[17 decembrie 1880]

Există, se vede, între radicalii din România un fel de dicționar secret de locuțiuni, de parole ce au valoarea unor ordine de zi, cari ne rămân necunoscute nouă profanilor precum: „Vegheați! Ora a sosit“ și altele de acestea.

O foaie din Focșani, „Luptătorul“, dând seamă despre atentatul încercat asupra d-lui Brătianu, încheie cu cuvintele: „Ale tale dintru ale tale, frate Brătiene!“ Fost-or-fi potrivite cu ceea ce se petrecuse, avut-or-fi aceste cuvinte alt farmec asupră-ne nu știm, destul că, la încheiarea unui articol în care condamnam fapta, cercam însă a explica cum instinctele rele, înclinările criminale ale oamenilor găsesc în precedentele create de principiile și apucăturile roșiilor o atmosferă ce le priește, pusesem și noi cuvintele, rămase în mintene la citirea ziarului din provincie, „Ale tale dintru ale tale“.

Nici prin vis nu ne trecea că, din întâmplare, puseserăm mâna pe una din acele locuțiuni mistice, din acele devize ale partidului roșu de cari ascultă orbește toată suflarea patriotică, că noi, neconsacrații în misterele organizației internaționale ale societății de exploatare, atinsesem cu vârful condeiului un triangul cabalistic din marea carte secretă a partidului.

Odată atinsă, această formulă a început să geamă sub pana d-lui C.A. Rosetti, d-sa s-a ținut obligat a ne da o explicare pe larg a acestor vorbe și a făcut-o în cinci articole consecutive ale „Românului“, în acel stil oncțios și apocaliptic care-i-e propriu.

Iată ce însemnează această nefericită cabală după esplicarea „Românului“.

Cuvintele „Ale tale dintru ale tale“, zise asupra unui asasinat și aruncate victimei asasinatului, cuprind însăși legitimarea crimei.

A zice unui om asupra căruia s-a făcut o încercare de asasinat „ale tale dintru ale tale“ este a-i zice „ai meritat a fi asasinat“.

Toți asasinii zic victimelor lor „ale tale dintru ale tale“; mai cu seamă în asasinatele politice aceasta este o regulă fără escepțiune.

E foarte trist că organul de căpetenie al partidei conservatoare a adoptat această deviză a asasinilor…

Depinde de partida conservatoare de a proba țării, printr-o dezaprobare categorică, că nu în numele ei „Timpul“ a adoptat această deviză. Nouă ni se pare că principiele conservatoare ar reclama această regulare, căci altfel ar putea să intre în societatea noastră un virus dizolvător care să nu cruțe pe membrii partidei conservatoare mai mult decât pe membrii partidei liberale; și la fiece lovitură de cuțit sau de pistol ar răsuna deviza adoptată de organul partidului conservator: „Ale tale dintru ale tale“.

A zice „ale tale dintru ale tale“ unui bărbat politic în urma unei încercări de asasinat… este în adevăr culmea neomeniei.

Iată dar ce însemnează acest fatal cuvânt, asupra adâncimii înțelesului căruia d. C.A. Rosetti a trebuit să ne lămurească.

„Ale tale dintru ale tale“ însemnează:

Legitimarea crimei;

Judecata: „Ai meritat să fii asasinat“,

În regulă fără escepție aceasta e deviza asasinilor;

Un virus dizolvător;

Culmea neomeniei.

Poate fi sigur d. C.A. Rosetti că nu-i suntem decât mulțumitori pentru această explicație. Am suportat cinci articole de insinuațiuni nemeritate până acum, până să ni se esplice marele cuvânt cabalistic al religiei revoluționarilor. Deodată ni s-a luminat dinaintea ochilor, deodată am simțit că atinsesem triangulul mistic al conspiratorilor, deodată ne-am adus aminte că acest fatal „ale tale dintru ale tale“ a mai fost întrebuințat într-o ocazie analogă de cătră chiar esplicatorul ei actual.

În adevăr, în ianuarie 1876, un om, anume Paraschivescu, care nu putuse justifica întrebuințarea unei sume, îndealtmintrelea de tot neînsemnate, din fondurile polițenești și care n-o putuse restitui, a fost depărtat din funcție. Ministrul prezident de pe atunci, d. Lascar Catargiu, refuzând în mod constant a-l mai numi în vro funcție, dar știindu-l în mare mizerie, îl ajuta din când în când cu câte-o mică sumă. Din cauza refuzului de-a-l pune în funcție, acest om a comis un atentat asupra ministrului prezident.

Iată însă ce scria „Românul“ de la 15 ianuarie 1876 asupra acestui atentat:

Oricât de reprobabil este faptul, dacă vreodată cuvintele ale tale dintru ale tale și-au găsit o exact aplicare este acum, la adresa primului-ministru.

Cum cutează „Monitorul“ a spune că acest funcționar a delapidat când delapidatorul n-a fost dat judecății, astfel ca să nu mai aibă cuvânt de-a cere slujba, nici îndrăzneală de-a mai călca pragul primului-ministru? Deci ale tale dintru ale tale.

