[26 aprilie 1880]

„Journal des débats“, în numărul său de luni 3 mai, comentează asemenea demisia cabinetului italian.

În realitate — zice foaia — chiar din ziua constituirii se putea ușor prevedea că viața ministerului Cairoli-Depretis va fi scurtă și agitată. Sunt în stânga italiană prea mulți oameni politici cari se cred considerabili pentru ca să fie cu putință de-a-i satisface pe toți. Ar trebui vro cincizeci de posturi ministeriale dac-ar voi cineva să înzestreze pe toți șefii de grupuri cu câte unul. Căci este o idee în genere adoptată în Italia că, pentru a fi om politic serios, e numaidecât necesar să aibă un grup al său, întocmai ca personajele din Belle Hélène. Astfel d-nii Crispi, Nicotera, M. Zanardelli și o sumă de alți deputați au câte-un grup al lor, și era cu neputință de-a face fiecăruia din ei câte un loc în minister.

Această descriere scurtă dar nimerită a ziarului francez e de natură a ne îndemna la veselie, căci, dacă schimbi numele diferiților capi de grupulețe liberale și pui — după turc și pistolul — în loc de Crispi Giani și în loc de Nicotera Fleva te afli numaidecât în România.

Am modifica însă întrucâtva punctul de vedere al ziarului francez. „Sunt în stânga italiană și în cea română mulți oameni cari se cred considerabili și cari sunt de o egală neînsemnătate pentru ca să fie cu putință de-a-i satisface pe toți. Egala și cumplita neînsemnătate prin care se disting toți demagogii din lume: iată răul cel mare care bântuie societățile moderne. Căci, într-adevăr, dacă un Giani devine ministru, de ce n-ar fi Pătărlăgeanu, dacă devine acest din urmă, de ce nu și Fundescu, Costinescu sau Orășanu; dacă Orășanu, de ce nu Carada, dacă acesta, de ce nu chir Iordache? Egali sunt toți creștinii aceștia și în privirea cunoștințelor și în seriozitatea politică.

Statul ar trebui să fie atât de puternic organizat, existența și libertatea de muncă a claselor atât de asigurată, interesele într-o armonie atât de intimă, încât să nu-i pese nimănui de asemenea jucării caleidoscopice cari se-ntâmplă în centru. Atunci filozoful, uitându-se dintre vrafurile sale de cărți, din adunarea sa de prieteni seculari, cu atât mai buni cu cât nu-l supără întru nimic, ar râde de comedia aceasta a vieții omenești, de lupta acestor ființi efemere, care-și despută însemnătatea într-o picătură de timp, precum miile de infuzorii își dispută existența de câteva secunde într-o picătură de apă. Când statul e puternic organizat, întemeiat pe însuși natura poporului și a societății, pe un obicei al pământului trecut în sucul și sângele locuitorilor, în datinele și apucăturile lor, ambițiile indivizilor ce-și dispută puterea sunt irezistibil de comice pentru publicul mare și pentru omul dezinteresat. Mai grav este însă lucrul când statul e constituit din nou, instituțiile proaspete, legile încurcate și importate, deodată cu botinele, de peste graniță, principiile controversate și supuse sofisticei advocățești. Atunci comedia jucată de Gianii și Flevii respectivi determină însuși soarta statului și, fiindcă principiile ce le invocă asemenea mari personaje sunt în genere pretexte pentru a parveni, iar nicidecum credințe înrădăcinate, comedia începe a costa foarte scump. În scurta viață parlamentară de patrusprezece ani bietul nostru popor păstoresc, plugar abia de patruzeci de ani încoace, a trebuit să plătească comedia ambițiilor patriotico-democratice c-o datorie publică de 600 de milioane și mai bine.

Foarte tragic ia „Românul“ întâmplările din Italia.

Destul credem atît pentru astăzi pentru ca să înțelegem cu toții la ce pericole espune o națiune cei cari, luptînd pentru ambițiuni personale, și chiar cei cari, luptînd pentru că vor binele îndată și întru toate pe deplin, pierd inteligența politică, nu mai văd cîțiva pași mai departe etc.

Lăsăm ca, înșii cititorii noștri să cugete, să compare și să-și reguleze calea pe care vor voi să meargă. Vom trage însă cîteva linii cari pot servi de călăuză celor cari vor fi dispuși de-a studia și capabili de-a înțelege etc.

Acele câteva linii, pentru cei dispuși de-a studia și capabili de-a înțelege, sunt o coloană și ceva de calomnii la adresa conservatorilor, numiți, precum nici se putea altfel, reacționari.

La noi partita reacționară — zice „Românul“ — înstrăinîndu-se ea însăși de națiune, a respins națiunea de la dînsa.

Această înstrăinare de națiune a silit-o să-și caute sprijin în afară de dînsa.

Lipsită de puterea ce numai națiunea îi putea da, lipsită de inteligența politică ce numai geniul națiunii o poate produce, străinul s-a putut servi cu dînsa, dar a desprețuit-o.

De zecimi de ori ziserăm acestei nenorocite partite că străinul se poate servi cu dînsa, dar o desprețuiește și n-o tratează, n-o poate trata, decît cum tratează orice om pe cel care-l servește pentru o răsplată oarecare, în contra onorii sale, în contraintereselor și a onoarii familiei sale.

Și toate acestea le spune la adresa noastră, a conservatorilor, cine? Omul care știe că ministerul Catargiu a căzut tocmai din cauză pentru că n-a voit să serve interese străine, din cauză că n-a voit să ia parte la complicațiunile orientale, n-a voit să meargă la Livadia, ca d. Brătianu. Astea ni le spune voiajorul de la Livadia, părintele cuviosului Warszawsky, aliatul de la Plevna, răscumpărătorul drumurilor de fier, tatăl lui Strussberg, protejatul lui Bleichroeder, agentul Alianței izraelite și propuitorul categoriilor; astea ni le spune organul oamenilor pe cari liberalul Iancu Negură i-a caracterizat pentru totdeauna c-o locuțiune clasică: „În opozițiune conspiră contra tronului, la putere fiind conspiră cu străinii contra țării!“.

Văzând nespusa cutezanță cu care organul d-lui C.A. Rosetti aruncă altora epitete ce i se cuvin numai lui, o declarăm sincer că, îndeosebi în coloanele acestui ziar, nu ne e permis de-a răspunde. Figurile retorice întrebuințate în Strada Doamnei intră în domeniul unei literaturi suprarealiste și sunt împrumutate de la meserii cari sub Domnii vechi nu se bucurau de dreptul breslelor. Jurnalistica roșie dovedește prin stilul ei din ce sfere a răsărit și că voiește a încetățeni nu numai categoriile Costinescu, ci și limbajul unor meserii îngrădite și de legislațiunea actuală într-un cerc osebit.

❦