[19 martie 1880]

O literatură întreagă de articole, notițe și telegrame roiește prin jurnalele engleze, franceze și germane asupra presupuselor intențiuni ale misiunii diplomatice a ilustrului cancelar de la Măgura, fără ca să ne lămurească acest mister ostentativ, căci nu e îndoială că ostentațiune se face multă.

Locul întâi îl dăm primului Viena al unui ziar austriac recunoscut că stă în oaricari relațiuni cu Ministerul de Externe al monarhiei și care e anume „Fremdenblat“:

Iată ce zice acest ziar:

Călătoria actuală a ministrului prezident al României a dat impulsiune presei europene la combinații numeroase, în parte foarte hazardate; mai cu seamă însă oprirea în Viena și în Berlin a d-lui Brătianu au dat naștere celor mai aventuroase știri. Majoritatea ziarelor europene a crezut că trebuie să considere ca ceva fără de nici o îndoială că în prima linie vizitele omului de stat conducător în capitala Austro-Ungariei și în aceea a Germaniei au de scop „intrarea României în alianța austro-germană“; numai clar nu vedea nici unul din acele jurnale dacă această „intrare în alianță“ o dorește România mai mult sau o doresc cele două împărății. Ba ziceau că d. Brătianu a sosit la Viena ca să-și ofere „adeziunea la alianță“, ba, ziceau alții, ministrul președinte ar fi fost provocat de a-și pune condițiile. D. Brătianu, mai zicea o versiune, nici n-a gândit la adecă să facă pe România de a intra în alianța celor doi împărați; scopul de căpetenie al călătoriei sale e de a câștiga pentru principele său coroana regală. Și atât în Viena cât și în Berlin i s-a dat a înțelege că sunt gata de a-i îndeplini dorința aceasta dacă noul regat se va pronunța pentru intrarea sa în alianța austro-germană. Se-nțelege de la sine că toate scrutările acestea, cari se iveau sub chipul unor informațiuni, nu făceau nici în Paris, nici la Petersburg o impresiune tocmai înveselitoare. Mai cu seamă lângă Neva impresia era neplăcută dar și la Paris erau indispuși. „Le Temps“, care stă în relații cu ministerul francez, găsi chiar ocazie de a da României un sfat binevoitor. „Adevărații amici ai României, zicea acreditata foaie pariziană, nu pot aproba silințele de a preface Principatul în aliat al celor două împărății căci România ar pierde prin aceasta foloasele unei neutralități cari o scutesc de orice aventură hazardată“.

Sfatul e desigur sincer, e însă puțin justificat. Afară de asta nimini lângă Seina n-are cea mai mică cauză de-a privi cu neîncredere la tratările pe cari ministrul prezident al României le-au avut la Berlin. Deși nu suntem consfințiți în amănuntele acelei pertratări pe cari d. Brătianu le-au avut cu oamenii de stat dirigenți de la noi și din Germania, totuși putem asigura cu toată hotărârea un lucru: că nici României nu i s-a făcut propunerea de-a intra în alianța austro-germană, nici din partea României iarăși nu s-a făcut propunerea de-a intra ea în această alianță. Atât aci cât și în capitala Germaniei d. Brătianu au avut desigur ocazie de-a se esprima în privirea direcției pe care România va urma-o în politica exterioară pe cât el și amicii săi vor fi la putere și cine-a urmărit cu atenție intimă dezvoltarea raporturilor de partid și manifestările opiniei publice din Principatele dunărene nu va fi nici un moment în îndoială asupra spiritului și caracterului destăinuirilor ministrului prezident român.

