[14 octombrie 1880]

Cele trei zeci și șase de diferite Consilii de Miniștri pe cari d. Brătianu le-a avut în curs de patru ani și jumătate să nu constituie oare un cuvânt destul de temeinic pentru a înregistra știrile de schimbări ministeriale pe cari roșii singuri le răspândesc?

A constata că pretexte mari se invoacă în piață pentru a masca mica pricină a unei retrageri economicoase și pentru a realiza în fine visul de aur al roșiilor de-a avea un minister omogen nu credem să-i dea drept „Românului“ de-a ne imputa stenahorie, nerăbdare de-a veni la putere și altele de acestea. Cele trei zeci și șase de reprezentații teatrale cu păpuși nouă ne îndreptățesc a aștepta o a treizeci și șaptea constelațiune a figurinelor atât de repede uzate ale d-lui Brătianu.

„Românul“ zice că d. Brătianu nu are nici o cauză constituțională de a se retrage. Într-un chip admitem și noi aceasta. D-lui n-are nici un motiv de a se retrage pe cât timp patrioții își exercită atât de bine virtuțile lor cam neconforme celor zece porunci, pe cât timp țara și Coroana, prin neintervenire constituțională, îngăduie liberul exercițiu al unor asemenea virtuți. Cumulul a câte zece funcții e în orice caz o virtute; între atribuțiile martiriului modern intră pensiile reversibile și scabroasele afaceri, mărturisite în Senat de cucernicul Simeon el însuși; între viețele sfinților fără de arginți cată a se număra deputații ce au speculat la bursă cu ocazia răscumpărării; între cuvioși cel puțin caută a fi trecuți acei politici cunoscuți cari răspândesc știri despre scăderea rublelor, le cumpără cu aur din bani publici și le vând, după aparițiunea unui comunicat economicos în „Monitor“, cu 4 și 5% câștig. Acestea și multe altele sunt faptele apostolilor cari pătimesc de virtuți civice, de iubire de adevăr și de evangelică onestitate. Prin asemenea patimă ajung a face în doi-trei ani avere din nimic, punând la mijloc capitalul de știință a patru clase primare și o doză de… patriotism care nu se află decât în Academiile de corecțiune de moravuri din San Francisco.

N-o zicem noi aceasta. Țara toată o știe, presa toată, afară de cea oficioasă, o repetă zilnic. Inocențele californiane nu se schimbă, din nefericire, nici prin „stenahoria sfărâmăturilor partidei conservatoare“, nici prin alte grațiozități de acelaș gust. Ele sunt ceva constant, inerent naturii partidului roșu, pe care „România liberă“-l descrie în modul următor:

Nemernici sunt mulți în turma roșie; ei formează majoritatea și încă ce majoritate! Oameni cinstiți și culți sunt doi-trei; niște insule pierdute în pustia neagră a nerozilor și gheșeftarilor… A doua zi după cădere ei se pun pe lucru spre a se ridica, „Orice mijloc este scuzabil numai s-ajungem iarăși la putere“ le strigă Șeik-ul-Islam și-i vezi pe toți lucrând pe brânci spre a pune mâna pe visteria țării. Minciuna, calomnia, toate sunt bune pentru dânșii, orice armă este permisă celui care cutreieră cârciumele și cafenelele spre a agita… Sunt agitatori fără scrupul, șarlatani politici.

Când dar, după mărturisirea „României libere“, avem a face cu niște așa de cinstite fețe, mai poate fi serios vorba de motive constituționale de retragere? Am mai înțelege dacă asemenea motive pentru o retragere generală s-ar afla în paragrafii unor alte legiuiri, mai voluminoase, cari reglementează laturea umbrei sociale, circumscriind-o în anume institute cinstite unde onorile militare se fac cu arma încărcată. Dar paragrafi constituționali de drept public? Aceștia să motiveze retragerea roșilor de la putere? Aida de! Doar nu trăim în țara ingenuităților!

Dreptul public (cu factorii lui esențiali) stă rece și nepăsător în fața desfrâului patriotic ca o statuă de marmură în mijlocul unui teatru de farse. În afară de zidurile acestui stabiliment trece mulțimea deziluzionată, sărăcită, căreia i s-a răpit aspirațiile ei cele mai sfinte, începând cu credința în altarul creștinătății și sfârșind cu speranțele ce le dura altădată la leagănul copiilor.

Așadar, precum se vede din cele de mai sus, o cauză constituțională de retragere nu există, de vreme ce domnia virtuții californiane îi dă partidului roșu încrederea țării.

O asemenea cauză ar fi rămas să fie neînțelegerile între membrii cabinetului în cestiunea dunăreană. Dar d-nii miniștri sunt toți de-o opinie, precum ne asigură „Românul“ și precum am asigurat și noi. Unde nu sunt opinii desigur că singura care există cată să domineze. E drept că de astă dată d-nii miniștri sunt de-o opinie cu țara, însă această conformitate de vederi e cam ieftenă. Se știe că cestiunile navigației pe Dunăre au drept for competent Comisia Europeană a celor șase mari puteri și de astă dată majoritatea acelor puteri nu înclină a da dreptate cerințelor Austro-Ungariei. E într-adevăr moale, având de o parte majoritatea puterilor, de alta sentimentul țării, în fine prudența și circumspecțiunea diplomației austriace, de-a dovedi că guvernul e eminamente patriotic. Această dovadă am fi dorit s-o avem cu ocazia cestiunii evreilor sau a concesiei Strusberg. Ocaziile de a dovedi patriotism erau strălucite și e păcat că d. Brătianu le-a lăsat să-i scape din mână.

❦