[11 aprilie 1880]

În Reichstagul german centrul clerical a repurtat o biruință neașteptată. Sâmbăta penultimă, deliberându-se pentru a doua oară asupra legii militare, Adunarea primise amendamentul d-lui Richter, prin care și clericii se supuneau serviciului militar, în exercițiile rezervei complimentare, serviciu de la care, prin tradiție și prin legi, erau scutiți. Dar, la a treia lectură a proiectului de lege, un deputat al centrului a prezentat un amendament care restabilea scutirea de mai sus. Adunarea a revenit asupra votului adoptând amendamentul centrului c-o majoritate de 10 voturi, în contra votului espres al însuși mareșalului de Moltke și a doi miniștri: d-nii Puttkamer și Lucius.

Din acestea se vede cu câtă îngrijire și amănunțime se discuta și se votează legile în țările occidentale. După trei lecturi și trei discuțiuni amănunțite asupra unei și aceleiași materii, Adunarea votează, ascultă opiniile opoziției, revine asupra votului, îl schimbă chiar în contra opiniei unui om atât de ilustru și atât de popular precum e mareșalul de Moltke.

Cam astfel ne-am închipuit și noi monarhia occidentală la noi, mai cu seamă pentru că o asemenea discuție serioasă, demnă de Parlamentul unui popor și demnă de guvernul ei, se petrece în patria originară a purtătorului Coroanei Române. Cu drept cuvânt am fi putut aștepta ca această moderațiune și publicitate a discuțiilor, acest control serios al ideilor și procederilor se va introduce, conform cu deprinderi ce le credeam contractate și în patria adoptivă a M.S.R. Domnului.

La noi însă Parlamentul partidului liberal ne prezintă curioasa priveliște a unei adunări de conspiratori cari, noaptea sau pe înserate, votează — ca și când ar comite crime — legile cele mai importante ale statului, fără chiar ca proiectele de lege să fie tipărite. Un credit extraordinar de 8 milioane se votează cu fuga, fără nici un fel de discuție, noaptea se votează monstruoasa recompensă a d-lui C.A. Rosetti, alaltăieri pe la aprinsul lumânărilor, adecă pe la 6 și jumătate seara, se votează — fără ca proiectul de lege să fi fost tipărit și împărțit deputaților și fără discuție — un împrumut de 65 milioane: anume 34 pentru linia Ploiești-Predeal și 31 milioane pentru a acoperi pretinsul deficit rămas în urma guvernului conservator, bine înțelegându-se că însuși raportorul, d. C. Boerescu, a mărturisit că comitetul delegaților nu a verificat și nici putea verifica deficitul de 31 milioane.

Iată dar o declarație netă a d-lui C. Boerescu. Comitetul delegaților nici a verificat nici a putut verifica deficitul lăsat de partidul conservator și, cu toate acestea, i se acordă guvernului d-lui Brătianu, pe simpla declarație că nu va cheltui decât pentru deficitul real, suma de 65 milioane, aceasta fără discuție, în contra protestărilor opoziției, care cerea cel puțin tipărirea proiectului de lege și 24 de ore de amânare.

Ca dovadă că acest deficit atribuit guvernului conservator e pe de o parte o eroare, pe de alta un neadevăr cităm sentința înaltei Curți de Compturi, care din acel pretins deficit a șters în mod absolut 8 milioane, iar asupra restului nu s-a pronunțat încă și ține sentința în suspensiune până la verificarea deplină. Prin urmare Camera și cabinetul susțin un neadevăr când atribuie guvernului conservator un deficit pe care nu l-au lăsat. Dar o dovadă și mai vie este mărturisirea comitetului delegaților acestei Camere chiar, care declină răspunderea de-a constata un asemenea deficit, zicând: „fără a intra în socoteli pe cari comitetul nu are nici căderea, nici timpul de-a le face“.

Iată ce se petrece la noi în țară, iată în ce mod de-a dreptul scandalos, insultându-se de către miniștri deputații din opoziție, se hotărăsc cestiunile de prima importanță.

