[18 mai 1880]

O însărcinare publică, o funcție e, prin natura ei, atât de grea încât absoarbe toată activitatea unui om onest. Dacă datoria funcționarului ar fi ceva definit, care s-ajungă la capăt în cutare minut, ca zidirea unei case sau sfârșirea unui desemn, se-nțelege că o asemenea absorbire a întregei individualități nu s-ar cere. Dar viața statului e infinită, funcționarea sa asemenea. Seriile de procese ale unui tribunal par a nu fi început niciodată și nu se vor sfârși niciodată. Tot astfel e cu lucrările curente ale administrației, tot astfel în fine cu instrucția. Fiecare ramură de învățământ s-a specializat și subspecializat atât de mult încât cere viața și activitatea întreagă a unui om spre a fi pe deplin știută și profesată cu bună-credință și cu conștiință. Astfel, ocupându-se cineva toată viața cu un singur obiect, abia e în stare a-l cunoaște și profesa pe deplin, abia e în stare a rămânea în curentul progresului specialității lui.

Când, așadar, pentru o singură funcție abia e de ajuns un om, ce vom zice când vom vedea genii universale din partidul roșu ocupând câte 4-5 funcțiuni? Acest cumul ar fi sau o dovadă de-o estraordinară capacitate și de-o iubire de muncă mai mult decât americană, sau o dovadă de egală incapacitate în toate ramurile, unită cu tendența de-a-și crea din bugetul statului resurse pentru un trai aristocratic și cu cea, și mai periculoasă, de-a privi funcțiunile statului sau ale altor așezăminte ca pe niște sinecure.

Astfel, d. primar de București ia odată leafa de primar. Dar să nu crează cineva că, pentr-un asemenea om de-o inteligență vastă, administrația unui oraș de 200.000 de suflete ar fi atât de grea încât să-i ocupe tot timpul. Din contra, în câteva minute s-a regulat tot ce privește comuna și d. primar are timpul a se ocupa cu afacerile epitropiei Brâncovenești, unde ia asemenea o mie de franci pe lună. Și, cu toate acestea, statul l-a pus deja deoparte ca nevolnic, căci ia și o pensie de câteva sute de franci pe lună. Dar nici primăria, nici Eforia nu consumă tot timpul acestui viguros Ercule, încât îi mai rămâne destul spre a se interesa de afacerile generale ale statului, ca deputat, de unde iar ia doi galbeni pe zi.

Apoi mai e un medic în București, de specialitatea sa chimist. Pentru câte funcțiuni n-are timp acest geniu contimporan? E medic primar, profesor, efor al spitalelor, membru în consiliul Instrucțiunii Publice, prezident la o societate de asigurare, profesor la un institut de fete etc. etc.

E un liberal la regie cu 2 500 fr. pe lună. S-ar crede că funcțiunea sa, mai bine retribuită decât aceea a unui ministru, îi ocupă tot timpul. Nu. Se mai ocupă și cu specialitatea drumurilor de fier, pe lângă tutun de specialitate, și e trimis în misiuni plătite cu mii de franci; în același timp e la Casa de Depuneri și Consemnațiuni ș.a.m.d.

Sunt mii de cazuri de acestea, pe cari le-am putea cita spre rușinea generației actuale și spre mai marea rușine a neamului românesc, care sufere toate aceste în tăcere, care îngăduie ca sudoarea lui, destinată a se întrebuința în mod productiv, să se risipească în plăți de sinecure și spre înavuțirea incapabililor de tot soiul.

Cine se crede capabil a îndeplini cu egală conștiință 3-4 funcțiuni acela sau își face iluzii asupra capacității sale, și atunci e fără de dreaptă judecată, sau nu-și face această iluzie și atunci e … ceva și mai rău. A lua bani de-ai statului, de-ai comunei, de-ai așezămintelor, spre a nu da muncă în schimb, de vreme ce e peste putință a munci în șapte părți cu același interes, e o faptă a cărei caracterizare o lăsăm în seama moralistului și a opiniei publice. Căci, dacă am caracteriza-o noi, ne temem că pana noastră, alegând espresiile cele mai adevărate pentru însemnarea acestui abuz, ar trece marginile unui stil cuviincios, fără ca prin aceasta onorabilitățile partidului roșu să devină mai conștiincioase în privirea banului public.

Dar, pe lângă acest abuz al cumulului, mai sunt sute de altele, tot atât de grave, asupra cărora vom reveni cu altă ocazie.

❦