despre demisia d-lui Brătianu din cauza unor grave conflicte internaționale, cărora presa noastră are obiceiu de-a le da o importanță atât de mare ca și când ar fi vorba de hotărârea Franței ori a altei puteri de-a încheia alianțe sau a face război.

Din câte știm noi despre ilustrul nostru prim-ministru cu apucături de mare cancelar crează-ni-se una. Ilustrul conte, care a participat cu aer melodramatic și cu figură sinistră la conspirația de la Opera comică și de la Ipodrom și care a urmat lecțiunile d-lui Allix asupra melcilor simpatici, nu e un om atât de primejdios pe cât se pare de departe. Mai depărtarea Apusului Europei, mai mulțimea de gazete cu strigătele totdeuna asurzitoare ale actualității, mai fonduri secrete și alte chițibușuri îi dau o aparență care ar amăgi poate pe un onor. consiliar comunal al republicii Ploieștilor, dar nu înfiorează pe nici un om politic. Acuzarea ce i se face de-a fi voit să încheie alianțe ar fi adevărată dacă i le-ar fi oferit cineva. Vorba lui Nae Postuleanu „și dacă n-am decorații, este că… nu mi le-a dat“.

Adversarii noștri cată să recunoască că am fost unicii cari, din capul locului, am spus-o că „de dragul ochilor noștri nimeni dintre vecini nu-și va încorda relațiile sau nu le va strica; nici una din puteri nu s-ar compromite față cu adversarele ei, cu cari stă pe un picior formal de prietenie și pace, printr-o alianță cu România“. Ceea ce unele au încercat a fost să capete, prin pretextarea de concesii politice, foloase economice în cestiunea dunăreană, în aceea a nouălor drumuri de fier ș.a.m.d.

Vorbe or fi fost într-adevăr și dintr-o parte și dintr-alta… dar nimic decât vorbe. După cât cunoaștem pe d. Brătianu, d-sa n-ar fi în stare de-a rezista la nici o propunere serioasă de alianță, și c-o egală ușurință de inimă și-ar întinde mâna prietenoasă și peste Prut și peste Carpați.

Să ne înțelegem. Ce voiește d. Brătianu? Binele țării, se zice. Dacă l-ar voi pe acesta ar trebui sau să ne mirăm de ciudatele procedimente ale partidului său pentru a ajunge la un asemenea scop, sau să desperăm de bunul său simț, căci o picătură de bunsimț tot trebuie să aibă.

Ce mai rămâne să vrea decât mănținerea cu orice preț la putere? Ei bine, șirul de expediente pentru a se mănținea nu s-a sfârșit încă.

Finanțele stau într-adevăr rău, dar iată Banca Națională, care va emite expedientul banilor de hârtie și va mai unge de pe o zi pe alta mașina guvernamentală.

Administrația e sub orice critică, dar spiritele se mai pot molcomi prin o nouă configurațiune ministerială.

Moldova e nemulțumită, dar o călătorie a perechii domnești în acea parte a țării ar mai îmblânzi nemulțumirile.

Când însă toate s-ar înfunda, când Banca ar introduce curs forțat, administrația și-ar încurca roțile și ar sta locului, școlile s-ar preface în prăvălii, Adunarea în Bursă, Consiliul de Miniștri în teatru de păpuși, când ar suna ora falimentului negustoriei de principii mai rămâne un mare expedient pentru a distrage atenția publică, a scuza golul finanțelor, a electriza păpușile, a uita pe o clipă mizeriile mici pentru marea mizerie;

acest expedient e alianța și aventurile. Într-un asemenea moment credem că d. Brătianu ar primi alianța nu a unei puteri serioase europene, dar a împărăției Chinei numai pentru a se menținea și mai departe.

Așadar ferimu-ne de iluzii! Dacă până azi nu există alianțe e că nu i le-a oferit nimenea d-lui Brătianu și, între noi vorbind, nici d-lui baron. Nu va mai fi vorba de ele decât atunci când sacul cu expedientele de guvernamânt al marilor oameni de stat va fi ajuns la fund. Atunci vor reapărea spre a neliniști și distrage iar spiritul public pentru câteva săptămâni.

❦