Răspunsul porții la nota colectivă

[22 iulie 1880]

În „Neue freie Presse“ de la 28 iuliu cetim răspunsul la nota colectivă privitoare la cestiunea fruntariei greco-turce pe care ministrul otoman de esterne Abedin Pașa, în numele Porții, l-a trimis ambasadorilor marilor puteri, în cuprinsul următor:

Exelență, subsemnatul, ministru de esterne al Majestății Sale împăratul otomanilor, a avut onoarea să primească nota pe care i-au adresat-o Exelențele lor ambasadorii Germaniei, Rusiei, Marei Britanie, Italiei, Francei și trimisul Austro-Ungariei, la 15 ale lunei curente, asupra rectificațiunii fruntarielor grece. În această notă Excelențele lor reamintesc negociațiunile directe ce s-au încercat de două ori de către plenipotențiarii otomani și heleni spre a aduce o înțelegere în această cestiune. Ei declară că, în fața acestor încercări nefructuoase, puterile semnătoare ale Tratatului din Berlin au crezut de cuviință să-și ofere mediațiunea lor și au însărcinat pe reprezentanții lor, întruniți la Berlin într-o conferință, să stabilească o linie de graniță între Grecia și Turcia;

ei au comunicat subsemnatului textul acelui act, ce a rezumat și încheiat deliberațiunile plenipotențiarilor și prin care supuneau guvernelor lor traseul ce l-au adoptat unanim, ca ele să aprobe deciziunile lor și să le comunice părților interesate. În fine, Exelențele lor, în numele guvernului lor, invită pe Înalta Poartă să accepte linia de graniță fixată în documentul menționat.

Înalta Poartă a consacrat cea mai serioasă atențiune esaminării acestei importante comunicațiuni și cu cât dorește mai mult să-și probeze respectul pentru marile puteri amice ei cu cari a semnat Pacea de la Berlin cu atât mai mult simte necesitatea ca să recomande justei lor aprecieri pozițiunea cea atât dificilă cât și penibilă în care se află pusă prin invitațiunea ce i s-a adresat. Înalta Poartă nu se îndoiește câtuși de puțin că puterile, al căror sentiment de dreptate îl cunoaște bine și despre care niciodată nu poate bănui că ar avea intențiunea să aducă vrun prejudiciu suveranității sale, vor primi cu bunăvoință observațiunile pe cari subsemnatul este însărcinat a le da Exelențelor lor, drept răspuns la menționata notă.

Semnând Tratatul de la Berlin, Înalta Poartă nu se aștepta, din cauza dorinței pentru o rectificare a frontierei helene în Epir și Tesalia, să primească de la puterile mijlocitoare o propunere care să aibă de obiect cesiunea unor țări ce aparțin Albaniei, precum și a Tesaliei întregi, adecă toată valea lui Peneu, o cesiune prin care se anexează la regatul Greciei un teritoriu ce este aproape jumătate așa de mare cât actuala întindere a regatului. În menționata notă Exelențele lor susțin că puterile au însărcinat pe plenipotențiarii lor, întruniți la Conferința din Berlin, să fixeze o linie conform indicațiunilor generale ale protocolului al 13, care linie să formeze între Grecia și Turcia o bună și tare frontieră defensivă. Însă Înalta Poartă regretă că trebuie să observe că linia de graniță pe care este invitată s-o accepte nu prea îndeplinește aceste condițiuni întru cât o privește pe dânsa. Într-adevăr, nimeni n-ar putea atribui Sublimei Porți ideea sau dorința de a-și întinde teritoriul în socoteala altui stat. Deci o graniță defensivă bună și tare ar trebui să aibă de scop ca să asigure pe Înalta Poartă în contra unor atari aspirațiuni, prejudiciabile ei. Pozițiunile însemnate strategice promise Greciei prin Conferința de la Berlin, ca d.e. cea de la Mețovo, pozițiuni de o valoare militară superioară pentru comunicațiunea cu Albania de Jos, ar espune provinciile limitrofe unor atacuri în contra cărora Poarta ar fi fără apărare. Pe de altă parte, cu privire tocmai la scopul defensiv, înalta Poartă nu-și poate esplica de ce Conferința, în partea Epirului, a adoptat valea lui Kalamas, pe când în partea Tesaliei, în loc să urmeze valea lui Peneu, a dus linia de graniță în sus, până la piscurile coastelor nordice ale Olimpului. Întru cât privește partea strategică a liniei de graniță propusă de Conferință, Înalta Poartă se mărginește la aceste puține observațiuni.

