[15 iunie 1880]

„Presa“ se bucură atât de mult de pretinsele victorii ale guvernului în alegerile județene încât ne contagiază aproape și pe noi, de nu cu bucuria, cel puțin cu veselia ce-o produce asupra altuia un om care se bucură pentr-o ficțiune, pentru un lucru care nu-l atinge de loc.

În treacăt pomenim că organul marelui om de stat ne imputase o purtare contrazicătoare, că adecă ne-am fi prefăcut a nu da importanță politică acestor alegeri și cu toate acestea le-am dat-o.

E inexact. Am spus și repetat că nu dăm noi importanță politică alegerilor, dar le va da guvernul și partidul guvernamental, ceea ce s-a și întâmplat. Cele nouă enciclice ale d-lui C.A. Rosetti, candidatura în colegiul I de Ilfov a prințului Dimitrie Ghica, alesul în Senat al acestui colegiu și președintele majorității roșie din Corpul ponderator — toate acestea dovedesc că toate coardele au fost întinse, că partidul dominant le-a dat aceeași importanță ca și alegerilor pentru Parlament.

Dar de ce „Presa“ ar fi având cauze de-a se bucura mărturisim că nu înțelegem.

Importanța fuziunii așa-numitului Centru cu partidul guvernamental consistă din două fapte: intrarea d-lui Boerescu în ministeriu și prezidenția prințului Dimitrie Ghica în Senat.

Asupra politicii esterioare a d-lui Vasile Boerescu alegătorii n-au fost chemați a se pronunța; asupra prezidenției prințului în Senat da. Același colegiu care l-a ales în Senat, pentru a face opoziție guvernului, i-au refuzat acum voturile pentru c-a dat mâna cu guvernul. Să nu se uite totodată că colegiul I de Ilfov e cel mai important din toată țara. Precum organizația noastră e atât de centralizată încât capitala atrage toate averile precum și marea majoritate a persoanelor de-o importanță oarecare în sânul ei, e evident că alesul colegiului I de Ilfov e alesul țării întregi în puterea cuvântului. Țara întreagă, prin mijlocul a tot ce ea are mai avut și mai important, dezaprobă trecerea prințului Dimitrie Ghica în șirurile guvernamentalilor.

Dacă aceasta e o cauză de bucurie pentru organul favorit al prințului Dimitrie Ghica n-avem de zis nimic. E o bucurie atât de platonică, atât de senină, încât nu vedem nici un inconvenient dacă vom împărtăși-o și noi, se-nțelege cu totul din alt punct de vedere. Efectul artistic al apoteozei n-a reușit, încât cuvintele pentru cari ne convine acest desaveu dat prințului Dimitrie Ghica nu au a face deloc cu ceea ce l-ar fi bucurat pe un Michel-Angelo de exemplu. Ar fi fost prea frumos, pentru prezent și posteritate, a vedea întrunite în același foc bengal al izbândei electorale figura prințului Dimitrie Ghica alături cu cele mai mult decât celebre a d-lor N. Fleva, Filitis, Arghiropulos.

Dar asta-i soarta lucrurilor frumoase pe pământ, de pier fără de urmă.

Nu atât de naive sunt bucuriile „Românului“. Acești onorabili inspiratori ai „Monitorului“ oficios al partidului roșu, dar oficial al Academiei de științe prestidigitative a Văcăreștilor, sunt departe de-a nu vedea discreditul ce-l aruncă asupra lor insuccesul alegerilor colegiului I în 22 de județe, de aceea, cu acea rară artă de care au dat dovezi în atâtea rânduri, escamotează 17 din ele — precum au escamotat odinioară Basarabia — și reduc victoria opoziției la 5 județe.

În realitate dacă am prezis succes în alegeri pentru guvern am făcut-o știind cum ele se operează în colegiul III și în minciuna subprefectorială a colegiului IV, nu însă pentru colegiul I, care, cu toate monstruozitățile atotputerniciei guvernului cinic al Mihăleștilor de toate categoriile, reprezentat, ca-n Râmnicul Vâlcei, prin adevărați bandiți, tot și-a exprimat neîncrederea în guvern pre cât a putut: pe alocurea pe deplin, în cele mai multe județe cel puțin în parte.

„Românul“ uită se vede că alegătorii au foarte multe cauze de-a avea încredere în guvern și în partidul roșu, uită cum mucenicul Mihălescu a ridicat în Senat un colț al vălului de pe scabroasa afacere și cum majoritatea roșie a trecut la ordinea zilei ca peste o afacere de regulament? Colțul vălului, cestiune de regulament, afacere de familie între majoritate și minoritate.

Un miros acut de pușcărie a înconjurat atunci pe acel partid roșu care s-a îmbogățit din precupețire de carne și sânge omenesc; o prăpastie de turpitudini, de mituire, de martiriu al poporului de jos, de nerușinare și bestialitate a plebei guvernante s-a deschis atunci înaintea ochilor — era umbra scabroasei afaceri de pe care s-a ridicat colțul vălului pentru a se trece la ordinea zilei.

„Românul“ uită că convenția ruso-română încheiată de d. Brătianu nu prevedea garantarea integrității teritoriului, uită destăinuirea d-lui Cogălniceanu din Cameră asupra cestiunii Basarabiei, uită ajutorul fără zapis și chezășie, uită jocul de bursă cu acțiile drumului de fier, uită tăinuitele opt milioane împrumutate de la ruși, uită actul de provocațiune, intenționat, de la Arab Tabia; toate acestea nația le-a uitat; ea are încredere în reversibilul și onorabilii săi colegi, desigur!

Vivant sequentes. Trăiască gunoiul și pierde-vară a ulițelor Parisului, trăiască Comuna română sub urmașii dinastiei, care stă în atâtea simpatice legături cu dinastia Rochefort din Franța și cu Radu Anghel din România. Trăiască cavalerii de industrie a căror îmbogățire în timpul războiului e un secret public și cari merita cu toți a avea blazoanele lor și, împrejurul cinstitelor gâturi, marele cordon al ordinului Sfintei Cânepe, în calitate de samsari de sânge și carne de om!

Da! Nația a uitat tot sângele ce l-ați lăsat corpului ei moleșit, după cum omenirea a uitat legenda lui Cain și n-așteaptă decât ocazia pentru a vă da la toți, la toți fără deosebire, pensii reversibile.

❦