[20 iulie 1880]

„Monitorul“ de ieri cuprinde o listă lungă de oameni decorați cu diferite grade ale Stelei României, iar decretul privitor la aceasta e contrasemnat de d. V. Boerescu. Între aceștia găsim nume ca Fundescu, Costinescu, Pandraf ș.a.

Pân-acuma încalte era goana după interese materiale, după câștig fără muncă, care dădea pricină de vorbă asupra patrioților. Dacă un om cu patru clase primare și un curs de violoncel ca d. Costinescu e pentru țara românească îndestul de învățat spre a redige „Românul“, a fi deputat, director de bancă, ba poate ministru, desigur nu dumnealui e de vină. Oamenii astfel pot fi de vină că n-au învățat nimic, dar societatea e și mai vinovată dacă, în loc de împărțitori de gazete sau alergători de barieră, iese din ei directori de bancă, și demnitari ai statului. Dacă d. Fundescu a uitat misterele bucătăriei pentru a scrie gazete și din strănepot al vechilor faraoni s-a modernizat în strănepot al lui Traian, făcându-se și reprezentant al nației… celei românești din păcate, desigur nu domnia-sa e de vină, ci acea nație care îngăduie ca oameni fără știință de carte și mărginiți din fire să pretinză a o lumina, a-i dirige bănci, a-i face chiar legi. Dacă, în loc de frigare și violoncel, iluștrii concetățeni mânuiesc pana sau pun la cale afaceri de milioane, desigur că nația e înjosită în ochii lumii și ai ei proprii, că cel mai adânc dezgust trebuie să roază orice suflet onest față c-o asemenea stare de lucruri. Dar la urma urmelor câți oameni fără de merit nu ajung, prin acea ironică întâmplare ce pare a stăpâni universul, acolo unde nu li se cuvine? Oamenii, cu morala lor și cu ideile lor de merit și de demerit, au ajuns a face deosebiri între cap și cap, între inimă și inimă; pentru natură e indiferent atomul ce ajunge a face parte din vârful copacului sau din rădăcina lui. E apoi natural ca o societate coruptă să se mândrească cu ranele sale, să descopere bubele ignoranței și a perversității de caracter și să arate lumii imposibilitatea existenței sale. Înțelegem ca într-o societate atât de plină de iubire de adevăr și de moralitate cum e a noastră delegați, aleși de subprefecți, să-l aleagă pe d. Fundescu deputat și votator cu procuri false, pe d. Costinescu director de bancă, înțelegem chiar ca d. Câmpineanu să se numească pe sine însuși guvernor al Băncii, de vreme ce acest lucru stătea în mâna sa, căci semnătura domnească de întărire nu se capătă cu așa greutate. Asemenea înțelegem ca, oriunde e câștig fără muncă la mijloc, roșii să alerge după el. Dar ce au a face distincțiunile fără valoare materială ale statului cu toate acestea?

Într-adevăr există nebuni în țară care, cu toată corupțiunea domnitoare, cu tot virusul demagogic care putrifică România, totuși o iubesc pentru gloria ei trecută, pentru chiar suferințele ei pline de amărăciune, o iubesc pentru că e muma lor, oricum ar fi. Acești oameni au fost în război, mulți au murit acolo de foame și frig, mulți de gloanțe, mulți au fost răniți. Unora dintre aceștia li s-a atârnat acest semn al Stelei României de piept, ca singură și curată răsplătire a sacrificiilor lor.

Ei bine, să le fie rușine de azi înainte acestor oameni de a mai purta acest semn?

Numai un om ridicat atât de de… sus ca actualul ministru de esterne, care pare a nu avea nici idee măcar despre valoarea morală a unor asemenea distincții, a putut să le risipească așa, amestecând nume oneste și cunoscute cu nume oculte sau prea cunoscute din alte cauze; numai unui om cu atâtea… tradiții, în a căruia piept e înrădăcinată ura contra oricărui merit adevărat și a oricărui sacrificiu dezinteresat, i-a putut veni ideea de-a depreția pân-într-atâta aceste semne încât să le confere, în ochii acestei dezonorate țări, unor Costinești și Fundești. Dar nu le ajunge că dispun de avutul țării, mai vor și onoarea ei?

Dar, pentru numele lui Dumnezeu, onorabili Costinești și Fundești, la ce vă trebuiesc tinichelele acestea pe piept? Știți ce e onoarea? Nimic. Un om moare în război și, după ce s-alege praful de dânsul, se zice că moștenește onoare. Un altul descopere că nu soarele se-nvârtește împrejurul pământului, ci pământul împrejurul soarelui, și-și bate capul viața lui întreagă cu asemenea copilării, și răsplata lui? Onoarea. Sunt într-adevăr o seamă de oameni curioși în lume cărora le albește capul de grija altora, de grija poporului, a țării lor ș.a.m.d. Pentru acest soi de nebuni s-au inventat aceste tinichele, nu pentru d-voastră, oameni practici și cuminți, care știți să scoateți din capitalul intelectual al unui abecedar cele mai mari procente, precum: deputăție, directorat de bancă, directorat la Domenii etc. D-voastră care nu cunoașteți nici deșertăciunea sacrificiului, nici aceea a meritului și cari, în taină, râdeți de ele între pahare, numindu-i pe cei ce le au trași pe sfoară și nerozi al căror număr nu se mântuie, de ce le disputați până și aceste tinichele, cari nici se beau, nici se mănâncă, nici cântă cuplete franțuzești, nici joacă balet; niște semne făcute pentru acea tagmă de nerozi cari trăiesc sau mor pentru… idei? Știm că disprețuiți țara, că disprețuiți acest popor blând și moale care vă îngăduie să vă jucați cu soarta lui … dar la ce să-i și arătați prea pe față acest dispreț, atârnându-vă de piept chiar semnele lui de onoare, semne care nu v-aduc nici un folos … real?

Mulțumim d-lui Boerescu pentru această lecție ce-o dă țării întregi. Că nu sufere de esces de iubire de țară am știut-o totdeuna; dar că, disprețuiește într-atâta pe acest popor încât să decoreze pe un Costinescu ori pe un Fundescu cu semnele lui de distincție, asta, o mărturisim, n-am știut-o încă. Ba, îl credeam chiar mai prudent pe d. ministru de externe; nu-l credeam în stare a desfide până la așa grad opinia publică.

❦