[24 februarie 1880]

Ziarul „Românul“, cu o solicitudine paternă pentru adepții săi, a încins o polemică foarte aprigă cu „Binele public“ relativ la afacerea Mihălescu. După ce, în articolul său de la 19 curent, afirmă din nou urbi et orbi că partidul liberal, îndată ce un fiu al său cade într-un păcat, îl sacrifică pe altarul patriei, ca odinioară Brutus de clasică memorie, se mai plânge încă că justiția achită pe de o parte pe d. Mihălescu nefiind probe suficiente, dar că tot în același timp achită și pe d. Moldovanu, declarând că nu este caz de a-l urmări pentru calomnie. Lucrul în aparență ar fi ciudat; însă precum doi duelanți care și-au schimbat glonții la o depărtare de cinzeci de pași, odată ce s-a dresat procesul-verbal de către martori, rămân cu onoarea satisfăcută, asemenea credem și noi că susceptibilitatea nervoasă ce o afectează „Românul“ nu mai este la locul ei și ar trebui să dispară. Totuși s-a crezut necesar ca să se provoace un simulacru de anchetă din partea unei comisii a Senatului ca să mai accentueze testimoniul de onorabilitate al d-lui Mihălescu, cu toate că acest domn, odată verificat și admis de Senat, intră în numărul onorabililor cari compun Corpurile legiuitoare și, odată admis în sanctuarul acestor Corpuri, se purgează de drept orice bănuială de pecabile mari sau mici și se poate cu drept invoca în privință-i ceea ce pretindea Cezar despre femeia lui.

Dacă scormonești o mlaștină acoperită cu un strat de putrigai verde faci să iasă și să se împrăștie o mulțime de miasme pestilențiale; același efect s-a produs și prin ancheta Senatului asupra publicului imparțial; căci ce rezultă în adevăr din acel raport?

1. Că d. Mihălescu însuși, îndată ce s-a văzut denunțat, a provocat intervenirea justiției. Am putea găsi lucrul foarte în regulă dacă, imediat în același moment chiar, d. Mihălescu și-ar fi dat demisia, ca astfel justiția să fi fost pusă în poziție d-aș putea face instrucția nu numai în cancelaria Ministerului de Interne dar și pe la toate administrațiile din județe cari au putut fi mai mult sau mai puțin implicate în această afacere.

2. Nedându-și d. Mihălescu demisia din propria sa inițiativă ar fi fost, credem, de datoria ministrului de justiție a cere el însuși cel puțin suspendarea d-lui Mihălescu pe timpul instrucțiunii, precum se urmează oricând cu funcționari mai inferiori dacă intervine o acțiune judiciară, și cu atât mai mult o asemenea măsură era cerută de împrejurări ca probă de sinceritatea guvernului d-a descoperi adevărul, cu cât, din nenorocire, justiția la noi nu este încă inamovibilă. Totuși noi, plini de respect pentru lucrul judecat, ne închinăm înaintea autorității sale și credem că onoarea este satisfăcută atât pentru d. Mihălescu cât și pentru d. Moldoveanu, cu toate că acesta din urmă n-are încă onoare d-a figura între mandatarii națiunii.

3. Când dar ancheta Senatului, nemulțumită se vede de sentința justiției numai întru cât privește pe d. Moldoveanu, califică de calomnioase denunțările acestuia, nouă ni se pare că comisia, dintr-un exces de zel, a căzut într-un exces de putere, substituindu-se puterii judecătorești.

4. În raportul comisiei se denunță că compania Horovitz ar fi făcut rechiziții de sute de cară, executându-se locuitorii cu călărași chiar, fără autorizația ministerului și că, îndată ce aceste fapte au venit la cunoștința ministrului de interne, el de îndată a ordonat „a nu se permite luarea carălor cu sila“. Dar aci naște întrebarea: cum, după toate suferințele la cari erau expuși locuitorii prin faptul ocupării și trecerii de oștiri, constatându-se că antreprenorii, în contra voinții guvernului, dispun de călărași pentru executarea rechizițiilor, guvernul se mulțumește cu un ordin platonic d-a nu se mai face acest lucru în viitor? Dar călărașul atârnă de subprefect, acesta de prefect și acesta de ministru. Dacă nu exista complicitate între antreprenor cu unul dintre acești diferiți agenți, de un ordin inferior sau superior, de ce nu s-a tras numaidecât culpabilii la răspundere?

Rezultatul final deci al acestei anchete parlamentare a fost cu totul negativ și nici n-a putut spori nici micșora onorabilitatea dd-lor Mihălescu și Moldoveanu: Gros Jean comme avant; mult zgomot pentru nimica; iar conștiința și opinia publică cred și de acuma aceea ce a crezut până acuma.

❦