[17 mai 1880]

Cu o stăruință demnă de o cauză mai bună „Românul“ repetă invectivele ce le-a aruncat asupra consiliului comunal din Iași, pentru c-a respins evaluarea acelui fond de 10 milioane lei vechi votat de Constituantă.

Nu ne preocupăm de motivele ce le invoacă ziarul guvernamental. Infuziunea de sânge curat românesc, aducerea apei etc. sunt lucruri pe cari le va mai putea cita de multe ori, fără efect plauzibil asupra publicului. Cele invocate de foaia guvernamentală ca necesități indispensabile pentru Iași n-ar fi mai puțin indispensabile pentru orta și pentru redacția „Românului“ bunăoară. Infuziunea de sânge curat românesc s-ar prezenta ca o necesitate atât pentru ilustrul pontifice reversibil cât și pentru alte celebrități ale acelei redacții, încât ar trebui să ne fie recunoscători dacă, din generozitate, renunțăm de-a insista asupra aplicării frazei la d-nii C.A. Rosetti, Fleva, Giani, Costinescu, Cariagdi ș.a.

Cât despre apă, destulă și în capete și-n stil, căci, glumă neglumă, nouă ni se pare că ar fi un problem demn de studiat întru cât idro- și microcefalia stau în raport de cauze fiziologice cu formațiunea partidului radical din România.

Toate acestea le relevăm nu pentru interesul cel prezintă, ci pentru că ne e silă de-a vedea asemenea domni esploatând cestiuni naționale până și-n cele mai mici apucături de polemică radicală.

Am spus, în coloanele acestui ziar, că respingerea evaluării de către comuna Iași nu avea deloc motive politice, nici personale. Consiliarii conservatori toți au votat — cu oarecari rezerve — pentru primire; membrii celorlalte grupuri, spre mai mare dovadă că nu erau deloc motive politice la mijloc, au votat fără unitate, unii pentru, alții contra, încât atât minoritatea primitoare cât și majoritatea care-a respins sunt compuse din nuanțe deosebite.

Am spus, asemenea, că acest drept al comunei Iași nu se înlătură deloc prin răspingerea evaluării, de vreme ce e un drept cuasi-constituțional.

În adevăr, în ședința Constituantei de la 29 iunie 1866, d. Mârzescu, după mandatul espres al alegătorilor săi, a cerut votarea unui proiect de lege prin al cărui articol unic se statua mutarea Curții de Casație la Iași.

D-nii C. Boerescu, G. Arghiropol, C. N. Brăiloiu, N. Lahovari, A. T. Zissu, C. Romănescu, A. Pascal, dr. Polizu, Alex. Știrbei, A. Sihleanu și Șt. Fălcoianu au propus un contraproiect c-un articol asemenea unic: „Se va trece în bugetul statului pe fiecare an, și pentru zece ani, câte un milion destinat la îmbunătățirea orașului Iași etc.“. Contraproiectul s-a primit cu 58 bile albe contra a 30 negre.

Acestea s-au făcut în cursul discutării și votării Constituției, căci, imediat după aceasta, s-a votat Constituția în total, iar a doua zi M. S. Domnul a jurat pe ea.

Iată dar cum stă cestiunea din capul locului. Strămutarea Curții de Casație la Iași fusese de atâtea ori pusă în adunările și în consiliile de miniștri de sub Vodă Cuza, necesitatea unei compensații neînsemnate pentru pierderile ce acel oraș le suferise în importanța sa era atât de des recunoscută încât acest vot al Constituantei era dat asupra unei propuneri aduse de câțiva domni din cari nici unul nu era moldovean, căci pe d-nu Sihleanu credem că-l putem escepta. Tocmai elementele de dincoace de Milcov recunoscuseră îndreptățirea unei asemenea compensațiuni.

Tot acest vot a format obiectul preocupațiunii îndelungate a guvernului conservator. Astfel vedem că în Cameră se votează, la 12 decemvrie 1873, o lege ce regulează destinațiunea acelui fond, apoi se votează de Senat în 1874, se sancționează de Domn în decemvrie același an și se promulgă în ianuarie 1875.

Împrejurarea că bugetele erau votate, precum și evenimentele politice cari au urmat, au făcut ca această lege să rămână neaplicată.

Dar adevăratul teren al discuției nici nu este acela al dreptului votat de Constituantă și consacrat prin două legi promulgate. Consiliul comunal nici avea să discute, nici a discutat legea, ci evaluarea făcută în tabelele anexate.

În loc de-a înjura dar — ceea ce înăsprește spiritele și mai mult — „Românul“ ar fi făcut bine să-și ia osteneala să dovedească că evaluarea făcută este exactă, că bunurile cedate fac într-adevăr 10 milioane de lei vechi. Aci e toată cestiunea, dezbrăcată de orice caracter politic și de patimă.

Drept ar fi fost, așadar, ca din capul locului să se numească o comisie de evaluare, ceea ce se poate face și de acum înainte. Această comisie ar fi în stare să arate într-un mod definitiv dacă consiliul comunal de Iași e în eroare sau guvernul. Astfel, în loc de-a se oțărî spiritele în zadar, s-ar da acestei cestiuni vechi de patrusprezece ani o soluțiune care să împace toate susceptibilitățile. Dar „Românul“ n-ar fi ce este, un organ demagogic, dacă n-ar încerca a face din orice cestiune, cât de mică, o gogoriță gigantizată prin fraze declamatorii, prin insinuațiuni, înjurii și lipsă de idei pozitive!

❦