[24 octombrie 1880]

Cineva de la redacția „Românului“ cată să fi intrat în anul morții. Acest ziar, care-n opoziție nu cruța numele și onoarea nimănui din țară, începând de la „agentul d-lui de Bismarck“ și sfârșind cu oricare cetățean care n-ar fi fost din gașcă, a ajuns de-o vreme-ncoace să nu mai dea decât lecții de urbanitate presei opoziționale.

Iată cum descrie „Românul“ pe ziaristul din opoziție:

… el uzează de nepedepsirea asigurată presei sub guvernul actual afirmînd că cutare e un tîlhar, că cutare altul a făcut un gheșeft, că guvernul a trădat țara în cutare cestiune, că „se zice“ că ar fi făcut un anume lucru ce compromite cele mai sacre interese ale țării etc.; apoi după ce-a izbit astfel în onoarea omului, după ce-a rostit cele mai revoltătoare calomnii în contra persoanelor și a guvernului, pentru împăcarea conștiinței sale se mulțumește a adauge că guvernul sau particularul să dezmintă prin publicitate faptele afirmate dacă ele nu sînt exacte… Cetățeanul cel mai prob poate să fie izbit oricînd în tot ce are el mai sfînt și drept satisfacere să nu-i rămînă alt mijloc decît de a se justifica întocmai ca un culpabil.

Onoarea este pentru om, prin urmare și pentru un guvern, ceva mult mai prețios decît averea, decît viața chiar…

… Cineva se vede lovit în onoarea sa — avere morală mai prețioasă decît averea materială — și cu toate acestea nu-i rămîne decît a-și scoate prin dezmințiri și probe ceea ce este dreptul său, fără ca tîlharul averii morale, mai culpabil după noi decît tîlharul averii materiale, să aibă a se teme de cea mai mică răspundere, de cea mai mică penalitate.

Toate acestea din penele unui ziar care acum cinci-șase ani acuza, evident fără urmă de probe, pe însuși șeful statului de-a-și fi apropriat avere de-a epitropiei brâncovenești, când cu cumpărarea Pietrii-Arse. Cităm aceasta pentru ca publicul să-și aducă aminte ce zicea același ziar, fără umbră de probe, în contra miniștrilor și a altor funcționari ai statului.

Sunt felurite mijloace de-a spune neadevărul, zice „Românul“; sunt felurite mijloace de-a-și apropria averea publică, adăugăm noi, și a releva practica patrioților în această privire poate să fie foarte jignitor acelei onori a d-lor, mai prețioasă decât averea, decât viața chiar, însemnează însă a spune adevărul, iar nu a calomnia.

Unul din mijloacele de-a-și apropria pe nedrept avere de-a statului este cumulul. Astfel am espus cum un patriot roșu, ajutorul primarului capitalei, are șapte funcții plătite, incompatibile una cu alta, și acest onorabil concetățean n-a găsit de cuviință să întâmpine nici o vorbă.

Am dovedit că alt patriot ocupă unsprezece funcții, din cari cele mai multe plătite, incompatibile una cu alta, și onor. concetățean n-a găsit de cuviință a ne dovedi că l-am calomniat.

Un alt mijloc de apropriare a averii statului e crearea de lefuri, diurne etc. de-o mărime cu totul disproporționată cu puterea de muncă și cu înțelegerea individului întrebuințat. Astfel vedem un advocat director de drum de fier, care nu pricepe nici câtu-i negru sub unghie din ramura aceasta, luând o leafă de trei ori mai mare decât a unui ministru. Onorabilii diletanți întru ale drumului de fier iau binișor câte 36.000 franci pe an, fără să se jeneze cât de puțin de acea onoare care-i mai scumpă decât averea și decât viața.

Am susținut că funcționarii înalți ai statului s-au folosit de ascendentul pe care li-l dă poziția lor asupra inferiorilor pentru a scoate de la ei procure false, spre a cumpăra în temeiul lor acții de-ale Băncii Naționale și pentru a vota cu acele procure, și „Monitorul“ n-a găsit de cuviință a apăra onoarea acestor concetățeni.

Cu asemenea procure s-a ales director de bancă un om cu patru clase primare, fost corector la „Românul“, și acest onor. cetățean n-a găsit de cuviință a-și arăta atestatele spre a dovedi că ar fi studiat undeva finanțele și economia politică, pentru a aspira la directorate de bancă și la portofolii ministeriale, deși onoarea e mai scumpă decât viața.

Onor. mucenic Simeon Mihălescu ridică în Senat numai un mic colț al vălului ce acopere scabroasele afaceri și patrioții preferă a rearunca vălul pe ele, deși onoarea unui guvern e mai scumpă decât averea și viața.

Într-adevăr, ciudate onori sunt acestea. Șapte, opt ori unsprezece însărcinări publice pe cari abia șapte-opt oameni le-ar putea îndeplini cu conștiință grămădite pe un singur patriot, crearea de lefuri colosale pentru meritul estraordinar de-a ști Codul cât un student de la drept, scoaterea de procure false de la subalterni, acoperirea scabroaselor afaceri în sfânta umbră, gerarea în om mare cu adâncimile bucoavnei în cap, toate acestea sunt semne de-o onestitate înnăscută, profundă, pe care să nu cumva să le atingă tâlharii onorii de la gazete, pentru că e mai scumpă decât averea și viața.

Onoarea, confrați cu conștiințele gingașe, nu e opinia ce-o au alții despre corectitudinea faptelor noastre, ci această corectitudine însăși. Această onoare poate fi atinsă, dar nu va fi nicicând nimicită. Dar cine vede cum golanii de ieri au ajuns oameni cu averi în patru ani de guvern acela, oricât de târziu ar fi la pricepere, știe ce opinie să-și formeze asupra acestei onori ce-o invocați. N-aveți de ce vă indigna pentru că lumea nu are altă opinie despre dv. decât aceea pe care meritați s-o aibă.

Dar ocoliți legea penală, dar sunteți destul de puternici și de compacți pentru a închide ochii justiției? Închideți-i. De judecata morală nu scăpați, și aceasta vă condamnă prin gura tuturor, a amicilor politici chiar. Nici amicii politici nu negă ce sunteți; dar, urmând regula lui Horațiu: video meliora proboque, deteriora sequor, ei vă condamnă moralmente, dar, legați prin interese, vă urmează. Judecata morală se impune oricărui om normal și sofismele cele mai subțiri ale naturilor perverse vor îndupleca instinctele rele ale celor slabi, dar nu le vor convinge conștiința!

❦