[20 aprilie 1880]

Espresia „codru parlamentar“ n-ar trebui să rămână localizată pentru arena de căpetenie a Adunării roșilor, ci întinsă asemenea asupra celorlalte ramuri de activitate radicală. Deocamdată voim să vorbim de codrul jurnalistic. În zadar am spus și am dovedit că deficitul de 30 milioane prezumat de răposatul Strat pentru a justifica un împrumut cu rentă era bazat în cea mai mare parte pe o confuzie de noțiuni; în zadar principele Dimitrie Ghica, astăzi prezident al unui Senat guvernamental, își esprima pe atunci indignațiunea în contra acelei prejudecări, subscriind împreună cu d. George Cantacuzino o opiniune în care zice „că întârzieri în încasările rămășițelor nu constituiesc un adevărat deficit, ci numai o jenă momentană în plăți“; în zadar Curtea de Compturi a dat sentințe în toată regula, contrarii atât deficitului prezumat de răposatul Strat cât și situațiilor într-adins falsificate ale d-lui Dimitrie Sturza; în zadar în fine d. I. Brătianu însuși a declarat în ședința de la 10 aprilie a Senatului „că-i pare rău că espunerea de motive privitoare la acest deficit a intrat în detaliuri și a venit nu să motiveze, ci să determine cari sunt acele deficite și pe care exercițiu îl privesc, nefiind aceasta treaba Senatului, ci a Curții de Compturi și că numai Curtea are să hotărască pe care exercițiu îl privește acel deficit, nu Camera și Senatul“; cu toate declarațiunile și hotărârile, „Românul“ totuși nu are nu zicem pudoarea, căci n-o mai presupunem de mult la acești Catoni ai perversității, dar zilnicul bun-simț de-a înceta să inventeze deficite pe sama guvernului conservator.

Din capul locului ne izbește, în discuția asupra acestui pretins și îndelung răbdător deficit — care nu apare decât astăzi, după cinci ani de zile — ne izbește neidentitatea totală între presupunerile răposatului Strat și între cifrările fantastice, însă de reacredință, ale ortalei.

Ce zice răposatul Strat?

Admitea pentru anul 1875 un deficit de 5 milioane și mai bine și adăuga la acestea 7 milioane și ceva, rămășițe ce credea că vor rămânea neîncasate, la un loc 12 milioane; iar pentru anul 1876, la începutul căruia vorbea răposatul, admitea un deficit tot de 12 milioane, ca și cel de sus, plus 3 milioane pe care le credea că vor fi reclamate peste bugetul anului 1876 pentru cumpărare de arme, plăți de contracte etc.

Așadar, din presupunerea că nu se vor încasa rămășițele și din presupunerea că se vor ivi cheltuieli peste buget, aduna un deficit de 28 milioane și vro 700.000.

Iată dar de unde a venit zvonul deficitului de 30 de milioane; din presupuneri.

Astăzi, după patru ani și mai bine, vine ministrul și admite aceeași cifră de deficit, bazat însă cu totul pe alte elemente.

Rămășițele de cari vorbea răposatul Strat s-au încasat în mare parte demult, alte presupuneri ale sale nu s-au realizat nicicând, încât deficitul pe care-l prevedea el este radical deosebit de cel pe care-l admite d. Sturza, este altceva prin toate elementele sale și numai cifra de 30 milioane, tipul legendar închipuit de Strat, a rămas și azi în picioare, pe când corpul i s-a risipit de mult. Încercările de astăzi nu sunt altceva decât tendența de a acoperi un deficit creat de roșii cu titlul și cu legenda creată de Strat.

Înainte de toate stabilim un principiu pe care toți îl cunosc prin evidența lui și care nu se poate contesta de nimeni.

Un deficit bugetar nu este ceva nevăzut și nepipăit, nu este o fantasmagorie, un spirit din povești. De-o parte stau cheltuielele, condei cu condei, cari trebuiesc plătite neapărat, la termen, de alta veniturile nu ajung. Cu ce se plătesc aceste cheltuieli? C-un împrumut, neapărat, reprezentat prin bonuri de tezaur. În anul 1876 apare însă o situațiune, publicată de chiar guvernanții actuali, în care se zice că pentru răfuirea definitivă a anului 1875 s-au efectuat numai 5 milioane.

Iată dar deficitul prezumat de răposatul Strat redus de la 12 la 5 milioane, după chiar situațiunea d-lui Sturza.