Considerată din punctul de vedere politic, realizarea proiectului acestei linii de graniță ar avea de urmare mari dificultăți și ar impune Înaltei Porți sacrificie pe cari i-ar fi imposibil să le facă. Într-adevăr, cum i-ar fi posibil să consimță la cesiunea Ianinei, pe care albanejii, cari și ei, după esemplul celorlalte naționalități ale Imperiului, se consideră de o rasă proprie și tot așa de interesată ca și acelea, au privit-o în tot timpul de capitala Albaniei de Jos și la a cărei posesiune, cum se știe, ei țin cu atâta cerbicie? Nu este oare evident că, dacă Înalta Poartă s-ar decide să sacrifice un oraș atât de important în toate privințele, aceasta ar avea de urmare niște complicațiuni serioase, prin cari poate că s-ar compromite esercitarea pacifică a autorității sale în această parte a Turciei europene? Înalta Poartă ar fi oare în stare să gonească pe albaneji din alte anumite ținuturi și mai ales din Ceamur, care este locuit esclusivamente de albaneji de religiune mahomedană? În partea Tesaliei Poarta n-ar sta în fața unor dificultăți mai mici. Acolo se află Larissa, un oraș populat și important, ce este locuit trei din patru părți de musulmani și este înconjurat de o serie de sate și districte musulmane. S-ar putea cere ca, pe când puterile creștine ale Europei își arată solicitudinea față cu un regat creștin, Majestatea Sa Sultanul, care este califul și șeful religiunii musulmane, să meargă așa de departe încât să sacrifice un oraș mare, esclusivamente musulman, nemulțumind astfel nu numai pe locuitorii acestui oraș, cari în momentul acesta imploră protecțiunea Maj. Sale, ci și pe toți musulmanii? În orice caz, dacă Larissa s-ar ceda Greciei locuitorii musulmani ar emigra, cum au făcut odinioară din regatul elen, unde actualmente mai locuiesc numai vro zece familii musulmane în Calcis. În curând s-ar complecta căderea și ruina unui oraș astăzi populat și înflorit. Aceasta probează că partea politică a rectificării granițelor dintre Grecia și Turcia merită o considerațiune cu totul specială, ceea ce a recunoscut-o deja primul plenipotențiar al Franței, d. Waddington, care în sânul Conferenței a luat inițiativa acestei propuneri și mai târziu, în calitatea sa de ministru din afară, a venit să recomande celorlalte puteri o linie de graniță prin care se escludea cesiunea către Grecia a ținutului Ceamur. Dacă dânsul a votat pentru această escludere, aceasta a făcut-o fără îndoială în considerațiunea complicațiunilor pe cari avea să le provoace cunoscuta rezistență a albanejilor. Înalta Poartă este îndreptățită a crede că celelalte puteri vor împărtăși acest mod de-a vedea al d-lui Waddington și că niciuna dintr-însele nu va dori anexiunea forțată a unor locuitori musulmani în contra voinței lor și mai ales luând în considerațiune că acei locuitori ar fi destul de tari spre a face din acea anexiune o sorginte de pericole și de turburări.

Subsemnatul, supunând Exelenței Voastre considerațiunile de mai sus, este împuternicit să declare că Înalta Poartă, cu toate acestea, din preveniență cătră puterile amice, este dispusă a face oarecari concesiuni regatului helen și a se înțelege cu puterile spre a activa o îndreptare satisfăcătoare definitivă în cestiune. Pe de altă parte iarăși, contând pe sentimentul de echitate al puterilor, cari niciodată n-au necunoscut drepturile de suveranitate ale Porții, dânsa se așteaptă că puterile nu vor recunoaște incontestabilele ei drepturi ca să ia parte la definitiva fixare a liniei de graniță a Greciei cu același titlu de drept cu care a participat la fixarea fruntarielor Serbiei și-a Muntenegrului și că puterile vor aprecia motivele cari pun pe Poartă în necesitate ca să persiste în conservarea Ianinei, Larissei, Mețovei și altor comunități cu o numeroasă poporațiune musulmană. Subsemnatul este însărcinat de guvernul său să esprime Exelenței Voastre speranța că observațiunile cuprinse în această notă-răspuns vor fi luate în considerațiune de guvernul ce reprezentați și, prin intermediul Excelenței Voastre, să roage pe puterile mijlocitoare ca să binevoiască a împuternici pe reprezentantul său din Constantinopol a se înțelege cu Poarta spre a facilita negocierile atât asupra fixării definitive a liniei de graniță cât și asupra punctelor secundare și amănuntelor ce sunt legate de această cestiune.

Abbedin

❦