[23 martie 1880]

În ședința de ieri a Senatului d. A. Grăjdănescu, într-un discurs fără pretenție oratorică însă plin de bun-simț, a dezvoltat interpelarea d-sale în privința stării de suferință în care se află populația rurală. În mai multe județe din România locuitorii sunt în lipsă chiar de hrana zilnică; afară de această nenorocire mai au apoi să sufere din partea administrației execuție pentru împlinirea birurilor și pentru facerea șoselelor.

În starea aceasta de mizerie în care ei se află, a interpelat interpelatorul pe guvern, dv. executați pe bieții locuitori la dări și la șosele, nu vă gândiți că n-au ce mânca, că n-au ce pune în traistă când merg la lucru de silă.


D. Grăjdănescu a mai denunțat apoi efectul ce l-au avut circulările guvernului; ele au provocat conflicte în unele părți și în genere neîncredere între proprietari și locuitori, ridicând țăranilor tot creditul pe lângă arendași și proprietari; ca consecință, nemaiavând locuitorii mijloacele de a-și procura hrana zilnică, până la vremuri mai bune ar trebui ca guvernul să le dea aceste mijloace. Trecând apoi la abuzurile administrației, d. Grăjdănescu, între altele, a citat un caz destul de interesant: un cal de furat din Vlașca s-a găsit în grajdul d-lui polițai de oraș.

D. ministru de interne a răspuns la semnalarea acestui caz că va pune să se cerceteze și, dacă va fi în adevăr cum spune d. interpelator, va destitui pe polițai. Cât pentru pretinsa foamete de care ar suferi locuitorii din mai multe județe, d. ministru a contestat-o, arătând că porturile Galaților și Brăilei sunt pline de porumb și mai ales că într-o țară ca a noastră, lipsită de brațe, nu se pot produce cauze serioase de foamete. S-au luat cu toate acestea măsuri ca părților mai nevoiașe din țară să li se acorde subvențiuni bănești pentru împrumuturi de producte locuitorilor.

Lăsăm de o parte deocamdată nedreptățile și abuzurile ce fac administrațiile respective cu împărțirea grânelor la locuitori și considerăm numai spusele din urmă ale d-lui ministru. Reflecția d-sale în privința lipsei de brațe la noi, de unde ar rezulta și lipsa unor cauze serioase de foamete, ar fi să fie justificată, însă naște întrebarea dacă nu chiar guvernul a contribuit la slăbirea raporturilor dintre proprietari și locuitori și dacă n-a contribuit el a dizolva legăturile dintre aceste două clase pozitive și din cari rezulta garanția intereselor și uneia și alteia. Abuzurile izolate din partea unor exploatatori denunțate de d. ministru nu pot servi de normă pentru o întreagă legislație, căci, sub cuvânt de a stârpi abuzuri izolate, vedem producându-se inconveniente și perturbațiuni generale în paguba ambelor părți.

Senatul, după răspunsul d-lui ministru, a început dezbaterea asupra Băncii de Scont și Circulație. D. Teodor Rosetti luând cuvântul într-un discurs remarcabil, a avut curajul să se emancipeze de orice prejudiție și să discute însăși oportunitatea creațiunii unei asemenea instituțiuni de credit. Vom reproduce acest discurs cât mai îndată.

Camera, în ședința sa de ieri, a discutat asupra proiectului de lege pentru conversiunea obligațiunilor rurale.


După știrile telegrafice pe cari le primim, alegerile din Englitera au dat până acum rezultate favorabile liberalilor. Până alaltăieri se cunoștea că liberalii pierduseră 16 jețuri și câștigaseră 48. De atunci nu mai aveam nici o altă știre în privința aceasta. „Pall Mall Gazette“ zice că rezultatul final al alegerilor se prevede a fi defavorabil guvernului Beaconsfield.

Share on Twitter Share on Facebook