Dar asupra rămășițelor din anul 1875 s-au încasat nu 5 milioane, ci 7, încât, dacă se scade din această din urmă sumă ceea ce se datorea din anii anteriori, se va vedea că nu un deficit de 5 milioane, nu de 12 milioane are anul 1875, ci din contra un escedent de 296.597 lei.

Cum un buget cu escedent, după chiar situațiunile d-lui Sturza, poate deveni, prin mistificațiuni cifrate, un buget cu deficit, e o taină ușor de descoperit pentru cel deprins, însă mai greu de înțeles pentru publicul mare. Asupra lipsei de timp și de aplicație a publicului mare de-a studia cestiunile cu de-amănuntul se bazează însă articolele injurioase, amestecate cu cifre, ale „Românului“, precum și socotelile falsificate ale membrilor ortalei.

Mijlocul dibaci de a încurca și amesteca lucrurile întrebuințat de onorabilii liberali este însă următorul: prin legea de la 2 mai 1876 d-lor erau obligați ca, din rămășițele anului 1875 și din acelea ale exercițiilor anterioare închise, să plătească cheltuielile reclamate de acele exerciții; legea îi îndatora ca cu acești bani să amortizeze bonuri de tezaur ce le-ar emite pentru acoperirea deficitului prezumat al anilor 1875 și 1876. Ce fac însă?

În loc de-a urma legea votată de ei înșii, iau drept subterfugiu art. 63 din legea comptabilității generale și trec rămășițele nu sub forma de escedent de venituri privind anii trecuți, ci ca venituri „ordinare“ a unor ani viitori, nu ca sume încasate cu anume destinația de-a se plăti cu ele datorii făcute pe baza lor prin emisia de bonuri, ci ca venituri „ordinare“, menite a acoperi cheltuieli „ordinare“. Cu asemenea procedimente putem ajunge departe.

Nu mai vorbim de trecerea în deficitul acesta a unei sume de 8 milioane, care nu se datorește absolut nimănui, care nu e reprezentată prin nici un bon de tezaur, care nu figurează deloc în situațiunea răposatului Strat și care răsare acum, după cinci ani, ca din senin, ca o veche și calomnioasă invenție a d-lui Dim. Sturza.

Sub întâia domnie a d-lui I. Brătianu cheltuielile statului se făceau nu cu mandate în regulă, ci pe simple fițuici iscălite de puternicii zilei. Asemenea fițuici erau în casierii în valoare de mai multe milioane. Până la emiterea mandatelor în regulă aceste fițuici se considerau ca și când n-ar exista, ca și când în locul lor ar fi bani în numărătoare, deci până ce s-au emis rânduri-rânduri mandate, până să se ordonanțeze în regulă cheltuielele făcute pe fițuici, acestea figurau în buget sub titlul de „efecte de portofoliu“; banii se considerau adică ca necheltuiți până ce nu se va constata anume prin mandat și acte justificative dacă cei care-i primise aveau și dreptul de a-i primi, dacă statul avea datoria de a-i plăti în fiecare caz deosebit. Era o afacere de formă aceasta, dar foarte importantă din punctul de vedere al ordinei și regularității cu care trebuie să se facă plățile din partea statului.

Aceste fițuici, cari nu reprezentau nimic decât plăți făcute în neregulă sub prima domnie roșie și cari, pentru păstrarea formelor comptabilității, trebuiau schimbate în operațiuni regulate, aceste fițuici datorite d-lui Brătianu și prietenilor săi d-sa le numește azi un deficit de 8 milioane.

Dar cui datorește aceste 8 milioane?

Nimănui.

Dacă toate deficitele României ar fi ca acesta, ar reprezenta adecă datorii nereclamate de nimenea pe fața pământului, ar fi ferice de finanțele României.

Din discursul d-lui Mavrogheni, pe care-l publicăm mai la vale, se va vedea lucrul și mai clar.

Ne pare rău numai că răposatul Strat, prin pronunțarea unei cifre — desigur în bună-credință și presupunând că rămășițele nu se vor încasa precum s-au încasat — a dat loc la scamatoriile de cifre ale d-lor Sturdza, Brătianu și S. Mihălescu, căci tres faciunt collegium și-ntr-un trifoi atât de nostim nu putea să lipsească, ca raportor cel puțin, marele mucenic.

❦