[19 octombrie 1880]

Succesele politicei esterioare a guvernului actual sunt mari.

Lăsând la o parte cestiunea Dunării, care va veni pe tapet într-un timp mai favorabil avanproiectului și care s-a temporizat din cauza neîncrederii Apusului în tendențele monarhiei învecinate, cestiune în care pân-acum nu poate fi vorba nici de succes, nici de insucces, vom veni puțin la actele acelea ale d-lui baron cari au drept obiectiv buna noastră vecină, Bulgaria.

Am dori să știm în ce portofoliu prăfuit al Ministerului de Externe s-a ascuns fortul Arab-Tabiei? Marile puteri ne-au recunoscut posesiunea acelui colț de cetate spre a domina strategic Silistra, spre a zădărnici caracterul deloc întărit al acestui oraș și spre a-l face să înceteze de-a fi o eventuală piedică a liberei navigații pe Dunăre. În timpul din urmă în fine se pretindea că, în urma mediațiunii binevoitoare a Austro-Ungariei, Arab-Tabia era să ne fie dată pe seamă.

Care-i însă realitatea? Frontiera noastră, ni se zice, c-a fost retrasă mai înăuntru cu șase chilometri, iar fortul e ocupat de trupe bulgare și armat cu șapte tunuri.

O altă chestie în care d. baron a intervenit pe cale diplomatică e aceea a liberului uz al limbei române în școalele numeroaselor sate românești din Bulgaria. Locuitorii din Turtucaia — 2000 de suflete, toți fără excepție români — își comandaseră un învățător; căci sub dominațiunea turcească aveau școli românești.

Patru luni de zile de-a rândul învățătorul a făcut chip și seamă să poată deschide școală în sat, d. ministru de externe a intervenit în favoarea lui, însă toate în zădar. Guvernul bulgar a rămas neînduplecat.

Din aceasta se vede că guvernul, manifestând înclinațiuni când pentru un grup de puteri, când pentru altul, a ajuns a-și atrage neîncrederea tuturor laolaltă. În treacăt fie zis că am ajuns în poziția puțin invidiată de-a ne lupta ca Don Quixotte cu morile de vânt și de-a posede o prețioasă vecinătate care să ne distragă de la orice țintă politică serioasă.

❦