[25 aprilie 1880]

Sfintele Paști ne-au venit cu ploaie noaptea și cu senin ziua, adecă tocmai cum le venea mai bine la-ndemână oamenilor. Ce-o fi socotit Dumnezeu sfântul, în neadâncita sa înțelepciune, după iarna grea și seceta lungă, nu putem pătrunde cu mintea noastră; destul numai că nopțile mai cu seamă au căzut ploi binefăcătoare, atât de repede sorbite de pământul însetat încât a doua zi și celor ce aveau chef de sărbătoare și bucurie de joc nu le părea rău, căci pământul era tot uscat.

Dacă razimul nostru ar fi industria, ne-ar păsa și nu prea de vreme bună ori rea, căci țări depărtate ne-ar trimite grâul lor în schimbul mărfurilor noastre. Pentru noi însă — avizați, putem zice, aproape esclusiv la producțiunea agricolă — nourii cerului, vânturile și preste tot schimbările din aerul atmosferic au o însemnătate cu mult mai mare decât pentru alte popoare. Dacă n-o ploua — ferească Dumnezeu — de unde hrănim breasla patrioților reversibili și prăvăliile de principii? S-ar usca Pătărlăgenii și Costineștii, spre paguba mare a patriotismului, pe când — dacă plouă — câtă schimbare!

Grâul leagă floarea-n spic, iar patrioții dezleagă limbile spre a numi reacțiunea trădătoare și înțeleasă cu străinii, iar reacțiunea, învechită în zilele rele precum se știe, privește zâmbind semănăturile și ascultă zâmbind acuzările patrioților, zicându-și cu gândul: „A umplut Dumnezeu lumea cu ce-a putut, și dac-ar crește mintea pe toate cărările, ar paște-o și… liberalii; dar așa mai lasă-i să și vorbească, că doar n-au intrat zilele-n sac și s-o alege el într-un târziu grâul din neghină“.

❦