Cu durere cată să constatăm că nicicând n-am fost mai departe de monarhia occidentală și de seriozitatea care o caracterizează decât în ziua de astăzi.

Mulți se crucesc întrebându-se ce voiesc roșii cu aceste procederi? Vor să discrediteze tronul în ochii poporului și să-l arate ca o jucărie în mâna partidului lor, vor să se folosească de acest discredit aruncat asupra Coroanei prin lipsa absolută de control pentru a justifica schimbări provocate de dinafară, vor să provoace o intervențiune străină?

Un lucru e sigur pentru toți. Sunt acte de desperare din partea partidului roșu, acte de om ce se îneacă și pentru care orice considerație publică, binele țării, Constituție, control, au devenit cuvinte deșerte.

Dacă toate acestea se întâmplau în vremea fanarioților, ce luau țările în arenda pe câțiva ani de zile pentru a le secătui materialmente, a le degrada moralmente, mirarea noastră n-ar fi la locul ei. Dar chiar atunci încă boierimea și mitropolitul, cu greu, dar tot puneau un frâu cupidității și corupției fanariote.

Dar sub o monarhie occidentală, de la care așteptam îndreptarea, sanificarea moravurilor politice, introducerea unei discuțiuni limpezi, obiective și lipsite de patimă a cestiunilor de interes public, sub o domnie occidentală să le vedem toate acestea petrecându-se cu un cinism fără asemănare pe pământ, fără asemănare în republicele Americei de Sud chiar, o spunem drept, nu ne-am fi așteptat. Cu durere constatăm că acea boierime mult calomniată constituia, până și sub vitreaga arendășie a fanarioților, un control mai serios al intereselor publice decât cel de astăzi.

Nu mai vorbim de popor. Glasul lui e nimicit prin falsificarea sistematică a regimului parlamentar, pe el îl bântuie foametea și nevoile, el e mai rău astăzi decum a fost oricând. Nu vorbim de boieri, pentru că, neprevăzători și darnici cu privilegiile lor, de la cari de bună voie au renunțat în detrimentul nației mult mai mult decât într-al lor propriu, ei nu mai există astăzi și i-a luat Dumnezeu spre a nu-și vedea țara, în momente supreme, adusă la sapă de lemn.

Singurul control posibil, în marginele stricte ale Constituției dar prin uzul sever al prerogativelor, cari nu sunt numai drepturi, ci datorii totodată, era acela din partea Coroanei. Numai acest control ar putea să împiedece desfrânarea cu care un partid vitreg își bate joc de toate interesele țării.

Nu se pară o întâmplare procederile din Adunări. Depeșile din Anglia inspiră această febrilă neliniște, această prăpăstioasă grabă cu care partidul roșu compromite interesele țării.

Schimbarea adusă în politica Angliei prin ultimele alegeri — zice un corespondent care a vorbit și cu Gladstone și cu lord Granville — e totală. Din toate părțile țării se vede o presiune generală și surprinzătoare în favorul prezidenței de cabinet a lui Gladstone, care-n politica esternă s-a pronunțat în termenii cei mai energici, nepermiși chiar de buna-cuviință. În sferele diplomatice ce stau în raport cu ambasada germană și cu cea austro-ungară din Londra, lumea e agitată în mod estraordinar, pentru că, după toate știrile, un cabinet prezidat de Gladstone însemnează redeschiderea cestiunilor stabilite prin Tractatul de la Berlin. Am avut, zice corespondentul, o convorbire cu lord Granville. El dorește în adevăr relațiuni bune cu Austria, dar asupra politicei viitorului cabinet mi-a refuzat orice informațiune. Și Gladstone, când e interpelat de aproape și când frazele nu sunt suficiente, păzește tăcere. L-am întrebat de-a dreptul dacă starea actuală de lucruri din Bosnia și Herzegovina i se pare permanentă și dacă ar aproba o unire a Bulgariei cu Rumelia orientală; dar nu mi-a dat nici un răspuns. Din alte părți însă, ce stau în relație cu Gladstone, aflu că planul său este împreunarea tuturor naționalităților Peninsulei Balcanice într-o confederațiune, cu escluderea Austriei. Cât de schimbate sunt toate împrejurările de la învingerea liberalilor încoace o dovedește opoziția contra indicațiunilor lui Vambery (etnograf maghiar) în prelecțiunea sa ținută la 5/17 aprilie. Această opoziție i-a dat lui Vambery ocazia de a întâmpina că n-ar fi crezut niciodată că înaintea unui public englez va trebui să apere Englitera în contra unui englez. Un liberal englez apărase la acea prelecțiune misiunea și procedarea Rusiei în Asia centrală.