Numărul partizanilor actuali ai Rusiei în România se reduce la o minoritate ce dispare de mică ce este. Nu numai partidul de coaliție pe care se reazemă cabinetul actual dar și conservatorii, cari înainte de puțin timp încă vedeau mântuirea României numai într-o strânsă alipire către Rusia și în sprijinirea politicei orientale rusești 1 s-a convins în fine că dezvoltarea priincioasă a Principatului n-o pot afla decât în păzirea conștiințioasă a tractatelor europene. Ca dovadă cât de puțin teren are azi o alianță rusească în populațiunea României merită să relevăm faptul că Grigorie Sturza, actualmente partizanul de căpetenie al Rusiei în România, trebuie să sufere să i se zică de către aproape toată presa română că e cumpărat de Rusia (?! Nimeni n-a zis asta). Dar nu numai partizanii Rusiei, ci și apostolii doctrinelor revoluționare au pierdut toată influența, pe când înainte aflau în Principatele dunărene un teren foarte roditor pentru activitatea lor (N. B. Sunt la putere). Visurile panromâne, cari aveau de obiect fondarea Regatului dacoromân, sunt asemenea învinse ca și fantaziile mai mult or mai puțin republicane despre o confederație danubiană. Toți politicii de oarecare vază și influență din Principatele dunărene au recunoscut astăzi că România nu poate conta la o configurare priincioasă a viitorului ei decât urmând o politică esterioară în adevăr conservatoare, bazată pe respectul tratatelor europene. Declarațiile pe care d. Brătianu le va fi făcut nu pot să fi avut alt înțeles decât acesta. Aceasta corespunde și cu lămuririle pe cari foile guvernamentale din București le dau asupra călătoriei ministrului prezident. Foarte demn de însemnat e un articol al „Presei“ din București ce ni s-a semnalat deja pe cale telegrafică. Foaia ministerială, apăsând asupra tezei că România nu trebuie să facă nimic din toate câte ar putea s-o lipsească de libertatea ei de acțiune sau ar putea să-i prejudece viitorul, zice că principala datorie a guvernului din București e de-a păstra țării poziția ce i s-a creat prin Tractatul de la Berlin. România — continuă „Presa“ — trebuie să se țină într-o respectuoasă rezervă față cu toate puterile și să aștepte evenimentele ce vor veni. Natura acțiunii sale viitoare va atârna de aceste evenimente și de interesele combinate cu ele, căci „interesele și existența unui popor mic nu se apără prin alianțe secrete, încheiate de mai-nainte, ci numai printr-o atitudine cuminte și hotărâtă cu scopul de-a rămânea în marginile tractatelor și de a le menținea“.

1 Pentru că informațiile ziarului vienez se datoresc desigur, indirect cel puțin, destăinuirilor ministrului nostru prezident îi mulțumim pentru această calomnie retrospectivă.

Acestea sunt cuvinte pre cât de cuminți pe atât de demne. Programul cuprins în ele corespunde și cu interesele României și cu cele europene. Ceea ce cere Austro-Ungaria de la România, împreună cu toate puterile iubitoare de pace, este ca ea să respecte în mod sincer tractatele cărora le datorește existența sa ca membru autonom și egal îndreptățit în concertul popoarelor europene. Dac-o va face aceasta, atunci împlinește principala condițiune preliminară a misiunii ce i s-a pus și, dacă vor mai veni vreodată complicațiuni internaționale, ea poate conta cu încredere că Europa, în al căreia interes va fi lucrat România, va crede de cea mai de căpetenie a sa datorie de-a opri orice vătămare a intereselor române. Nici o alianță secretă, oricât de sărbătorește ar fi consacrată prin documente, nu va putea să-i dea României o protecție egală cu aceea pe care i-o garantează o politică esterioară leală, corectă, corespunzătoare cu tractatele europene.

Declarând că ne e peste putință de-a vedea vreo lămurire în acest articol care, prin vraful de cuvinte, nu cuprinde decât o calomnie la adresa trecutului partidului conservator și o parafrazare a unui articol din „Presa“, trecem la alte ziare cu informațiuni mai materiale.

Astfel „National Zeitung“ din Berlin află următoarele:

Se pare că misiunea d-lui Brătianu în Berlin ar fi avut succes, căci reprezentanții români din străinătate, cari pân-acuma nu voiau să știe nimic despre planul de a ridica România la rangul de regat, încep să mărturisească existența acestui plan.

