[18 noiembrie 1880]

Mesajele de deschidere în țări monarhice se disting prin o binefăcătoare scurtime și cu drept cuvânt. Asemenea acte sunt prin natura lor cam formale, și literatura mesajelor e desigur cea mai puțin interesantă dintre toate. Dacă e vorba ca o scriere să fie neinteresantă, să pară a spune ceva și să nu spună nimic e încai un semn de bun-simț când se face cât se poate de scurtă.

Mesajele republicane se disting din contra prin bogăție de vorbe. Burgezul ajuns la putere, d. Joseph Prudhomme, voiește să vorbească mult și frumos. D. Garfield, noul prezident al Statelor Unite, a primit prezent un baston de ex. Ce ocazie de-a vorbi frumos pentru d. prezident? Ce nobile și demne cuvinte la adresa prezentatorului?

Acest baston d-v mi-l oferiți ca un simbol semnificativ. Eu îl primesc cu semnificarea care i-o dați. Capătul bastonului e de aur și poate reprezenta în mod perfect baza adevărată și solidă a monetei noastre naționale, pe când puterea, solidaritatea și frumusețea lemnului care suportă acest capăt reprezintă puterea și armonia instituțiilor noastre.

Cette canne est le plus beau jour de ma vie!

Se va zice poate că asemenea pasaje nu sunt în broșura noastră de deschidere numită eufemistic mesaj?

Dar cum să nu fie când vestitul d. Giani își are părțile sale de stil în această operă?

Putem constata cu mândrie că un însemnat număr de magistrați este gata să alimenteze și să întărească justiția, această înaltă instituțiune care este o putere în stat menită a ocroti familia, averea și libertatea omului față cu cerințele sociale.

Va să zică magistrații alimentează justiția! Iar aceasta ocrotește pe oameni față cu cerințele sociale! Stilul acesta îl avem, se vede, „grație progresului simțitor ce-a făcut la noi știința dreptului“.

Un mesaj plin de definiții ca cea de sus, plin de fraze de cea mai zilnică platitudine, plin de lucruri cari se-nțeleg de la sine și pentru cari nimeni în lume nu le-a cerut d-lor miniștri o esplicare sau o definiție, un asemenea mesaj cum să nu fie frumos? Noi suntem siguri că d. Giani a plâns recitindu-l.

Ceea ce-am fi fost în drept de-a aștepta era o lămurire cât de slabă asupra politicei noastre esterioare.

Cititorii noștri cunosc cele două articole publicate în ziarul oficios francez „Le Temps“. Arareori un organ de publicitate ne-a vorbit atât de dezghețat ca acesta. El arată cum, după căderea Imperiului otoman, Principatele dunărene fără escepție, departe de-a deveni independente în mod absolut, au căzut din contra în sfera de atracțiune a marilor rivali cari-și dispută dominațiunea în Orient și că nu fac decât să oscileze când într-o parte când într-alta, pân-în momentul fatal în care cei doi rivali vor ajunge să se-ncaiere, moment în care și aceste țări vor fi puse în alternativa sau de-a-și alege stăpân, sau de-a fi nimicite de marea izbire. Realitatea, departe de-a dezminți maniera de-a vedea a ziarului francez, o confirmă pe zi ce merge.

Călătoria demonstrativă a împăratului Austriei în Galiția, declarația baronului Haymerle că unirea Bulgariei cu Rumelia ar constitui un casus belli, tensiunea generală și augmentarea bugetelor de război a tuturor țărilor nu-i inspiră însă ministrului nostru de externe alte asigurări decât „că întreținem cu toate puterile relațiunile cele mai cordiale“, apoi, ca tautologie, cu câteva șiruri mai jos: „relațiunile noastre esterioare sunt cele mai bune“.

A apărut mai zilele trecute o carte care ilustrează optimismul acestui mesaj. Ea se intitulează O pagină din istoria contimporană de dr. Istrati.

Acea carte dovedește scăderea repede a elementului românesc din țară, iar mesajul vorbește de dezvoltarea națională.

Cartea dovedește degenerarea rasei însăși; mesajul arată progresele ce le-a făcut știința dreptului.

Cartea în fine dovedește cum — mirabile dictu — în grânarul dunărean al Europei populația degenerază și descrește din cauza alimentațiunii insuficiente, din cauză că organizarea noastră socială condamnă populațiile la o foamete artificială; mesajul vorbește de unirea tuturor pentru binele patriei.

Sau d-nii miniștri n-au ochi să vază și urechi să auză, de zugrăvesc frumos starea țării sau, dacă le-a mai rămas oricât de puțin spirit de observație, broșura de deschidere a Adunărilor nu e decât praf aruncat în ochii străinătății, ca s-o amăgească asupra realității mizeriei și decadenței în care se află țara sub sistemul de guvern al liberalilor.

Înlăuntru nu se mai amăgește nimene.

❦