[23 iulie 1880]

C-o fizionomie de-o gravă seriozitate „Presa“ ne povestește că:

nu se mai află astăzi un stat cât de mic pe suprafața pământului care să nu cunoască că România există ca stat independinte și că face parte din familiile suverane europeane.

România face parte din familiile suverane europeane! Nu prea are înțeles, dar încurcătura se esplică prin bucuria ce cată s-o fi simțind organul marelui om de stat, pentru că

peste curând o asemenea notificare are să se facă prin o misiune specială și regelui Persiei și vom avea în curând un consul general onorariu în Persia.

Dacă… mintea cea multă ar pricinui vro durere, în toate casele ai auzi „vai de mine!“, dar la redacția „Presei“ mai cu seamă. E speranță că misionarii speciali, urmărind statele de pe suprafața pământului în geografia colegului de la Ministerul de Război, vor căuta Persia-n China și Japonia la Gibraltar; încolo nu-i vro altă primejdie pentru aceste importantissime acte diplomatice ale marelui nostru om de stat. Cu Persia mai avem și alt noroc estraordinar. Pe Maiestatea Sa Șahul îl cheamă Nastratin (Nasreddin) și dac-o fi cel din poveste, ceea ce nu putem ști cu siguranță, apoi are s-o ducă bine ambasadorul nostru acolo, mai ales pentru că guvernul țării noastre seamănă mult cu lumea pe dos a filozofului hoge. Dacă din bietul Pepelea nu s-ar fi ales de mult oale și ulcioare, ce frumos i-ar mai sta decorația, cu atâta generozitate împrăștiată de cătră d. ministru de esterne și ce demn reprezentant ar fi pe lângă acele „state cât de mici pe suprafața pământului“ cari sunt în primejdia intelectuală de-a afla că o țară întreagă de atâtea mii de chilometri patrați face parte din „familiile suverane europeane“.

Dar fiindcă cu politica esternă stăm bine, precum văzurăm, mai ales prin Persia, pe când frații bulgari caută să ne facă cărare prin barbă, ne-ntoarcem la cele dinlăuntru, unde se-nțelege că stăm și mai bine.

D. Tiriachiu, deputat și fost viceprezident de Cameră, e numit ministru de interne. D. Conta — ministru al învățăturilor. Se mai așteaptă apoi numirea unui personaj foarte înțelept, a d-lui Tache Giani, la Justiție și a d-lui Dabija la Lucrările Publice. N-avem de zis contra persoanelor, ci contra sistemului. Dacă d-lui Dim. Giani nu avem a-i imputa un prisos considerabil de înțelepciune și dacă-i contestăm talentul de organizare, siguri fiind de lipsa oricărui talent, e o afacere de sistem. La urma urmelor, ce mi-e Stolojan, ce mi-e Giani, ce mi-e Fleva? Sunt trei nume pentru același om, trei exemplare ale aceleiași specii și ceea ce n-are unul desigur că nu va avea nici cellalt. De pe această identitate în conformațiunea intelectuală se distinge roșul adevărat de membrul oricărui alt partid. În marele partid nu există oameni speciali în nimic. Unul știe paragrafii Codului, cellalt asemenea; preste aceasta nici nu visează măcar. Dar de-o fi onor. d. Campiniu, personaj, precum se știe, foarte simpatic, dar de-o fi onor. Pantazi Ghica — precum se știe, și mai simpatic —, dar de-o fi luminătorul nației, d. Fundescu, sau abecedarul, numit director de bancă și demnitar al ordinului „Stelei“, d. Costinescu, — unul e în toți. În privirea onestității vor fi fără-ndoială mici deosebiri pe cari nu le tăgăduim; dar cât despre cunoștințe sau inteligență, nici unul din acești onor. concetățeni nu are ce invidia în ceilalți; ba, la adică, acesta e chiar motivul de căpetenie de ce țin așa de strâns laolaltă, formând o asociație atât de puternică contra oricărui talent, oricărui merit adevărat.

Toate aceste forțe individuale — zice „Presa“ — reprezintând diferite nuanțe ale partidului liberal, unite împreună și constituind astfel unitatea chiar a acestui partid, formează o putere generală compactă de natură a inspira încredere și a ne pune în pozițiune să lucrăm cu succes etc.

Forțe individuale reprezentând nuanțe unite împreună, constituând unitatea, formând o putere generală compactă de natură a pune în pozițiune să lucrăm cu succes — iată o frază care-și caută părechea în idiomul nostru traco-latin.

Cât despre noul ministru al învățăturilor, d. V. Conta, mărturisim că nu ne-am fi așteptat a-l vedea alături cu d. Brătianu și aceasta din mai multe cauze. Întâi, d-sa nu este roșu, nu e în stare de-a fi — pentru aceasta cineva trebuie să fie sau mult mai fin, sau… mult mai puțin fin decum este dumnealui. Iar soarta spinoasă a tuturor miniștrilor cari nu sunt roșii curați e prea cunoscută pentru ca s-o mai povestim publicului compătimitor. Apoi, credeam că d-sa se va sfii a primi vro solidaritate cu d. Brătianu, carele datorește puterea sa unui sistem întreg de ilegalități și de falsificare a sistemului constituțional.

Un om al cărui trecut nu are încă de înregistrat nici o virtute deosebită, un om care de ex. n-a luat parte la actele de pietate ale mucenicului Simeon, care n-a fost însărcinat să tipărească bilete ipotecare, nu și-a închiriat casele statului cu preț întreit, c-un cuvânt un om fără acel savoir vivre atât de culant în manierele mucenicilor de toate categoriile ai democrației române, nu poate avea față cu d. Brătianu decât două atitudini: sau îl controlează, și atunci ne dă garanția unei înțelegeri realiste a lucrurilor, sau crede că d. Brătianu își va renega sistemul și oamenii și atunci … atunci e de un optimism pe lângă care acel al lui Leibnitz e pură jucărie!

❦