[17 octombrie 1880]

Întâlnind pe câte-un om nedreptățit de natură, fără tărie în șira spinării, fără coeziune în creieri, fără putere musculară, ne vine întrebarea: La ce-o mai fi existând și creștinul acesta în lume? Nu era mai bine să fi voit Dumnezeu să nu-l lase să facă umbră pământului?

Cu toate acestea întrebarea nu e justă. Tocmai aceștia sunt oamenii viitorului, căci, lumea mergând din rău în mai rău, are s-ajungă ca oamenii aciia să aibă vază și trecere, cari au mai puțin nerv și mai puțină vitalitate.

Teoria lui Darwin despre lupta pentru existență, în care cel mai tare sau cel mai abil învinge, ar trebui, după a noastră părere, să fie întrucâtva modificată. Nu cel tare sau cel înțelept ca atare, nu mintea și bărbăția, nu dreptate și adevăr înaintează în lumea aceasta, ci calitatea aceea care se poate adapta unor împrejurări date în mod fatal. În orice caz într-o amfibie nu-i mai multă putere decât într-un leu, dar în apă leul va pieri, amfibia va înainta. Tot astfel și calitățile omului ajung la suprafață după cum le favorizează vremea. Dacă vremea e cu răsuflarea scurtă vor ajunge deasupra oameni cu răsuflarea scurtă în evul mediu curajul și puterea fizică aveau trecere, pentru că târziu s-a inventat iarba de pușcă. Ei, nu era rău evul mediu! Căci curajul și tăria fizică sunt, prin natura lor, generoase. Oamenii slabi au însă toate defectele slăbiciunii lor. Invidia, nestatornicia, clevetirea, dușmănia ascunsă, lingușirea, dicțiunea sofistică, toate acestea se găsesc în oamenii cari n-au un ton fundamental hotărât, cari nu sunt întregi sufletește și poate nici fizic.

La existența multora din ei e de vină și perfecționarea artei medicale. Înainte mai dădea vărsatul în oameni și-i curățea pe cei incapabili de-a trăi; astăzi sunt mii de mijloace pentru a prelungi în mod artificial vieți condamnate de natură.

E natural că în urma ipercivilizației omenirea să fie slabă, precum e natural că, în urma iperiatriei, generațiile să fie compuse în mare parte din oameni de-o constituție fizică și morală nedeterminată, din cari nu știi cu ce să te alegi, și sunt mult mai răi ca prieteni decât ca adversari. Fiind însă prieteni cu toată lumea, căci nu au curajul dușmăniei deschise, au și trecere la toată lumea și-și ajung totdeuna micile lor scopuri; sunt cu roșii roși, cu albii albi și așa mai departe. Dar sfatul înțelepțesc care li se poate da, e ca să nu-și iasă din natura lor, să fie ce sunt: incolori, nemistuiți, fără veleități de curaj sau de spirit. Cum devin inconsecuenți cu natura lor proprie trezesc pe adevărații lor adversari, curajul și persiflarea, și le merge rău de tot.

Întorcându-ne la teoria lui Darwin o aplicăm numaidecât, amendată, la o întreprindere ziaristică, la „Presa“, organul personal al d-lui baron.

Între noi vorbind, la ce-o fi existând „Presa“?

Stil n-are, limba n-are, știință politică n-are; ce foc o mai fi căutând să încurce lumea? Cât mai era în fiertul cestiunii Afganistanului, cât se mai cocea predarea Dulciniului „Presa“ tot mai avea de furcă. Acu i s-a isprăvit lâna din fuior și se leagă de opoziție. Nu-i bună-bucuroasă c-o lăsăm în pace să se intereseze de Abdurraman și de voievodul Plamenaț, mai trebuie să ne și mustre cu glasul subțire al unei oarecare secte rusești, mai trebuie să-și laude guvernul cu tonul băieților ce cântă sopran la biserica San-Petru din Roma, mai trebuie să ne imputeze nouă, nu altora, nerăbdarea de-a veni la putere.

Bine, onorabili confrați, nu vedeți că asta-i treaba „Dairelei lui Faraon“? Încai dac-o face „Daireua“ suntem dispensați de orice discuție. Las-să facă finanțe învățatul de el, să facă politică, să batjocorească pe conservatori; îi șade bine. Asta-i meșteșugul lui, să fiarbă vorbe și să frigă finanțe, dacă s-a lăsat omul de-un meșteșug mai cu temei. Ne-am speria, ferească Dumnezeu, dacă vestitul organ de abatere al maistrului reversibil ne-ar lăuda cumva și ar descoperi calități în noi. Dar d-voastră să vedeți țandăra din ochiul nostru și bârna din ochiul d-voastră nu, aceasta nu se cade. Trebuie să fiți circumspecți cu asemenea acuzări, nu de alta, dar gândiți că soarta lumii schimbătoare este și n-au intrat zilele în sac. Ca mâine poimâine veți cerca să pășiți lin ca pisica în dreapta și nu v-ar fi prea la îndemână dacă, prin veleități de curaj, ați fi scrântit-o de totului tot cu opoziția.

Trăim într-adevăr într-o vreme anemică, cu sufletul în gură, vreme bătrână ca o cochetă spoită și fără de inimă. În așa vreme și din secta rusească mai sus pomenită se poate face ceva; ea e preferabilă perversității nude și va fi aprețiată, dar — în parantez fie zis — în măsură cu modestia ei.

Dacă „Presa“ voiește să-și reafle orizonul cată neapărat să se aboneze la câteva ziare englezești. Espoziția din Australia? Hei? Ce ziceți? Nu vă surâde? Ce mai frumos sujet pentru un articol de fond! Lăsați opoziția să fie opoziție, căci, dac-o treziți, vă asigurăm că nu paguba ei va fi.

❦