[14 decembrie 1880]

Obicinuiți a ținea pe cititor în curent cu cele ce se scriu în ziarele străine despre țară, comunicăm următorul articol din „Le Nord“, care cuprinde o foarte fidelă dare de seamă a situației noastre interioare.

În una din cele din urmă ședințe ale Camerei deputaților din România d. Brătianu a avut un eșec care, deși nu privește decât o cestiune de tot secundară — era vorba de-o cestiune de incompatibilitate între mandatul legislativ și oarecari funcții — totuși e îndestul de interesant spre a fi ținut minte, pentru că e întâia dată, după cum credem, ca d. Brătianu să fie pus personal în minoritate într-o dezbatere în care, dintre membrii cabinetului, numai d-sa a intervenit. Un deputat, viceprezident al Camerei în sesiunea precedentă, același care, acum șapte luni, luase inițiativa moțiunii ce avea de obiect de-a reclama constituirea unui ministeriu omogen, moțiune în urma căreia d. Cogălniceanu și-a dat demisia din Ministeriul de Externe, d. Fleva a fost numit advocat al statului în timpul vacanțelor. Esprimându-se în grupurile parlamentare opinia că aceste funcții nu sunt compatibile cu exercițiul mandatului legislativ decât cu condiție ca deputatul care le primește să-și dea demisia și să se prezinte din nou dinaintea alegătorilor și după ce, pentru a-și degaja personalitatea, s-a luat hotărârea de-a supune cestiunea Camerei întru cât privește funcțiile de advocat al drumurilor de fier ale statului, d. Fleva și-a dat demisia dintr-un scrupul foarte onorabil. Camera avea să hotărască asupra demisiei acesteia. D. Brătianu a cerut să nu se primească, esplicând că era o cestiune de principiu, independentă de orice cestiune personală, pe care Camera avea a o rezolva, că e vorba de-a se crea un precedent și că trebuie să se ia seamă de-a nu întinde preste măsură, pe calea interpretației, cercul însărcinărilor și slujbelor asimilate funcțiilor publice. A susținut deci că advocatul care devine sfătuitor al statului nu este nici într-un chip investit c-o funcție publică și, după ce-a dezvoltat mult timp teza aceasta, a insistat în termeni foarte stăruitori ca să se refuză demisia, declarând că, dacă ar fi avut cea mai mică îndoială în conștiința sa, n-ar fi intervenit.

Prezidentul Consiliului a întâmpinat din partea a doi oratori din opoziție o energică contrazicere; s-a cerut scrutinul secret de cătră unul din ei, ceea ce indica limpede că opoziția dădea votului o însemnătate reală, și c-o majoritate de 41 voturi contra 35 demisia a fost primită, iar Camera a declarat prin acest vot, în contrazicere cu opinia d-lui Brătianu, că deputații numiți advocați ai drumurilor de fier ale statului, a unor administrații publice, prin faptul că primesc acele funcții sunt a se considera ca demisionați și obligați a se supune unei realegeri dacă nu vor să renunțe de la mandatul lor legislativ.

Fără a exagera însămnătatea acestui vot, îl putem considera totuși ca un semn ce indică o tendență de dezagregare a majorității. Un bun număr de deputați ai stângei nu disimulează nemulțumirea lor cu remaniarea ministerială, care a făcut să intre în cabinet nu doi membri luați din rândurile partidului înaintat, ai cărui șefi sunt d-nii Rosetti și Brătianu, ci pe d-nii Teriachiu și Conta, ce aparțin grupului liberal-moderat din Moldova. Se pare că d. Conta luase angajamentul față cu d. Brătianu de-a-i atrage acest grup și, dacă judecăm după o scrisoare publicată în „Timpul“, tânărul ministru al instrucției publice s-au arătat chiar puțin rezervat în alegerea mijloacelor întrebuințate pentru a ajunge la acest scop. Dar partidul înaintat nu pare dispus nici acum de-a ținea seama de-o convertire ce se manifestă în asemenea condiții, precum n-a fost impresionat în mod favorabil, în momentul intrării sale în ministeriu, prin sprijinul pe care zicea că e în stare de-a-l aduce cabinetului. Situația d-lui Conta e așadar îndestul de grea și se vorbește din nou de-o criză ministerială. D. Teriachiu, care nu și-a sacrificat, ca d. Conta, opiniile sale liberale-moderate intrând în cabinet, va fi esclus, ca și d. Conta, din combinația cea nouă, din care nici d. Boerescu nu va face parte.

Partidul înaintat care se află acum la putere fiind însă puțin prevăzut cu oameni de guvernământ, ceea ce esplică împrotivirea d-lui Brătianu la solicitările amicilor săi cari-l împing să formeze un ministeriu omogen, partidul acesta, mai fiind apoi și frământat de numeroase competițiuni personale, nu va fi cu neputință ca starea de criză, care de șapte luni e aproape permanentă, să se mai prelungească încă câtva timp. Într-o întrunire a partidului de acum câteva zile, d. Rosetti, prezidentul Camerei, ar fi exprimat chiar părerea că e bine ca partidul să aibă răbdare și să facă să dureze de bine de rău cabinetul actual. D. Rosetti, care e designat în cercuri politice pentru portofoliul Internelor, în ziua în care se va constitui un ministeriu omogen din care toate centrele vor fi escluse, nu e tocmai doritor, după cum se vede, de-a lua în momentul acesta direcția departamentului ministerial. D. Conta spune în scrisoarea de care am vorbit mai sus că trebuie a se face silințe „pentru a nu lăsa să se sporească rândurile opoziției tocmai în momentul în care ea se agită și se organizează“. Chipul cu care partidul progresist administrează țara n-a fost poate fără influență asupra acestei redeșteptări a opoziției, care preocupă pe ministrul instrucției publice. D. Codrescu a interpelat, într-alt rând, în Camera deputaților, pe prezidentul Consiliului, ministru de finanțe, asupra alterării așezării impozitului, de care s-au făcut culpabili agenții guvernului pentru a forța impozitul fonciar. Așezarea acestui impozit se întemeiază pe evaluarea venitului fonciar, de la care statul ia 6 la sută. Această evaluare s-a exagerat în genere în așa chip de către comisiile de recensimânt că produsul impozitului s-ar fi sporit în realitate cu mai multe milioane și s-ar fi ridicat din toate părțile țării plângeri extrem de vii. D. Brătianu a fost silit să recunoască că se comiseseră abuzuri numeroase și s-a obligat a aduce peste puțin un proiect de lege care să permită îndreptarea răului. Dar d. Ionescu și mai mulți din colegii săi au prezentat o moțiune care determină ca operațiunile făcute să se declare anulate. Această moțiune va da loc fără îndoială la o dezbatere vie; plângerile cari au provocat-o și cari se referă la întregul administrației trebuie să fie foarte serios întemeiate pentru ca, în discursul tronului, ministerul să-l facă pe principele Carol să-și esprime părerea de rău că grijile politice ale trecutului au împiedecat pe guvern de-a da toată atenția dorită administrației dinlăuntru a țării.

❦