[18 mai 1880]

Zilele acestea d. Dumitru Brătianu este așteptat să se întoarcă din călătoria d-sale diplomatică la Paris și la Londra. În privința obiectului misiunii extraordinare a ministrului nostru de la Constantinopol și în privința rezultatului său se șoptesc oarecari amănunte pe cari nu le înregistrăm decât cu rezervă. D. Dum. Brătianu, îndată după venirea la putere a noului cabinet englez, a fost însărcinat să meargă la Paris și la Londra pentru a vedea d-aproape, a pipăi dispozițiile guvernelor francez și englez în privința României. Aceea ce a făcut pe guvernul nostru să voiască a afla numaidecât, printr-un trimis extraordinar, dispozițiile celor două guverne, ar fi părerea, întemeiată pe simptome oarecum neîndoielnice, că, atât la Paris cât și la Londra, România, în urma politicei sale exterioare de patru ani încoace, nu se bucură de o considerație tocmai favorabilă. Un moment a fost și încă este poate vorba că din schimbarea guvernului englez are să rezulte și o schimbare în constelația europeană și astfel guvernul nostru, se zice, ar fi voit să-și asigure un loc sau posibilitatea unui loc în orbita nouăi constelațiuni. Fiindcă dar era vorba de constelație, chipul de a procede al trimisului extraordinar s-a găsit foarte lesne printr-o simplă asociație de idei: d. Dim. Brătianu a luat cu sine o ladă încărcată de Stele ale României de toate dimensiunile și gradele pentru a-și face, cum se zice, mână bună cu oficialii și oficioșii de la Paris și Londra.

Iată obiectul misiunii; cât despre rezultatul ei, se zice că nu e tocmai după dorința guvernului. La Paris, unde a mers mai întâi, trimisul român a fost întâmpinat cu mare răceală; n-a putut avea întrevedere diplomatică în regulă și a trebuit astfel să se mulțumească cu o simplă întâlnire cu un împiegat superior de la Externele franceze. Acesta se zice că ar fi făcut d-lui Brătianu o critică foarte aspră asupra politicei noastre exterioare în anii din urmă, pe care a numit-o o politică „neleală“ și „nedibace“. Se-nțelege că această convorbire, deși n-avea un caracter cu desăvârșire diplomatic, nu era de natură a încuraja pe domnul Dumitru Brătianu; trimisul român însă tot nu și-ar fi pierdut orice curaj dacă convorbitorul său nu i-ar fi subliniat că acelea nu erau vederile lui proprii asupra României, ci niște păreri statornice ale cercurilor diplomatice franceze. D. Brătianu înțelese că acolo nu se putea apăra politica greșită a guvernului cu fraze de efect, cum se apără guvernul în contra criticei ce i se face în țară asupra acelei politice ca, de exemplu, că „nația era moleșită și că trebuia prin urmare să i se lase sânge“, „că trebuia să ne dovedim nouă înșine că suntem strănepoți de eroi“; d. Dim. Brătianu înțelese că n-are pentru ce să-și mai deschiză lada cu „Stele“ și o lua dar, fecioară încă, și se porni spre Londra, purtând în inimă o luptă ciudată de sentimente: teama că nu-și va putea deschide lada nici dincolo de Manche și speranța că, găsind poate o mai puțină asprime la Londra, la întoarcerea d-sale în Paris va fi primit mai altfel. Din nenorocire teama a biruit, pentru că era mai temeinică. La Londra ca și la Paris lada d-lui D. Brătianu a avut aceeași soartă, așa că ea s-ar întoarce cum a plecat dacă nu cumva, la întoarcerea în patrie, trimisul extraordinar, în necazul norocului, nu își va împărți bagajul diplomatic pe la stațiunile căilor ferate.

Acestea se spun în privința misiunii extraordinare a d-lui Dum. Brătianu și le înregistrăm, cum am zis, sub toată rezerva.

❦