Se tem însă — nu fără cuvânt — de opunerea Rusiei, care, după cum s-au aflat din sondări confidențiale, s-ar ține pân-acuma într-o atitudine feritoare. Principele Carol nu e persona grata, adică nu e bine văzut la Curtea din San Petersburg din cauze deosebite, din cari deja această una ar fi de ajuns, că politica română are în timpul din urmă o atitudine de prietenie ostentativă cu Austria. Adevărat că ridicarea României în genere nu se prea potrivește în cadrul politicei balcanice a Rusiei, afară doar dacă și Bulgaria s-ar ridica la rangul de regat, pentru a da o expresie internațională parității rasei romanice cu cea slavă la Dunărea de Jos. Fiindcă însă aceasta ar include o schimbare, formală cel puțin, a Tractatului de la Berlin, abia ne putem închipui că puterile s-ar învoi c-o asemenea procedare; pentru România se naște apoi întrebarea dacă s-ar plăti o schimbare de formă a poziției sale internaționale când un vecin puternic n-ar voi s-o recunoască. D. Brătianu nu și-a manifestat până acum intenția de a atinge și Petersburgul în călătoria sa de misiune; după toată probabilitatea el a făcut din capul locului abstracție de la aceasta.

Ziarului „Augsburger Allgemeine Zeitung“ i se scrie din Berlin, tot în privirea misiunii:

Călătoria actuală a d-lui Brătianu, asupra căreia nu trebuie să ne mirăm, de vreme ce sunt încă pendente atâtea cestiuni ale păcii de la Berlin de cari România are un viu interes, mai are de scop și asigurarea eventuală, a succesiunei în Principat. Căsătoria principelui Carol fiind fără copii, oamenii de stat ai României au nu puțină îngrijire pentru posibilitatea unei vacanțe instantanee a tronului, care ar putea deveni primejdioasă pentru Principat. Pentru a înlătura primejdia aceasta sau pentru a o mărgini cel puțin, au conceput în București ideea de-a se-nvoi prin o convenție ca, în cazul unei vacanțe de tron, să se cheme ca urmaș sau un fiu al principelui ereditar de Hohenzollern sau principele Frederic de Hohenzollern. Pentru scopul acesta d. Brătianu a vizitat atât pe principele moștenitor cât și pe bătrânul principe Anton de Hohenzollern.

Ziarului „Pester Lloyd“ organ chip oficios al guvernului maghiar, i se scrie din Berlin

că d. Brătianu ar fi plecat din capitala Imperiului german foarte mulțumit cu succesul călătoriei sale. A izbutit să asigure Principatului României bunăvoința Germaniei în gradul de care se bucură deja de mult din partea Austro-Ungariei. Despre o adeziune formală a României la alianța austro-germană nu poate fi vorba, de vreme ce nu există în același grad identitatea de interese cari există între cele două mari state din mijlocul Europei; însă Brătianu a câștigat totuși în Berlin convingerea că în viitor nu se va mai repeta nicicând pentru România o situație ca aceea din nefastele zile ale lui aprilie 1877, când nu-i rămăsese guvernului absolut nici o altă alegere decât aceea de a se arunca în brațele Rusiei. Poziția României față cu alianța austro-germană seamănă cu aceea a Angliei.

În fine mai ținem seamă și de notițele sumare și telegrafice ale ziarelor engleze.

„Daily News“ anunță, într-o depeșă primită de la Berlin, că d. Brătianu, după propria sa mărturisire, consideră rezultatul vizitei sale la Berlin ca foarte satisfăcător pentru România. „Standard“ reproduce, după o depeșă din Viena, zgomotul că împăratul Rusiei a dăruit principelui Bulgariei un vapor de război, 40.000 de puști și câteva tunuri; lucru care ar sta în legătură cu atitudinea României; „Daily Telegraph“ spune că în Viena scopul voiajului d-lui Brătianu se crede a fi regularea ordinei de succesiune la tronul României. Principele Frederic de Hohenzollern, fratele principelui Carol, ar fi designat ca prinț ereditar. Pe de altă parte o telegramă din București a ziarului „Times“ spune că d. Brătianu și-a propus a merge și la San Petersburg pentru a sumite guvernului rusesc proiectele cari au motivat prezența sa la Berlin.

Iată o sumă de notițe pe cari le înregistrăm pentru a fi compleți în versiunile răspândite asupra voiajului cancelarului de la Măgura.

Un lucru se constată din toate: ostentațiune, fără zapis și fără chezășie.

❦