Iată dar conflagrațiunea înaintea căreia ne-am putea pomeni de pe-o zi pe alta. Și tocmai în asemenea momente țara noastră e adânc nemulțumită prin procederile nedemne, jignitoare, lipsite de tact și de conștiință a partidului roșu. Tocmai în asemenea momente de-o gravitate estremă și strigătoare la ceri se aruncă, prin procederi ilegale și nemaiauzite, discreditul asupra celui mai important factor al vieții publice, asupra Coroanei, ducând-o, cu sau fără voie, la renunțarea complectă de la rolul de control ce-i revine. Cu o ușurință copilărească dacă n-ar fi nelegiuită se supun semnăturii domnești voturile unei Camere care nu mai e în stare de-a judeca nimic, voturi căpătate de ministeriu prin surprindere, noaptea, fără ca proiectele respective să fi fost tipărite și împărțite deputaților, fără discuție, fără examen, fără nimic.

Dacă, în aceste clipe îngreuiate de evenimente, îndrăznim a implora Coroana să-și exercite prerogativele față cu desfrâul irupt în partidul de la putere, n-o facem, o declarăm cu sfințenie, nici în interesul partidului conservator, nici pentru căderea pur și simplu a roșiilor. Departe de noi orice gândire egoistă, orice umbră de ură sau de patimă de partid. Nu voim schimbarea oamenilor, ci schimbarea acestei sisteme, care răpește poporului orice încredere în legi, în instituții, în sistem, în controlul firesc al Coroanei. Îndrăznim a implora pe augustul purtător al coroanei României să se gândească nu la partizi, la țară. Fie consiliari cine vor voi să ia răspunderea strivitoare a moștenirii roșie, răspunderea strivitoare a imprudențelor lor în politica esterioară, a nemerniciei în politica interioară. Dar numai de acei oameni cari reprezintă pe față interese străine și de aciia cari în asemenea momente nu gândesc decât la ei și la interesele lor individuale să se dispresure Coroana. Să nu se ia drept dovezi manifestații de stradă improvizate de poliție și cari formau alaltăieri obiectul ironiei publicului, să nu se ia după aparențe, cu dibăcie înscenate, al căror unic și esclusiv obiect de amăgire e de astă dată numai Coroana, nu poporul. Îndărătul acestor manifestațiuni înscenate se deschide prăpastia; pentru tron, pentru țară, pentru toți.

Prin adoptarea unanimă a monarhiei occidentale am gândit la acea măreață continuitate de dezvoltare care caracterizează dinastiile vechi ale Europei, ce au trecut neprimejduite prin secole întregi.

Visul rău al domniei efemere, visul și mai rău al arendășiei fanariote am voit să-l depărtăm de la căminele pustiite ale patriei noastre; nu am voit însă ca, sub un nume schimbat, să se perpetue acelaș sistem, ba unul și mai rău, prin lipsa absolută de control. Nu ne gândim la noi, căci o generație suntem abia și, ca generația de frunze a unui stejar secular, ne scuturăm cu toamna vieții noastre la pământ. Dar la arborul măreț și secular al României ne gândim, la acela în umbra căruia a trăit Mircea cel Bătrân, și de acest trunchi străvechi se apropie securea a căreia codoriște o formează fiii vitregi ai acestei țări.

❦