D. Catargiu a înlăturat jurații; a dat pe delapidatori la tribunale; pentru ce dar îi ocrotește? Ale tale dintru ale tale…

… Și dacă l-a primit și s-a servit de dânsul, pentru ce în urmă l-a dat afară? Ale tale dintru ale tale…

… Însuși primul-ministru este bătut de propriul său agent polițenesc: ale tale dintru ale tale.

… Iată-te acum bătut de tocmai acei pe care-i plăteai: ale tale dintru ale tale…

Va să zică această vorbă mistică, pe care noi am împrumutat-o unui ziar din provincie, „Românul“ a aruncat-o într-un singur articol de șapte ori la adresa d-lui Lascar Catargiu. Când și cui? După un atentat, victimei atentatului.

Va să zică de șapte ori, cu deplină cunoștință a înțelesului grav ce-l au aceste vorbe, „Românul“ a pronunțat legitimarea crimei, de șapte ori a fost în culmea neomeniei, de șapte ori într-un singur articol a rostit deviza asasinilor și a aruncat un virus dizolvator în societate.

Hotărât, e ceva din soarta tragică a regelui Oedipus în purtarea roșiilor. În Teba, în cetatea cea cu o sută de porți, trăia acest nefericit rege care, fără s-o știe, ucisese pe părintele său și se cununase cu mumă-sa. Aflând de la oracolul din Delfi că țara e bântuită de ciumă din cauza acestei crime nemaipomenite, pe al cărei autor nu-l știa, a pronunțat cu mare furie o osândă energică asupra autorului … asupra sa însuși. Astfel îi vezi pe roșii căzând într-o adâncă furie când își condamnă vorbele și faptele lor proprii. Sunt momente de taină în viața oamenilor, când ei se sperie de ei înșii, când descopăr pe demonul relelor în ei și-l blestemă orbește, neștiind că lovesc cu această estremă cruzime în pieptul lor propriu.

Nu, liniștească-se „Românul“; nu primim deviza asasinilor, nu legitimăm, nu justificăm nicicând crimele. E o lege constantă a spiritului omenesc, legea cauzalității, care silește pe orice inteligență de-a explica ceea ce se întâmplă. Dar de la o explicare curat cauzală până la scuză, până la legitimare, până la justificare, care implică un act de aprobare din partea simțului nostru de dreptate și a conștiinței noastre, e o deosebire cât cerul de pământ.

E în adevăr vrednică de mirare analogia cazului.

Paraschivescu era bănuit de delapidare, Pietraru a delapidat în adevăr. Deosebirea e numai că d. Lascar Catargiu n-a voit să-l numească în funcție pe cel dentâi, d. Brătianu l-a numit pe cel din urmă funcționar în resortul său.

Cu toate acestea, ce deosebire între tonul nostru și acela al „Românului“ de atunci, care se va vedea și mai bine dintr-alt articol al acelei foi, pe care-l vom comunica mâine.

Cu tot tonul necuviincios de atunci al „Românului“ am crezut că nu e demn de pana noastră de-a repeta acea necuviință. Ne doare însă soarta țării, ne doare această anarhie de idei, această viciare a simțului public prin fraze apocaliptice, ne doare mizeria intelectuală și morală din țară și de aceea am fost siliți nu de-a diminua cu greutatea unui fir de muștar măcar responsabilitatea făptuitorului, ci de-a arăta de ce instinctele rele, în loc de-a se manifesta, ca altă dată, în crime de rând, alunecă azi pe clina cea mai periculoasă din toate, pe clina atentatelor contra siguranței statului.

Iată de ce am relevat antecedentele d-lui Brătianu și ale partidului său. Am declarat-o anume că nu recriminațiuni, nu imputări facem, dar ne adresăm omului cugetător, patriotului, care știe a pune interesele țării sale mai presus de ambiția proprie și de interesele amicilor săi politici. Condițiile de existență ale țării noastre au devenit, de la așa-numita Independență încoace, atât de gingașe încât nu mai e permis nici partidului roșu chiar odiosul lux al libertinajului de idei și de procedimente.

Dacă vom lua lista revoluționarilor de la Ploiești vom observa că aproape toți sunt azi în funcții și demnități ale statului. Știm foarte bine că Domnul poate ierta asemenea lucruri, că statul are până la un grad facultatea de-a nu pedepsi rebeliunile cu toată asprimea cuvenită. Dar de la iertare până la recompensare e mare deosebire. Ei bine, afară de nefericitul Comiano, încăput sub deplina greutate a justiției militare, toți ceilalți sunt favoriți ai guvernului, sunt oameni mari. De ce oare Comiano — care trebuie să fie tot atât de nevinovat ca și complicii săi — n-a fost înaintat în rang, nu e în grația d-lui Brătianu, pe când alții, pentru fapte identice, ba mai grave chiar, sunt recompensați?

Toate acestea nu se fac într-un stat ce pretinde că aspiră la civilizație, nu se fac dacă nu voim să demoralizăm conștiința publică și să-i inspirăm acea sceptică nepăsare care-i face pe oameni incapabili de-a distinge bine de rău și drept de nedrept.

❦